Din anul 2015, când s-au comemorat şapte decenii de la dispariţia tragică, prematură a lui Mihail Sebastian, opera scriitorului a intrat în patrimoniul public. Urmarea: o mulţime de spectacole bazate pe piesele sale – mai ales “Jocul de-a vacanţa” şi “Steaua fără nume” – şi câteva dramatizări – după corespodenţa cu actriţa Leni Caler sau celebrul Jurnal. Motiv pentru regizori, mai ales tineri, să-i recitească şi să-i rescrie scenic textele. Uneori cu reverenţă, consideraţie şi înţelegere a subtilei sale combinaţii între umor şi lirism, a atmosferei specifice pieselor lui Sebastian, alteori neglijând una din aceste componente sau rescriindu-i la propriu textul. Din prima categorie îmi vine în minte o emoţionantă producţie a lui Victor Ioan Frunză – “Steaua fără nume” – montată pe scena defunctului Centru Cultural European pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” (pentru prieteni: CCEUNB) în 2014. De partea cealaltă îmi amintesc trei montări ale aceluiaşi text, “Jocul de-a vacanţa”, mai generos probabil cu adaptările: un savuros şi curajos, dar non-poetic spectacol al lui Radu Afrim la Teatrul Municipal Baia Mare (2009), apoi o încercare de actualizare şi modernizare cu orice preţ a piesei realizată de tânărul regizor Dragoş Muşoiu la Teatrul de Comedie (2016) şi, în fine, criptica poveste a cuplului Andrei şi Andreea Grosu la Teatrul Odeon (2018).
La sfârşit de ianuarie, a venit rândul Teatrului Tineretului Piatra Neamţ să prezinte prima sa premieră pe 2019 – “Steaua fără nume” -, la 75 de ani de la premiera bucureşteană absolută din 1944 şi la 55 de ani de la precedenta montare nemţeană, din 1964. (Cifre, cifre, cifre…) Cu această ocazie, Alexandru Mâzgăreanu duce până la capăt “bătălia” tinerilor regizori cu textul, propunând “un spectacol nonverbal după piesa lui Mihail Sebastian”. Paradoxal, însă, este una dintre cele mai fidele recitiri şi “rescrieri” după aceasta.
“Umor şi lirism în teatrul lui Mihail Sebastian” – astfel sună un vechi subiect teoretic de licenţă la specializările Facultăţii de Teatru din UNATC, o formulare păstrată de-a lungul anilor, dovedindu-şi în continuare actualitatea. Aşa este şi spectacolul de la Piatra Neamţ, dozând în mod remarcabil comedia şi poezia. Sau, parafrazându-l pe Arghezi, parcă niciodată nu fu piesa mai frumoasă… Regizorul desface “ca la carte” (sau “ca la şcoală”) textul (inclusiv extra-textul) şi recompune totul în imagini, mimică şi gest, muzici. Actorii îi sunt alături şi se bucură de acest “disconfort” creativ la care se supun întru performanţa artistică a limbajului non verbal. Nu este dans, nu este pantomimă, este un limbaj al acţiunilor. Este actorul “descoperit”, lipsit de sprijinul textului. El, singur, care acţionează după fiecare gând şi situaţie în parte – consideră regizorul Mâzgăreanu. Aducându-şi aminte de filmele mute, dar şi de realismul psihologic mult iubit în facultate.
Sala Mare a Teatrului Tineretului devine studio, cu spectatorii aşezaţi pe gradene în scenă. Un spaţiu intim, ale cărui schimbări de decor – imaginat de Raluca Alexandrescu – se petrec rapid, la vedere, cu ajutorul tehnicienilor actanţi în spectacol. Ne aflăm într-o lume mică, rămasă în loc şi condamnată la stagnare. Orăşelul de provincie e figurat simbolic. “Ce oraş frumos… fabrici şi uzine…” Pe fundal – silueta unui combinat aparent părăsit (să fie cel de la Săvineşti?) şi poate nişte blocuri, iar în avanscenă – şina şi trenul… de jucărie. Ca şi gara, în care facem cunoştinţă cu personajele – nişte mici figurine iniţial, cu care se joacă aceiaşi tehnicieni pricepuţi. Vor căpăta apoi formă umană într-o succesiune de scene, ce urmează aproximativ povestea lui Sebastian. Aproximativ. Regizorul a fost tentat de numeroasele personaje absente din piesă: m-me Chiroiu, m-me Grigorescu, şi Lascu, şi Maltopol, şi Vişan… Dar, în acest caz nu s-a “lăcomit” prea mult.
