Performance telematic participativ – o denumire ştiinţifică aproape. Sună foarte important şi serios. Şi aşa şi este. Surpriza este că această denumire uşor crispantă de fapt ascunde o întâlnire artistică emoţionantă; o experienţă caldă care începe cu un e-mail.
Odată ce alegi să iei parte la acest performance dedicat unui singur participant într-un interval orar de aproximativ 50 de minute vei primi un e-mail de la personaj: o scrisoare personalizată prin care Arşaluis Melichian îţi dă primele detalii despre o vizită pe care urmează să o faci în casa ei, cu numărul 30, din Strada Popa Rusu. Conceptul Marinei Hanganu porneşte de la implicarea directă a spectatorului în poveste. Încetezi să mai fii un simplu receptor care exclusiv primeşte produsul artistic. Eşti parte activă a acestui performance şi contribui în mod hotărâtor la desfăşurarea acţiunii. Imediat ce ai citit mailul primit începi să îţi creezi scenarii posibile; o sumă întreagă de alegeri de care te simţi direct responsabil: cum să mă comport, cum să vorbesc, să fiu sincer, să îmi creez la rândul meu un personaj, să fiu eu însumi, ce s[ fac?
La ora convenită intri în casă şi planurile tale se întâlnesc cu cele ale creatoarelor performance-ului. Marina Hanganu şi Armine Vosganian au construit un scenariu care îţi oferă atâta libertate cât să te simţi confortabil. Primeşti un telefon de la Arşaluis şi dintr-odată emoţiile încep să se topească. Ai sentimentul că de acum înainte vei şti ce să faci. Nu mai ai nevoie de scenarii, planuri, măşti ticluite cu grijă sau un alter-ego în spatele căruia să te ascunzi. Convenţia la adăpostul căreia ne simţim în largul nostru, jocul cu reguli bine stabilite începe să se contureze şi să îţi dea încredere nu doar că nu te vei face de râs, ci mai mult, că vei avea parte de ceva special. Armine Vosganian este vocea lui Arşaluis care va fi împreună cu tine pe tot parcursul vizitei în camera din casa de la numărul 30 din Strada Popa Rusu. Felul său cald şi relaxat de a se adresa, zâmbetul pe care îl simţi la celălalt capăt al undelor, energia pe care o degajă, atitudinea sa, te fac să ai sentimentul acela de a întâlni pe cineva pentru prima dată cu senzaţia ciudată că îl cunoşti dintotdeauna. Poveştile pe care le împărtăşeşte cu tine, amintirile din copilărie, detalii legate de trecutul familiei sale, conturează o discuţie pe care o poţi avea nu cu un străin, ci cu o persoană apropiată. Vrei să îţi devină prietenă.
Avantajul de a vorbi la telefon şi nu de a fi în prezenţa fizică a personajului este cheia reuşitei acestei experienţe artistice. Pe de-o parte ai siguranţa că eşti ghidat şi purtat printr-un scenariu bine pus la punct de cineva, iar pe de alta ai luxul de a fi „singur” într-un spectacol doar al tău. Eşti singur, dar împreună. Nu eşti privit, iar asta dintr-o dată îţi oferă libertatea de a reacţiona aşa cum simţi. Iar felul în care discuţia este condusă nu te scoate nicio clipă din poveste – „scenele” se înlănţuie spontan, iar subiectele vin de la sine – ai sentimentul că tu eşti cel care declanşează întâmplările şi te bucuri de fiecare nou amănunt aflat.
Dacă orice montare este originală şi orice reprezentaţie este unică, acest performance dedicat unei singure persoane este cu atât mai intim şi mai personal. Fiecare participant va aduce cu sine o altă poveste, o atitudine diferită, o experienţă de viaţă proprie, iar performance-ul se va plia de fiecare dată pe alte coordonate. Experienţa pe care eu am avut-o în demisolul casei cu numărul 30 din Strada Popa Rusu a echivalat cu o întoarcere în timp, printre propriile amintiri care se amestecau cu cele ale personajului. O întâlnire foarte vie cu un personaj imaginar. O joacă de-a „make believe” foarte serioasă, care m-a făcut să mă gândesc mult la ea în zilele următoare. O oră în care realitatea de dincolo de uşa casei se suspendă şi îţi oferă şansa unui alt timp – al unei poveşti pe care o primeşti, o împărtăşeşti şi o clădeşti în acelaşi timp. E o experienţă artistică în care spectatorul nu este cel mai important doar în mod declarativ; fară contribuţia ta acest performance nu ar exista. Iar când simţi asta nemijlocit, direct din „scenă”, ştii că actul artistic este sincer. Conveţia nu e minciună pe care ne facem că nu o vedem şi o îngăduim, ci o realitate de care şi tu eşti răspunzător.
„Strada Popa Rusu Nr 30” este un performance telematic participativ. Nu ştiu ce a însemnat, însă, pentru ceilalţi care au fost acolo. Pentru mine a fost începutul unei prietenii. Arşaluis Melichian va rămâne prietena mea imaginară. Nu am să continui să îi mai scriu e-mailuri. Ştiu că nu există. Acel telefon, însă, a fost cât se poate de real. Acesta este efectul unei experienţe artistice sincere, cu grijă pentru amănunte, construite pe o structură solidă. Spectatorii vor să creadă în poveşti. Caută adevărul pe scenă. Şi de prea multe ori primesc doar un ambalaj colorat care îmbracă o minciună ori prea sărată, ori prea dulce. Sinceritatea celor două creatoare ale acestui performance, Marina Hanganu şi Armine Vosganian, redă, cu multă gnerozitate, încrederea oricui şi-a pierdut-o.
Strada Popa Rusu Nr 30
Performance telematic participativ dezvoltat în cadrul MA Advanced Theatre Practice la Royal Central School of Speech & Drama Londra.
Concept și regie: Marina Hanganu
Interpretare: Armine Vosganian
Scenariu și scenografie: Marina Hanganu și Armine Vosganian
Muzica: Mihaela VosganianCo-producție Teatrul 7, RAMPA și Royal Central School of Speech and Drama.
Print