Pe Dragoș Mihalcea l-am văzut prima dată dansând la București, în Gala de Balet prezentată pe scena sălii mari a Teatrului Național București, în cadrul ediției din 2003 a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu. Deși a interpretat duetul „In Light and Shadow” în coregrafia lui Krzysztof Pastor, pe muzica lui J.S. Bach și adagio-ul din baletul neoclasic „Manon” creat de Kenneth MacMillan pe muzica lui Jules Massnet, împreună cu partenera sa Marie Lindqvist, prezența sa scenică trăda disponibilitatea lui mai curând pentru partiturile lirice decât pentru creațiile moderne, aceasta datorită aliurii sale de prinț și unei emoții care nu se lăsa desconspirată în mod facil, ci pe care o resimțeai, o intuiai ca spectator, ca pe o vibrație profundă și misterioasă a spiritului său încordat, pe care prestația lui artistică o degaja. Înalt, cu o expresie a feței nobilă, în spatele căreia gândurile par a nu-l trăda niciodată, înzestrat cu o proporție a corpului aproape perfectă: membre lungi, bine sculptate în anii de studiu asiduu, Dragoș se mișca întocmai ca o felină, subtil dar în același timp hotărât. Niciun gest bruscat, scăpat ori aruncat. Mișcarea se topea dintr-una într-alta, de parcă cele două trupuri ar fi fost contopite într-unul singur, abandonat unei stări de extaz eliberator, care a cucerit publicul.
La rândul meu, am fost foarte bucuroasă când am aflat că a fost inclus în elita României, promovată în cadrul programului Români pentru o lume, o campanie inițiată anul acesta de către Fundația Sergiu Celibidache, cu scopul de a readuce în prim-planul conștiinței noastre valorile româneşti uitate, pentru a motiva şi inspira generaţiile existente şi viitoare să câştige sentimentul de mândrie naţională. Acest eveniment m-a motivat să-i solicit un interviu și de asemenea, să fac cunoscut publicului câteva dintre reușitele sale.
Dragoş Mihalcea s-a născut pe 17 decembrie 1977 în Bucureşti şi a început să studieze baletul la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, pentru ca la vârsta de 14 ani să primească o bursă completă la Academia de Balet Kirov din Washington DC. După absolvire, Dragoş a fost invitat să danseze, în perioada 1997-2000, în cadrul Companiei de Balet Universal din Coreea de Sud, unde a fost promovat rapid pe poziţia de dansator principal. La numai 20 de ani a dansat în rolul prinţului Siegfried din „Lacul Lebedelor”, al prinţului Desire din „Frumoasa din pădurea adormită” şi al nobilului Albrecht din „Giselle”, începând o carieră care l-a purtat pe tot globul pământesc, de la New York la Tokyo, de la Londra la München sau la Budapesta. A câştigat două medalii de bronz la Competiţia Internaţională de Balet de la Luxembourg și la Competiţia Internaţională de Balet Rudolph Nureyev şi o medalie de aur la Concursul Internaţional Premio Roma Danza. A urmat apoi experienţa americană, prin colaborarea sa cu Southern Ballet Theatre din Florida. De pe continentul american a revenit pe cel european şi pentru o scurtă perioadă a dansat ca balerin principal (Guest Star) la The Norwegian National Opera & Ballet, pentru ca apoi să fie invitat să danseze cu The Royal Swedish Ballet (Baletul Regal Suedez) ca prim-solist, devenind astfel primul dansator din istoria de 230 de ani a companiei care a depăşit ierarhia corpului de balet. În mai puţin de un an după aceasta, el a devenit prim-balerin. În Stockholm, Dragoş a ajuns în urma unui concurs din Italia, din juriul căruia făcea parte şi directorul Operei din Stockholm, care i-a oferit iniţial postul de solist. Alături de Baletul Regal Suedez, Dragoş Mihalcea şi-a construit o carieră prestigioasă. În 2006, s-a alăturat Companiei Naţionale de Balet Het din Amsterdam ca dansator principal, iar în 2008, Dragoş s-a întors la Stockholm, unde susține și astăzi reprezentații. La începutul anului, Dragoş a lucrat cu renumita balerină rusă Nathalia Makharova, care a montat la Stockholm baletul „Giselle”, spectacol în care el a interpretat rolul principal, respectiv nobilul Albrecht și a cărei Premieră a avut loc la sfârşitul lunii martie 2013. Tot în cursul acestui an, a colaborat la realizarea unui scurt metraj de dans pentru televiziunea suedeză, iar în luna mai a dansat pentru regele şi regina Suediei într-un spectacol privat.
S.Ș. Ce sau cine anume te-a inspirat în alegerea dansului?
D.M. Părintii mi-au spus că eu am început să dansez înainte de a face primii pași. Mi-au povestit că încă de când eram bebeluș, când auzeam muzică la radio eram cuprins de fericire. De fiecare dată când aveam musafiri acasă la noi, eu le ofeream un spectacol de dans. Un prieten de familie mi-a adus cadou o oglindă mare când am împlinit 4 ani. Am devenit imediat cel mai narcisist copil de pe planetă datorită acelei oglinzi.