Toţi actorii îşi construiesc personajele cu mult umor şi tot atât de multă atenţie la detaliu. La fel şi creatoarea costumelor, Alexandra Mâzgăreanu. Ceata pensionarelor (trei ca-n basme) revine actriţelor Gina Gulai, Cătălina Ieşanu şi Loredana Grigoriu. Acestea sunt dotate cu toate elementele corespunzătoare: sacoşe “de-un leu”, scăunele pliante de stat la coadă, la bârfă sau la pomeni, colaci, candele şi pahare de plastic cu colivă. Îşi pupă cu foc nepoatele, dar şi tinerii prezentabili, şi se ocupă cu spionajul. În general – al vecinilor, în particular – al Profesorului, care pare a desfăşura o activitate suspectă la el acasă. Mimică, schimburi de priviri, acţiune, lucrul cu obiectul. Dar să nu mai povestim spectacolul…
Se recompun scene de-un comic cuceritor, reconstituind astfel biografia şi viaţa cotidiană a personajelor lui Sebastian. Acestea nu mai au nume. Domnişoara (fostă Cucu, profesoara de fizico-chimice) are un ritual matinal complex, executat cu rigoare şi o disciplină ce frizează tulburarea obsesiv compulsivă. Actriţa Ecaterina Hâţu construieşte o profesoară modernă, încă tânără şi frumoasă, împrumutând metodele şi costumul corporatist-militare. Forţa e cu sine. Tipicul băţ didactic devine, în mâna ei, şi armă, şi baghetă magică, şi sceptru. Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai puternică din oraş? La şcoală, fetele o imită conştiincios şi-o ascultă întru-totul, dorind să-i semene (Eleva silitoare – interpretată de Corina Grigoraş) sau, dimpotrivă, încercând să-şi exprime personalitatea şi creativitatea (Eleva visătoare – Cătălina Bălălău). Nicio şansă. Sistemul de învăţământ pare să distrugă din faşă astfel de porniri. Scena din clasă depăşeşte graniţele comicului, dezvăluind absurdităţile şcolii, iar gândul ne duce spre “Lecţia” lui Eugen Ionescu.
Dar gândul zboară apoi la celebrul dans al lui Fred Astaire cu mătura. Locul îi va fi luat de Emanuel Becheru, în rol de tânar Ajutor al şefului de gară. Personajul se plictiseşte îngrozitor. Sau îi este doar un somn teribil, căci cască tot timpul. Cât să-i intre şi musca-n gură ca-n filmele de animaţie. Regăsim multe surse de inspiraţie în acest spectacol, extrem de ingenios folosite şi îmbinate printr-o excelentă documentare a regizorului şi actorilor. Plus imaginaţie, creativitate şi mult, mult umor.
Odată cu apariţia Şefului gării – interpretat de Dan Grigoraş -, gândul îmi zboară iar, de data aceasta la vodevilul şi farsa ce stau la baza libretului operetei “Liliacul”, la celebra scenă dintre şeful închisorii şi gardianul Frosch. Scene celebre, creatori hăruiţi. Atunci şi, iată, acum.
Sosirea Poştaşului (negustorul Pascu în piesa lui Sebastian, omul de legătură al personajelor cu lumea exterioară, de care-i leagă altfel doar trenul în care niciodată nu se urcă) e construită tot ca moment comic, la care iau parte cu toţii. Interpretat de Valentin Florea, Poştaşul va aduce pensii sau bani de la copiii plecaţi în străinătate, dar şi misterioasa carte excesiv de scumpă pentru Profesor. Toate montările ne-au obişnuit cu atlase mari şi prăfuite (în fond, e-o carte din anul 1763), dar spectacolul ne rezervă o nouă surpriză comică. Momentul e întrerupt de sosirea Necunoscutei în rochie de seară, dată jos din trenul care vine din depărtări sau pleacă înspre locuri minunate, exotice, de neatins pentru locuitorii urbei noastre gri şi întunecate. Proiecţiile din fundal (video: Mihai Păcurar) derulează rapid imagini colorate şi luminoase, peisaje frumoase şi oameni plini de viaţă, surprinşi prin ferestrele trenului în mişcare.
