Nu cred să existe foarte mulți români de vârsta mea, plus-minus 10 ani, care să nu fi văzut măcar o dată celebrul film al lui Robert Wise Sunetul muzicii. A cărui premieră mondială a avut loc la New York la data de 2 mai 1965 și care, din câte îmi aduc eu aminte, a ajuns destul de prompt și în rețeaua noastră cinematografică, dar și în programele Televiziunii. Film al cărui punct forte este reprezentat de muzica scrisă de Richard Rodgers, pe versurile lui Oscar Hammertstein II.
Respectivii mari profesioniști ai genului care au mai adunat în palmares cel puțin alte două mari succese – Oklahoma și Carousel – au avut minunata, admirabila idee de a pune pe note romanul The Trapp Family Singers de Maria Augusta Trapp. Când Richard Rodgers îi propunea lui Oscar Hammerstein II să scrie libretul pentru viitorul lor muzical (unii socotesc Vraja muzicii drept operetă), acesta era deja bolnav de cancer. De aici, probabil, nenumărate pasaje care înseamnă tot atâtea vibrante omagii aduse vieții. De aici, probabil, și îndemnul Climb every mountain!
Premiera muzicalului avea să se întâmple în 1955, adică la zece ani de la încheierea celei de-a doua mari conflagrații mondiale, într-o vreme în care nici America, nici Europa nu uitaseră încă nici relele ei, nici cât de inconștient îi ignoraseră semnele rău prevestitoare. Așa încât o poveste care se consumă în Austria de dinainte Anschluss-ului nu putea fi decât bine primită. Robert Wise a avut excelenta idee de a transfera pe peliculă tot ceea ce scriseseră Richard Rodgers, Oscars Hammerstein II plus libretiștii Howard Lindsay și Russel Crouse. Dar și de a-i asocia în distribuție deja consacratului Christopher Plummer pe o tânără și frumoasă cântăreață care, după ce își împrumutase vocea lui Audrey Hepburn în My Fair Lady, apăruse deja și în calitate de actriță pe genericul altui film de considerabil succes de casă – Mary Poppins. Numele ei – Julie Andrews! Ea joacă în Sunetul muzicii ca și în Mary Poppins simpaticul și atrăgătorul rol al unei guvernante care face minuni. De data aceasta datorită bunătății, inteligenței, iubirii față de muzică și față de oameni care o caracterizează.
Acum, adevăratele atuuri ale filmului din 1965 erau, cum spuneam mai sus, atât de frumoasa muzică a lui Richard Rodgers, frumusețea și emoția poveștii și, desigur, cei opt interpreți copii și adolescenți. Criticul E. Camuzio, citat de autorii volumului Secolul cinematografului (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989) era perfect îndreptățit să noteze că „nu există în film valori scenografice neobișnuite, coregrafice sau interpretative. Superlativul se află în muzică. Nu numai în coloana sonoră, ci și în substanța muzicală a unor numere, care, în regia, lui Wise, trec rampa pentru a deveni bucăți de cinema”.
Care sunt însă atuurile spectacolului pus în scenă la Teatrul Regina Maria din Oradea de regizoarea Mihaela Bogdan? În nici un caz regia care este previzibilă, modestă, pe alocuri anemică, dar nici coregrafia, asumată de aceeași Mihaela Bogdan. Încă și mai puțin decorul, creat meșteșugărește și cam fără inspirație de Amalia Buie. Avem de-a face cu o scenografie de extracție mai curând de tip cabaretistic, care are în mod flagrant defectul de a îngrădi libertatea mișcărilor actorilor. Costumele purtând aceeași semnătură ar fi acceptabile dacă Amalia Buie nu ar fi comite o greșeală impardonabilă în conceperea uniformei militare a căpitanului Von Trapp. O uniformă neconformă specificul epocii, ci una din vremea Imperiului austro-ungar. Actoricește, lucrurile sunt în linii mari ok. Nici nu ar putea fi altfel de vreme ce replicile în proză sunt relativ puține, marea lor majoritate avânt funcția unor elemente care ajută acțiunea să avanseze și să pregătească intervenția ariilor. Mi-au plăcut atât cât puteau să-mi placă Adela Lazăr, Alexandru Rusu, Ioana Dragoș-Gajdo, Eugen Neag, Emil Sauciuc, Gabriela Codrea. Nu au trecut observați nici Zentania Lupșe, Anca Sigmirean, Carina Bunea, Răzvan Vicoveanu, Mirela Niță-Lupu, Denisa Vlad, George Voinese, Ionuț Șerban. Că uneori lucrurile scapă de sub control, că intră în zona îngroșatului, a grotescului, a schimonoselii de vină este regizoarea care e limpede că nu prea știe ce înseamnă și cum se obține ceea ce se cheamă acordul fin. La primul lui rol de anvergură într-un muzical Sorin Ionescu are ținută, are și o anume eleganță, numai că e vorba despre o eleganță rece care rămâne ca atare pe întreaga durată a reprezentației. Lui Sorin Ionescu îi lipsesc emoția, empatia, adesea chiar firescul. Cea mai la îndemână explicație e că actorul e terorizat de iminența ariei care e evident că îi pune probleme.
