Din ce în ce mai multe spectacole de teatru pun în discuție, din perspective diferite, depresia. Nu „problema” depresiei, nu depresia ca o stare de spirit boemă sau ca un „moft” temporar care trece așa cum a venit. Este mult mai dificil și primejdios să abordezi depresia din unghiul în care se situează de fapt: boală psihică. Nu o simplă afecțiune, așa cum încă ne mai place să credem. Ci o boală care necesită diagnostic, tratament (uneori chiar pe viață) și multă putere de a răzbate din spatele tuturor vălurilor pe care le așterne în straturi peste realitatea profund distorsionată. Prin lentila depresiei viața arată cu totul altfel; e dincolo de alb și negru, de fericire și nefericire, de iubire și ură, rezumându-se la un sentiment acut de golire și de neputință. Până când viața însăși nu mai are niciun sens.
Spectacolul „Tot ce-i minunat în lume”, realizat de Vanner Collective, face parte din campania de conștientizare a depresiei și de destigmatizare la nivelul societății românești, axându-se pe un punct nevralgic din piesa lui Duncan Macmillan: sinuciderea. Dacă montarea aceluiași text de la teatrul POINT, în regia lui Horia Suru și interpretarea lui Florin Piersic Jr., era mult mai light și entertaining, acum scopul spectacolului modifică și structura. În „Tot ce-i minunat în lume” (regia lui Nicolae Constantin Tănase) atmosfera este mult mai apăsătoare, simți că urmează să se întâmple ceva nefast și că zâmbetul larg se va îneca la un moment dat în lacrimi.
În mijlocul scenei de la Teatrul ACT, Denisa Nicolae e acompaniată de toți spectatorii, fără nicio excepție. Intră în scenă cu multă precauție, timidă, emoționată, se așază pe cufărul din lemn vopsit în turcoaz și începe să țeasă trecutul în culori vii, stridente, până când se confundă cu prezentul. Povestea ei se clădește șubred peste cea a familiei marcate de o traumă: mama ei a încercat să se sinucidă în repetate rânduri. Așa se naște lista care o va urmări toată viața – Înghețata, Lumina soarelui, Culoarea galben, Să ai un pian în bucătărie. Cum ar fi dacă mama ei și-ar recăpăta bucuria de a trăi citind toate motivele pe care o fetiță le-a adunat pe pagini de hârtie, urmându-i adolescenta, apoi femeia matură? Însă golul nu se umple nici cu un milion de mici bucurii, atâta timp cât nu sunt ale tale, proprii și personale – cam așa arată o depresie cronică cu multiple recidive. Lista nu o poate salva decât pe cea care a început-o și a terminat-o.
Denisa Nicolae parcurge viața personajului său cu ajutorul spectatorilor – doamna Popescu stă în rândul I, își pune șoseta pe mână și, dintr-odată, cățelușul Rex îi vorbește fetiței din față cu înțelegere și căldură. Înaintând în vârstă, îi întâlnim și pe profesorul de literatură, pe viitorul soț al protagonistei și pe tatăl acesteia, la care ne adăugăm noi, toți ceilalți, martori la viața unui om, spusă pe repede-înainte cu duioșie, cu emoție, cu exuberanță, cu explozii de energie, de râsete și de durere. Consumul Denisei Nicolae este enorm și nu își refuză nicio provocare. Joacă, pe rând și asumat, fiecare situație – e fetiță, e adolescentă, e femeie – și fiecare stare: naivitatea, bucuria, dragostea, căderea, frica, durerea. În lumina slabă, trupul îi zvâcnește și plânsul ei este sfâșietor, încât îți vine să te ridici și să o iei repede în brațe de teamă să nu se frângă sub povara unei nefericiri care se infiltrează prin firidele vieții noastre fragile. Dar o ia de la capăt, sugerând lupta care nu încetează nicicând. Își aduce aminte de tot ce e minunat în lume, căci existența de zi cu zi e un exercițiu din care alegi cu bună știință ce te bucură și ce te întristează. Lista lui Duncan Macmillan are doar o singură regulă: niciun motiv nu trebuie să fie material, amintindu-ne că fericirea nu are limite financiare, sociale etc.
Discuția de după spectacol, la care s-au alăturat și psihologi și psihoterapeuți afiliați proiectului, a demonstrat că încă nu știm să gestionăm cifrele persoanelor care se sinucid în societatea românească (cei mai mulți având vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani), că sistemul nu e suficient de pregătit și dezvoltat ca să-i ajute pe cei care se confruntă cu depresia, că avem prejudecăți, că ne e teamă să nu care cumva să fim stigmatizați. Așa că ne oprim, măcar pentru o seară, ne așezăm comod în scaunul de spectator și suntem întrebați sincer: „Tu știi ce-i minunat în lume?” Apoi, pornim pe celălalt drum, al schimbării în noi înșine și în aceia puțini din jurul nostru, căci orice schimbare vine din interior și cu pași mărunți.
Compania de teatru Vanner Collective
„Tot ce-i Minunat în Lume” de Duncan Macmillan și Johnny Donahoe
Cu: Denisa Nicolae
Regia: Nicolae Constantin Tănase
Scenografia: Adeline Bădescu
Proiect co-finanțat de AFCN și de către UNITER, Instituție de utilitate publică, prin fonduri din timbrul teatral. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Print