Un an fără Michaela Tonitza-Iordache

A trecut un an de când Michaela Tonitza-Iordache nu mai e. A murit anul trecut, pe 13 martie, într-o sâmbătă, iar luni, aşa cum şi-a dorit, a devenit cenuşă. M-am hotărât să scriu câteva rânduri despre dna Tonitza pentru că acum o săptămână, chiar în noaptea de 12 spre 13 martie, când eram într-o maşină şi veneam spre Bucureşti, trecuse de mult de ora 12.00, am primit un mesaj de la o bună prietenă, un om care a iubit-o pe dna Tonitza şi care astăzi este profesoară la catedra de Teatrologie a UNATC: „Azi se împlineşte un an de când s-a dus Doamna Tonitza.” Şi toţi acei ani în care am învăţat să iubesc teatrul cu linişte, după ce mă apropiasem de el cu pasiune, toţi acei ani în care am cunoscut-o şi am descoperit o nouă lume şi un om cu totul special au dat buzna…

S-a scris mult despre ea anul trecut, când a murit, s-a scris mai mult decât se scrisese, probabil, toată viaţa. Pentru că aşa e presa în România, pentru că aşa e firea omului, preferă nostalgia exerciţiului admiraţiei vii, pentru că atunci, mai mult decât oricând, a fost percepută drept soţia lui Ştefan Iordache… Mai puţin s-a vorbit despre tot ce a însemnat dna Tonitza la catedra de Teatrologie a Facultăţii de Teatru. Şi asta pentru că activitatea pedagogică rămâne de multe ori în afara luminii reflectoarelor, ea însăşi alegând acest drum: să rămână în umbră, ca să poată pune în lumină. „Mihaela a fost şansa vieţii mele.” Asta spunea Ştefan Iordache despre ea, în dialogul cu Ludmila Patlanjoglu din „Regele scamator”. „Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi-o iubesc. Mihaela a fost şansa mea. (…) Când am cunoscut-o eram un actor care dovedise ceva, dar care nu ajunsese încă la consacrare. Faptul că eu, fire nonconformistă şi exagerat de independentă, am avut alături un om înţelept, ponderat, hotărât şi cu tact, mi-a dat echilibru.”

Michaela Tonitza Iordache împreună cu o parte din grupa de Teatrologie, promoţia 2002

Acest echilibru este, poate, darul cel mai frumos pe care dna Tonitza ni l-a oferit în facultate. Era sau părea sobră, închisă, întunecată, ca o mască în spatele căreia era întotdeauna greu să citeşti, dar care lăsa din când în când să se ivească mici scântei de căldură, altminteri bine ascunse. N-am să vorbesc despre calităţile ei de profesor de teatrologie, nici despre primul sau ultimul curs, nici despre cum se purta la examene. Intenţia, atunci când am vrut să vă propun un exerciţiu al reamintirii, nu a fost să ridic piedestale şi nici să creez portrete care nu pot fi decât minunate, date fiind circumstanţele. Am vrut mai degrabă să fac să revină printr-un gând, înapoi pe pământ, un om frumos, cu bune şi cu rele, căruia Facultatea de Teatru şi întregul teatru românesc îi datorează enorm. Şi, mai presus de toţi anii petrecuţi în facultate, în care cu greu treceam dincolo de masca sobrietăţii de profesor universitar, am păstrat-o pe dna Tonitza în alte câteva întâlniri care, dincolo de faptul că mi-au schimbat viaţa, m-au făcut să descopăr un om.

Prima dată a fost chiar la sfârşitul celor patru ani de facultate (pe atunci erau patru), când ne-a invitat la petrecerea anuală de la Gruiu, un dar oferit absolvenţilor de Teatrologie. Era sfârşit de iunie, cald, verde, luminos, şi când am intrat în curte am găsit-o gătind pentru noi, afară, la cuptor, cocea pâine şi făcea ciorbă. Atunci am avut impresia pentru prima dată că descopăr un alt om şi că masca dispăruse… O ţin mintea aşa, râzând, veselă, bucuroasă să ne ofere să gustăm tot ce preparase pentru noi, departe de lumea lui Platon şi Aristotel…

Şi ultima a fost întâlnirea cu vocea ei la telefon, cu puţine luni înainte să moară. Voiam să-i mulţumesc pentru ajutorul la lucrarea de doctorat. N-a putut vorbi. A început să plângă. Între aceste două imagini se adună o lume întreagă de amintiri şi de cuvinte pe care n-am apucat să i le spun. Şi ca mine, probabil, mulţi alţii…

Print

3 Comentarii

  1. Codrin 21/03/2011
  2. eu 22/03/2011
  3. Oana 11/04/2013

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.