S.Ș. Care este cea mai puternică amintire legată de primii ani la școala de balet din România?
D.M. Amintiri prea frumoase de la școala de balet din București nu am. Au fost ani grei și îmi închipui că au fost grei pentru toți copii din țară, la vremea aceea. Din fericire, greutățile copilăriei s-au transformat într-o maturitate prematură de care am avut mare nevoie când am plecat în Statele Unite.
S.Ș. Care consideri că a fost șansa startului tău în carieră?
D.M. Mutarea în State, prin bursa primită la Kirov Academy of Ballet, a reprezentat mântuirea mea. În România am fost un copil singuratic, izolat, plin de vise, deși nu ştiam ce anume să visez. După numai două luni în Washington, m-am simțit de parcă cineva m-ar fi trezit dintr-un somn lung și amar. La școala din Washington eram cotat ca fiind unul dintre cei mai inteligenți copii din anul meu de studiu. Respectul care mi s-a acordat m-a făcut să înfloresc într-un fel în care nu a fost posibil la școala din România. Multe lucruri s-au schimbit de atunci în țară. Disciplina și munca grea a românului combinată cu modul pozitiv de a încuraja copilul, produc oameni strălucitori în ziua de azi.
S.Ș. Care a fost debutul tău pe scena internațională a dansului, cum s-a întâmplat și care au fost urmările?
D.M. Spre deosebire de majoritatea balerinilor care debutează în corpul de balet, pentru ca ulterior să fie promovați soliști sau dansatori principali, eu am avut norocul să debutez în roluri de solist chiar după absolvirea Academiei. Împreună cu un al dansator român, Costin Radu (care acum este un fotograf de renume mondial), am fost invitat să fac parte din distribuția premierei baletului „Don Quixote”, a companiei Universal Ballet Company din Coreea de Sud, afiliată școlii noastre din Washington. Maeștrii de balet ruși care puneau în scenă producția, au descoperit talentul meu pentru rolurile de caracter și mi-au dat o șansă enormă să debutez în rolul toreadorului Espado, deși aveam numai 19 ani. La fel s-a întâmplat și când am ajuns la Stockholm, câțiva ani mai târziu. Am fost primul dansator din istoria teatrului căruia i s-a oferit un contract de solist din start! Nu pot să mă plâng că n-am avut noroc în carieră.
S.Ș. Ce înseamnă să fii Star Internațional al dansului?
D.M. Din nefericire statutul dansului clasic a avut o scădere dureroasă în ultimele decenii. Așa cum cărțile au fost înlocuite de jocuri electronice, dezvoltarea enormă a televiziunii a înlocuit popularitatea artelor vizuale. Şi totuși, eu am avut oportunitatea să văd întreaga lume prin turnee și invitații primite de la diferite teatre. Cu compania sud-coreeană am călătorit peste tot prin lume. Făceam turnee de şase-şapte săptămâni în Japonia, treizeci de orașe în State, cinci-şase țări în Europa. Zburam peste ocean la New York sau Washington (un zbor de 16 ore) dădeam un spectacol și ne întorceam acasă la Seul a doua zi. Jumătate din viață eram pe scenă, iar cealaltă jumatate mi-o preteceam într-un aeroport sau la bordul unui avion. După un timp, a fost inevitabil să mă îndrăgostesc de noua mea pasiune: aviația!
S.Ș. Mircea Eliade declara după mulți ani trăiți în strănătate că: „și acum, când visez, visez în românește”. Spune-mi, tu visezi în românește?
D.M. Mircea Eliade a părăsit România la vârsta de 38 de ani. Eu aveam 14. Dar nu uit niciodată de unde am plecat. Oriunde în lume mă voi afla la final, voi fi mereu mândru că punctul de plecare a fost România.
S.Ș. Cum ai primit vestea că în cadrul proiectului Români pentru o lume, inițiat de Fundația Sergiu Celibidache, ai fost desemnat să faci parte din elita României?
D.M. Anul trecut am fost contactat de Fundația Sergiu Celibidache cu rugămintea de a participa la campania lor Români pentru o lume, care are ca drept scop dezvoltarea interesului noii generații pentru arte. N-am putut să refuz pentru că eu consider proiectul extrem de important pentru viitorul nostru, ca popor. Winston Churchill declara în fața parlamentului englez, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când politicienii au vrut să taie ajutorul financiar dedicat artelor: „Dacă nu mai avem arte, atunci pentru ce ne mai luptăm?”
S.Ș. Care sunt proiectele artistice la care lucrezi în prezent?
D.M. La începutul lunii noiembrie, voi dansa prințul Siegfried din „Lacul Lebedelor” la Opera Regală din Stockholm, un rol în care am debutat la New York cu mai bine de 16 ani în urmă. Iar în februarie voi dansa rolul titular al baletului „Onegin”, un rol care îmi este foarte drag și foarte apropiat de inimă.
Print