Americanii se confundă cu germanii, își schimbă fără niciun fel de tresărire hainele între ei, în timp ce într-o atmosferă de război, ei mai mult par să se joace de-a războiul. Atmosfera îmbibată de sunetele armelor, de hărmălăia soldaților și de procesul iminent de demolare din jur nu-l împiedică pe un ecarisor să viseze că-și va mărita fiica, după patru ani de concubinaj trecuți cu vederea până astăzi. Tudor Lucanu tratează piesa lui Boris Vian, „Ecarisajul pentru toți”, montată la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, ca pe o farsă cu accente de anarhie, reușind nu să politizeze pe marginea spectacolului, ci să creeze o atmosferă suficient de ilustrativă, încât să compenseze orice alte minusuri.
Atmosfera din casa ecarisorului relatează la scară mică ce se întâmplă dincolo de pereții de lemn. Haosul exterior se transpune într-un haos interior, mama și cele două fiice care poartă același nume – Marie – sunt confundate la fel cum taberele dușmane își împrumută identitatea militară, ecarisorul trimite în groapa animalelor de la buza scenei oamenii nesuferiți, la fel cum soldații ucid cu ușurință la un singur ordin, iar crima se transformă la nivel psihologic într-un act care nu are repercusiuni, care nu declanșează niciun tumult interior. Deși în timpul spectacolului se clădește un munte shakespearian de cadavre, nu se suferă pentru nicio pierdere umană, ci spectatorul trece mai departe, la fel cum copiii care se uită la desene animate nu-și pun întrebări legate de dispariția bruscă a unui personaj, pentru că știu că nu e real, că e doar o poveste în care nimeni nu moare definitiv, că e doar o joacă inocentă de-a violența. Tudor Lucanu creează în spectacolul său același efect halucinant care te adâncește în incertitudine, neștiind până unde să rezonezi cu un personaj sau cu o situație, pe care dacă o dezbraci de toate absurditățile sale, este una tragică.
În contrast cu senzația de ireal și haos, scenografia, realizată tot de Tudor Lucanu, sfidează realitatea, este extrem de bogată în detalii și funcționează atât de bine, încât îți poți imagina lumea de dincolo de pereții de lemn din fața ta. Vezi prin gaura din scândură în dormitorul de sus al lui Marie, acolo unde se întâlnește cu soldatul german, ți-o imaginezi pe mama – Marie care fuge repede să hrănească animale inexistente, zărești casa distrusă a vecinului, oamenii morți pe stradă și locuințele prăbușite de armele de război. Însă Ovidiu Ghiniță, actorul care îl interpretează pe ecarisor, reușește să creeze printr-un soi de relaxare alarmantă strania senzație că în interiorul căminului său nu există nicio amenințare, în afară de propria lui persoană. Neutralizează cu un zâmbet sarcastic soldații care vin pe nepusă masă, își ironizează soția și copiii, vecinul (Ioan Peter), nu pune preț pe război, ci pe stabilizarea relațiilor din familie care devin imposibil de controlat, iar familia în sine se transformă într-un mic teren de luptă.
Situațiile ilare sunt create și susținute de întregul colectiv, de la călugărițe și soldați până la parașutistul japonez și pastorul american. Adriana Ghiniță își conduce cu atenție personajul într-o stare febrilă de dezorientare și absurd, pentru ca mai apoi să izbucnească, hrănindu-se din frustrarea de a fi tot timpul obedientă, de parcă ea însăși ar fi știut că totul e o farsă. Alex Mărgineanu creează un ucenic care se integrează perfect familiei disfuncționale și se joacă de-a travestiul sub numele de Jacqueline. Între cele două surori se remarcă o tensiune continuă, alimentată de invidie din partea lui Marie (Carmen Vlaga-Bogdan) care nu reușește, oricât ar încerca, să se mărite, insinuând în același timp o atracție secretă pentru viitorul soț al surorii sale. Celia Lucanu-Donat este cealaltă fiică care întruchipează concomitent fragilitatea și încăpățânarea, cedând doar în fața torturii care constă în gâdilarea extremă pe o masă de operații. Catherine (Angela Petrean-Varjasi) și Jacques (Ștefan Statnic) sunt puși în contrast cu propriul lor sex. Catherine e masculină prin comportament, temperament și forță, pe când Jacques împrumută trăsături din mediul preponderent feminin în care a crescut.
Personajele, la puțin timp după nunta mult așteptată, sfârșesc în groapa pentru animale, absurdul culminând cu distrugerea casei ecarisorului sub pretextul că nu configurează în noul plan al conducerii. Spectacolul care până atunci se structurase ca o farsă a derizoriului, sfârșește într-o notă tragică, punctând inutilitatea violenței și a războiului care nu creează în demersul lor nebunesc decât un munte mare de cadavre. Iar per total, rămâne senzația că în iureșul de situații și apariții ilare nu ar fi stricat mai multă ordine, care să nu știrbească intensitatea atmosferei, ci care să pună în valoare esența și lecția unui ecarisaj absurd în vreme de război.
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad
„Ecarisajul pentru toți” de Boris Vian
Regia și scenografia: Tudor Lucanu
Traducerea: Diana Crupenschi
Distribuție: Ovidiu Ghiniţă, Alex Mărgineanu, Ioan Peter, Adriana Ghiniţă, Carmen Vlaga-Bogdan, Cecilia Lucanu-Donat, Robert Pavicsits, Cosmin Blaga, Marian Parfeni, Ionel Bulbuc, Dorina Darie-Peter, Ştefan Statnic, Angela Petrean-Varjasi, Călin Stanciu şi Eric Ţuţuianu.
Print