După câțiva ani buni în care Mariana Mihuț a ales să stea departe de scenă, la sfârșitul anului trecut a revenit într-un spectacol pus în scenă de Felix Alexa, la ARCUB. „Cutia Pandorei” de Katalin Thuroczy. Între timp, ARCUB-ul, aflat acum în centrul unui scandal, s-a închis pe motiv de bulină roșie, iar spectacolul lui Felix Alexa s-a mutat la Sala Izvor a Teatrului Bulandra.
Pentru cine a urmărit traseul regizoral al lui Felix Alexa, este evident că montarea se încadrează în tipul de cercetare pe care și l-a propus în ultimii ani și care cuprinde spectacole pe texte în care umorul negru este preponderent, un tip de comedii amare, cu o doză consistentă de grotesc. Nici „Cutia Pandorei” nu face excepție și propune o poveste care debordează de umor și ironie, o poveste la care orice tip de public va avea reacție. În plus, combinația de actori din distribuție, Mariana Mihuț și Șerban Pavlu, merge la sigur și e pașaportul pentru o rețetă de succes.
Ca în cele mai multe dintre montările lui, Felix Alexa urmează acea cale a regizorului care alege să fie invizibil și să le ofere actorilor cel mai bun spațiu de desfășurare. În „Cutia Pandorei”, scenografia (semnată de Andrada Chiriac) recompune un interior simplu și previzibil, casa unei femei în vârstă, cu toate acareturile strânse în ani, un spațiu realist, atent și minuțios construit, în care simți respirația anilor ce au trecut, respirația obiectelor, ghicești poveștile care se ascund în spate, simți povara bătrâneții. Masa, lampadarul, dulapul mare și greu, în care e ușor să te baricadezi, patul înalt, cuverturile, ceșcuțele de ceai, toate respiră vieți trecute și singurătate.
În acest spațiu, Felix Alexa își plasează personajele – doi oameni teribil de singuri, teribil de închiși în lumile lor, visând la o comoară care poate că nu există. Mariana Mihuț în rolul lui Tanti Hilda e pariul dinainte câștigat al montării. După câțiva ani buni de la extraordinara apariție din „Îngropați-mă pe după plintă”, Mariana Mihuț se întoarce și e un eveniment. Un eveniment absolut nu doar pentru că apriori prezența Maianei Mihuț pe scenă înseamnă o garanție a reușitei, ci pentru că interpretarea ei în această montare este spectaculoasă. Profesionalism, energie și har, o combinație irezistibilă, într-un rol în care, cu un umor irezistibil, desface strat după strat foile de viață ale acestei femei pe cât de vesele și puternice, pe atât de nefericite. O femeie care în acest interval în care destinul o pune față în față cu sine însăși scoate la lumină toate tainele adânc îngropate – și la propriu, și la figurat – și cu același sânge rece, crud și senin, cu același umor aproape inuman în cruzimea lui, acționează până în ultima clipă.
Momentul în care destinul ei ajunge sub „lupa” dramaturgului este spre final de existență, o existență în care păstrează încă resturile (a se citi „resentimentele”) unor iubiri păguboase, în care inocența – atâta câtă a fost – i s-a tocit, iar acum stă singură, face țuică de pere din părul lui Aurel (la fața locului veți descoperi ce se ascunde în spatele nevinovatului păhărel de țuică) și încă visează la comoara pe care tatăl ei a ascuns-o bine, iar taina ascunzătorii a scris-o pe o hârtie pe care a rupt-o în două, dând câte o bucată celor doi copii ai lui, ca să îi facă să rămână împreună… Numai că a mizat greșit. Comoara a rămas ascunsă și a devenit un fel de măr al discordiei, cele două jumătăți de hârtie nefiind niciodată aduse împreună, iar comoara rămânând un fel de legendă. Această comoară e și motivul declanșator al spectacolului. Bandi (Șerban Pavlu) – nepotul aflat și el în căutarea comorii – intră în scenă și în viața lui tanti Hilda într-o noapte în care, cu cagula pe față, scotocește toată casa în căutarea jumătății misterioase a hârtiei.
Întâlnirea dintre cei doi, cu multe răsturnări de situație și de putere, prilejuiește o rememorare a vieții lui Tanti Hilda, cu toate ororile ei, relatate cu zâmbetul pe buze și cu o candoare irezistibilă și teribil de crudă. În fapt, în asta stă și forța spectacolului lui Felix Alexa. În această extraordinară exacerbare a umorului, pe situații mai degrabă dramatice. Și, mai ales, în felul în care Mariana Mihuț își conduce personajul. Cu o candoare delicioasă și care-ți îngheață zâmbetul pe buze, cu o doză de copilărie care contrastează irezistibil cu vârsta personajului, cu un umor fabulos, exercitat mai ales în situații limită – și spectacolul nu duce lipsă deloc de așa ceva – cu o inocență a răului născută tocmai din eșecul poveștilor dintr-o viață, cu o putere pe care trecerea anilor nu i-a afectat-o în niciun fel și cu o inteligență greu de egalat, personajul teribil creat de Mariana Mihuț este o ființă în fața căreia normalitatea nepotului ei nu poate să pară decât banală. Ca o lecție de egoism candid, „Cutia Pandorei” e unul din acele spectacole necesare și riguros construite, de care publicul are nevoie oricând. O simplă poveste de viață…
Cutia Pandorei de Katalin Thuroczy
Traducerea: Anamaria Pop
Distribuția: Mariana Mihuț şi Șerban Pavlu
Scenografia: Andrada Chiriac
Regia, ilustrația muzicală și lighting design: Felix Alexa
Asistent regie și regie tehnică: Cristina Giurgea
Fotografii: Mihaela Marin