Tudor-Costin Sicomaş, student în anul III la secţia Teatrologie, UNATC Bucureşti
A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Liceal şi Oratorie „Primavera” a avut loc, ca în fiecare an, în peisajul de poveste al micului, dar pitorescului oraş Sinaia. Pe scena celebrului Cazino s-au perindat numeroase trupe de tineri elevi de liceu, ce au încercat să dea viaţă celor mai diverse personaje, fie ele din piese cunoscute sau mai puţin cunoscute.
Surpriza cea mare, „cireaşa” de pe acest tort imens teatral, a fost recitalul ce a încheiat prima zi de festival. Protagonistul serii, cel care a ţinut sala cu răsuflarea tăiată, ridicându-i pe toţi în picioare la final, pentru aplauze furtunoase, a fost cel mai tânăr actor pe care l-a cunoscut publicul românesc: Octavian Gabriel Mic. Numele de familie subliniază doar vârsta de 12 ani şi statura sa, căci talentul, dezinvoltura şi repertoriul ales îl ridică cu mult peste nivelul participanţilor în festival.
„Micul Prinţ”, capodopera lui Antoine de Saint-Exupery, a încântat zeci de ani de-a rândul, generaţii întregi de părinţi, bunici şi copii. Cu toate că este scrisă asemenea unei poveşti, filosofia cuprinsă de scriitorul-pilot dispărut în misiune face ca micul roman să fie apreciat la adevărata lui valoare abia la o vârstă mai înaintată a cititorilor. Cu toate acestea, Carmen Trocan, actriţa îndrumătoare artistică şi spirituală a lui Octavian, l-a considerat îndeajuns de dezvoltat intelectual şi spiritual, încât să îi încredinţeze adaptarea textului lui Saint-Exupery. Rezultatul a fost unic, fapt ce s-a oglindit şi în reacţia spectatorilor. Micul artist a adus pe scena Cazinoului din Sinaia o lume a copilăriei, întreţesută cu scurte episoade melancolice, încărcate de semnificaţii pe care doar cei mari le pot pătrunde, dar pe care el le-a redat cu o sinceritate dezarmantă. Este ceva normal, ţinând cont de vârsta fragedă pe care o are şi amintindu-ne de faptul că adevărul vine din graiul copiilor. Cât despre jocul lui Octavian, nu se pot aduce decât laude atât lui, cât şi mentorului său, Carmen Trocan, care a ştiut să îi arate că un actor adevărat este cel care vorbeşte publicului sincer, din suflet, fără afectările inutile pe care le auzim seară de seară pe scenele marilor teatre bucureştene. Astfel a apărut în faţa spectatorilor de la Sinaia acest Mic Prinţ al scenei – un băieţel cu părul ondulat, ochi mari şi expresivi, care s-a transformat, pe rând, în personajele principale ale poveştii: Şarpele, Floarea, Vulpea, Prinţul căzut dintr-o stea şi Pilotul tânjind după prietenia cu Copilăria. Toate transformările au fost realizate din simpla schimbare a tonalităţii vocii – şi cât de greu este unui actor să realizeze veridic acest lucru. Dar Octavian Mic a demonstrat că poate fi la acelaşi nivel nu doar cu liceenii, ci chiar cu studenţi ai Universităţilor de teatru. Fără decor, cu doar câteva elemente de recuzită, timp de jumătate de oră, pe o scenă prea mare pentru trupul lui, dar prea mică pentru aşa un talent, el a ţinut întreaga sală într-o linişte mormântală – ceva ce orice artist îşi doreşte să ajungă să facă.
Şi, dacă la finalul poveştii „Micului Prinţ”, publicul părea dezamăgit, crezând că seara s-a încheiat în momentul respectiv, ei au avut o mare surpriză, pentru că Octavian a revenit în forţă, cu o vitalitate extraordinară pentru un copil de 12 ani, machiat şi costumat ca un saltimbanc de circ, pregătit pentru a spune în glumă lucruri serioase. Momentul, intitulat „Vinovat de iubire”, pe versurile de tinereţe ale apreciatului dramaturg Matei Vişniec, a scos la iveală şi mai mult – dacă mai era nevoie – talentul extraordinar al acestui „enfant prodigieux”. Amintind prin gesturi şi mişcarea scenică de Charlot, vagabondul simpatic al lui Chaplin, micul interpret a redat tristeţile unui clown pesimist şi bucuriile prilejuite de întânirea cu Omul. Parcă îndemnându-i pe toţi să uite de grijile zilnice şi să îşi aducă aminte că au o viaţă de trăit, clownul lui Octavian le-a redat spectatorilor zâmbetul pe buze, pe care îl înlocuise în momentul anterior cu o tristă resemnare. Faptul că au existat persoane în public care au ajuns de la a plânge în hohote la a râde nestăpânit spune multe despre posibilităţile artistice ale tânărului interpret.
Sunt sigur că, de-a lungul anilor, Octavian Mic va deveni un nume nelipsit de pe afişele festivalurilor de teatru, dar şi ale teatrelor româneşti – în speranţa că şcoala românească de teatru va realiza existenţa acestor adevărate talente şi va învăţa să nu le mai pervertească prin metode de învăţământ lipsite de sens şi de interes. Vom mai auzi mult, foarte mult timp de acum încolo, de numele Micului Prinţ Actor – invitaţia mea este ca, de fiecare dată când îi veţi citi numele pe vreun afiş ori program, să nu rataţi şansa de a îl urmări: aţi pierde şansa întâlnirii cu un Mare talent şi un posibil deschizător al unei noi Generaţii de Aur.
iti multumesc Tavi, si sa fii mereu in frunte, deocamdata sa nu uiti de copilarie,e unica si ireversibila, te iubesc .
Printul meu drag, te ador si te iubesc,suflet din sufletul meu.
Mic-ule mare, bafta si noroc !