Marele minus al spectacolului e că nu stă chiar foarte bine tocmai la capitolul de bază al pregătirii muzicale, absența lui Ovidiu Iloc, deopotrivă artist și pedagog care a făcut minuni cu ocazia muzicalelor anterioare ce au fost și încă mai există în repertoriul Teatrului „Regina Maria” și care i-au asigurat acestuia poziția de lider al genului, fiind mai mult decât vizibilă. Lui Ovidiu Iloc i-a fost preferat Romeo Rîmbu, indiscutabil un virtuoz al genului simfonic, însă, din păcate, nu prea familiarizat cu munca cu actorii. Care, orice s-ar spune și indiferent cât de înzestrați ar fi din naștere, nu sunt tocmai niște familiari ai genului. Însă cu un plus de muncă, cu ceva mai multe virtuți pedagogice, dar și cu un plus de consistență la capitolul inspirație în identificarea acelor mijloace care să le dea interpreților încredere în ei, sunt sigur că s-ar ar fi putut obține mai mult și nu doar din partea celor care au înzestrări muzicale superioare, așa cum sunt Adela Lazăr, Ioana Gajdo, Gabriela Codrea sau Alexandru Rusu. Fiindcă, repet, potențial există. Nu voi înțelege în ruptul capului de ce s-a renunțat la aria-cheie Climb every mountain. Oricine a luat o astfel de decizie poartă o mare vină.
Și atunci? Merită oare să mergem, chiar să revedem Sunetul muzicii în versiunea lui orădeană? Indiscutabil, da! Marele atu al spectacolului este felul în care joacă, dansează, râd, cântă cei opt copii din distribuție. Tare mi-ar fi plăcut să le scriu numele și să le aduc laudele individuale pe care, fără doar și poate, le merită cu asupra de măsură. Numai cum pe marea majoritate a acestor roluri spectacolul are dublă distribuție și fiindcă nimeni din Teatru nu s-a învrednicit să facă minimul efort care să permită identificarea performerilor din seara premierei de 1 iunie 2019 mă mulțumesc cu un sincer, cu un emoționat Bravo! E meritat cu asupra de măsură!
Teatrul „Regina Maria” din Oradea
SUNETUL MUZICII
Muzica de RICHARD RODGERS
Versurile de OSCAR HAMMERSTEIN II
Libret de HOWARD LINDSAY şi RUSSEL CROUSE după romanul „The Trapp Family Singers” de Maria Augusta Trapp
Regia artistică și coregrafia: Mihaela Bogdan
Dirijor orchestră: Romeo Rîmbu
Scenografia: Amalia Buie
Asistenți coregrafie: Mirela Lupu, Daniel Titi Sandro
Distribuția: Maria Rainer, soră postulantă la Mănăstirea Abbey – Adela Lazăr, Căpitanul Georg von Trapp – Sorin Ionescu; Max Detweiler – Alexandru Rusu; Maica Stareță – Ioana Dragoș Gajdo; Baroneasa Elsa Schraeder – Gabriela Codrea ;Rolfe Gruber – poștașul, iubitul lui Liesl von Trapp – Eugen Neag; Sora Berta, Maica Novicelor – Zentania Lupșe; Sora Margareta, Maica Postulantelor – Anca Sigmirean; Sora Sophia – Carina Bunea; Hans Zeller, Gauleiter – Răzvan Vicoveanu;l Franz, majordomul – Emil Sauciuc; Frau Schmidt,menajera – Mirela Niță Lupu; Ursula, Maica Postulantă – Denisa Vlad; Locotenent nazist – Ionuț Șerban; BaronulElberfeld – George Voinese; Liesl von Trapp – MariaTeișanu; Friedrich von Trapp – Filip Mut/ Alexandru Faur-Balint; Louisa von Trapp – Raisa Vesa/ Gia Cordea; Kurt von Trapp – Filip Ionescu/ Iacob Lakatoș; Brigitta von Trapp – Rebeca Rusu/ Antonia Corchiș; Marta von Trapp – Anastasia Vicoveanu/ Raisa Boldiș; Gretl von Trapp – Anabela Tonț/ Anastasia Feher; Dansatori: Ecaterina Hannel, Amalia Dan, Georgeta Fazekaș, Florina Pantea, Daliana Negrean, Mădălina Ilea, Daniel Sandro, Liviu Moldovan, Ciprian Dinicu, Cosmin Cioara, Cristian Seghedi-Haragoș; Orchestră – Formația „Sinfonietta Varadinum”: Georgiana Mircescu – flaut, Ioan Pîntea – clarinet, Lorenzo Moroni – corn, Janos Vura – trompetă, Andrea Mirian – chitară, Alex Seretoc – percuție, Flaviu Seretoc – contrabas, Florin Avram – vioară I, Tibor Kurucz – vioară II, Valer Mînecan – violă, Bogdan Cocora – violoncel, Varady Henrietta – pian
Data premierei: 1 iunie 2019
Foto: Remus Toderici
Print