Pe data de 1 a fiecărei luni, revista Yorick vă propune, în „Film Corner”, o discuție despre cele mai relevante filme și evenimente cinematografice ale momentului.
„De multe ori s-a spus că cenzura şi limitele pe care le impune îi fac pe artiști să fie mai creativi. Doar că nu este întotdeauna adevărat”, declara Mohammad Rasoulof, regizorul filmului „Lerd – Un om integru”, câștigător anul trecut al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și care de-abia acum poate fi văzut și în cinematografele din România. „Până la urmă”, spune el, „se ajunge la un punct de saturaţie în care artistul se lasă copleşit de deznădejde. […] E un pic descurajator, însă mereu se vor găsi oameni în jur care caută adevărul.”
Și, deși a fost arestat și a stat un an în închisoare, deși nu e văzut deloc cu ochi buni de regimul de la Teheran, iar filmele lui sunt interzise în Iran, Mohammad Rasoulof găsește în continuare resurse să caute adevărul și filmează în secret acest film care a făcut furori la Cannes. Desigur, dincolo de calitățile lui artistice, filmul a făcut furori în primul rând pentru că este un film politic, care își propune să demaște mizeriile și corupția unui regim. Iar, în Europa, cu acest gen de problemă în artă nu prea (mai) dai greș…
Filmat, cum spuneam, în secret, lungmetrajul lui Mohammad Rasoulof spune povestea unor oameni simpli, prinși în caracatița unui sistem corupt, din care nu ai scăpare: ești distrus sau devii ca ei. Familia lui Reza, un bărbat care alege să ducă o viață modestă alături de soția și fiul lui, într-o mică fermă de la un capăt de lume, unde crește pești într-un mic lac, este aruncată brusc într-o criză. O mare Companie, bine pusă cu sistemul, se înțelege, și care controlează totul în zonă, îi vânează terenul. Și de aici se va dezlănțui iadul pentru ei. Deși regizorul sugerează că Reza are reale antecedente de Gelu Ruscanu al Iranului, care încă din facultate a avut probleme cu sistemul, a fost un răzvrătit, alegând exmatricularea și o viață simplă de crescător de pești, deși încă din primele imagini i se conturează profilul, atunci când refuză să dea șpagă la bancă, în așa fel încât să i se amâne niște penalități la credit, preferând să-și vândă mașina și să plătească penalitățile, adevărata criză va începe ceva mai târziu, când ritmul se va accelera și totul se va aglomera în clișee peste clișee, pentru a-i servi regizorului iranian – care pare să-și asume această vizibilă aglomerare de clișee – să dezvăluie diverse fațete ale unui regim teribil de corupt, în care integritatea este până la urmă otrăvită precum peștii lui Reza.
Și sunt superbe imaginile cu lacul plin de pești colorați, roșii, în contrast cu imaginile deprimante din jur, special alese, un Iran urât, murdar, cenușiu, întunecat, noroios, sărac, în care singura pată de culoare rămân acești superbi pești roșii din lacul lui Reza. Ca un simbol, ca o unică speranță… Scenariul urmărește permanent același scop, să demaște corupția la toate nivelurile, faptul că nu se rezolvă nimic, nicăieri, fără șpagă sau invers, faptul că șpaga deschide toate ușile. Și ceea ce e cu adevărat interesant în film e că e construit în așa fel, încât, la un moment dat, spectatorul aproape că nu mai poate fi de partea lui Reza, aproape că nu-i mai înțelege lupta absurdă, într-o lume kafkiană, aproape că-și dorește să intre și el în „normalitatea” din jur. Și chiar asta se întâmplă… E acel punct de cotitură foarte sensibil surprins, atât de scenariu, cât și de aparatul de filmat, în care Reza „se normalizează”. Și este exact momentul în care și soția lui, care până atunci a părut să-l susțină necondiționat, cu o răbdare și o tandrețe și o înțelegere superioare, cedează și-l acuză că din cauza lui se întâmplă toate.
Și într-adevăr se petrece până la acel moment o acumulare serioasă de tensiuni, care încep cu arestarea lui aproape absurdă, după încăierarea cu omul Companiei, un individ periculos, cu multe pete și crime în trecut, continuă cu oprirea apei care alimentează lacul cu pești, apoi cu otrăvirea peștilor, cu casa care arde… Iar dintre toate, cele mai puternice rămân imaginile în care cei doi, Reza și soția lui, descoperă într-o dimineață peștii morți în lac, după ce câteva minute terifiante se luptă ca-ntr-o scenă din Hitchcock cu graurii care planează deasupra lacului amenințători. Iar când în sfârșit păsările se ridică, le lasă în fața ochilor un peisaj sumbru. Peștii cei colorați plutesc cu toții morți la suprafața apei. Otrăviți. Însă nimeni în acest sistem nu le va da vreodată câștig de cauză, iar singurul sfat pe care-l primesc peste tot este să vândă și să plece…
Pe lângă firul principal al poveștii, scenariul mai schițează câteva fire secundare, ca să completeze puțin peisajul din jur, iar cealaltă poveste teribilă care dezvăluie boala din măduva sistemului este cea a fetiței exmatriculate de la școala unde soția lui Reza este directoare, pe motiv că este de altă religie. Iar povestea nu se oprește aici, fata se va sinucide și înmormântarea ei va fi interzisă în cimitirul din localitate, din același motiv.
În acest univers cu totul ostil, dacă-l privești din perspectiva omului care-și propune să fie „integru” este, așadar, imposibil de supraviețuit. N-ai nicio pârghie legală și singura soluție este să devii ca ei. Ceea ce Reza o să și facă, după ce va încerca chiar să-și vândă ferma Companiei, care însă nu vrea să i-o cumpere, și va primi o ofertă de neacceptat, de la omul Companiei, care vrea să i-o ia la jumătate din preț… Ceva se va schimba în interiorul lui și, sub presiunea unor sfaturi din jur, va începe să acționeze. La fel ca ei… Peștii otrăviți, bine păstrați în cutii de plastic, vor servi pentru o crimă care să-i elibereze terenul.
Însă una dintre ultimele scene rămâne emblematică, cea în care descoperă, ca Iona, că n-a spart decât burta unui pește și a intrat în alta, mai mare, o închisoare și mai mare…
Dincolo de stricta localizare în Iranul zilelor noastre, povestea rămâne însă atemporală și aspațială, tocmai pentru că pune o problemă valabilă în multe sisteme din lume, în care corupția există. Iar lumea șpăgii este atotputernică. Și dacă faci abstracție de detalii, multe, foarte multe se potrivesc perfect și sistemului nostru. Cu toate clișeele și exagerările lui, filmul rămâne un strigăt!