După o împrietenire dificilă, precum cea dintre Tarzan şi Jane (noroc cu pasiunea fumatului, pe care-o au amândoi), Necunoscuta – interpretată de Cristina Mihăilescu – va fi condusă de către Profesor – Andrei Merchea Zapotoţki – în modesta lui căsuţă, la fereastra căreia se petrec noaptea miracole. Acesta îi va dezvălui minunile cerului înstelat şi îşi va dezveli, în faţa ei, inima. Scena este de-o poezie pură, accentuată de sunetele picurând din clapele unui pian. “Umor şi lirism în teatrul lui Sebastian”…
Venirea Necunoscutei în oraş nu se lasă fără urmări: îi va molipsi şi pe ceilalţi de curaj, le va arăta gustul libertăţii. Elevele se vor împrieteni şi îşi vor cere drepturile (măcar cel de a fi lăsate în gară, să privească trenurile), iar cele trei pensionare se vor transforma în adevărate “hippioate” şi vor începe a pofti la “cărniţă tânără”. Reuşita, însă, nu va fi de lungă durată. Necunoscuta este o fugară din lumea ei, iar acum e căutată de stăpânii acelei lumi. Iubitul Grig din piesa lui Sebastian devine un Domn spilcuit – interpretat cu aplomb de Mircea Postelnicu. În pofida refuzului iniţial al tinerei de a se lăsa recucerită cu flori şi bijuterii, îi va atrage de partea sa prin charismă şi puterea banului pe cei care se lăsaseră iluzionaţi de mirajul libertăţii. La final, îi va ceda şi Necunoscuta, care va părăsi oraşul, nu înainte de-a primi în dar inima Profesorului, luminoasă precum stelele de pe cer. Rând pe rând, personajele vor reveni la stadiul iniţial, iar Domişoara (Cucu) îşi va reintra în drepturile conducătorului suprem. Nicio stea nu se abate, nu se opreşte niciodată din drumul ei.
Cu excepţia unui final uşor “filat”, a câtorva scene uşor lungite (perfect de înţeles “lăcomia” actorilor şi-a regizorului) şi a pericolului de-a cădea în tezism în momentele de eliberare a urbei de sub dominaţia Domnişoarei, spectacolul este o adevărată bucurie. Bucuria de a redescoperi povestea lui Mihail Sebastian astfel repovestită. Bucuria de a redescoperi o trupă unită, creativă şi plină de umor. Bucuria de a-l redescoperi pe Alexandru Mâzgăreanu într-un moment prielnic al drumului său în teatru. (Cu modestia-i caracteristică ar refuza cuvântul “carieră.) La Teatrului Tineretului Piatra Neamţ, “Steaua fără nume” este un spectacol rafinat, atent lucrat, deopotrivă comic şi poetic. Un spectacol de la care pleci cu zâmbetul pe buze şi, în ciuda mesajului final, c-un licăr de speranţă. Dacă nu pe plan personal, măcar în mai binele teatrului din România.
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
“Steaua fără nume”, un spectacol nonverbal după piesa lui Mihail Sebastian
Regie și ilustraţie muzicală: Alexandru Mâzgăreanu
Decor: Raluca Alexandrescu
Costume: Alexandra Mâzgăreanu
Video: Mihai Păcurar
Consultanţă coregrafică: Attila Bordás
Asistenţă regie: Petruţa Pavăl
Distribuția:
Profesorul – Andrei Merchea Zapotoțki
Necunoscuta – Cristina Mihăilescu
Domnişoara – Ecaterina Hâțu
Domnul – Mircea Postelnicu
O pensionară – Gina Gulai
O altă pensionară – Cătălina Ieșanu
A treia pensionară – Loredana Grigoriu
Şeful gării – Dan Grigoraș
Ajutorul şefului de gară – Emanuel Becheru
O elevă visătoare – Cătălina Bălălău
O elevă silitoare – Corina Grigoraș
Poştaşul / Un domn periculos – Valentin Florea
Data reprezentaţiei: 20 ianuarie 2019 (premieră)
Foto: Marius Şumlea
Print