Un spectacol cu „Demnitate”

3stars

Unul dintre subiectele preferate, „arzătoare, la ordinea zilei”, de la Caragiale încoace, este politica. Această gaură fără fund care ne absoarbe cu voluptate în discuţii interminabile la masa în familie şi ne ţintuieşte cu ochii în televizor la jurnalele de seară sau, de câţiva ani, ne scoate în stradă în miez de iarnă. Ne revoltă, ne consumă şi ne hrăneşte în acelaşi timp. Din zvonuri auzite în staţia de tramvai sau citite din surse „de încredere” pe atotştiitorul Internet ne facem scut şi combatem cu toată convingerea. Ne-am născut ştiind parcă dinainte sensul cuvintelor „şpagă”, „corupţie”, „trafic de influenţă”, „abuz în serviciu” şi mânuim cu lejeritate limbajul steril al legilor cu articolele lor cu tot. Ne pricepem. Ne place politica.

Un spectacol în două personaje despre adevărurile murdare de la vârful unui partid are toate şansele să ne placă. Doar vorbeşte cu toate cărţile pe faţă despre o realitate pe care o intuim zi de zi în spatele discursurilor lapidare rostite cu seriozitate şi control. „Demnitate”, în regia autorului Ignasi Vidal, produs de Teatrul Avangardia şi prezentat la Cinema Pro ridică ştacheta premiselor prin calitatea sa artistică. Nu este doar un spectacol tezist care flutură o temă politică doar pentru a atrage atenţia şi spectatorii în sală. Este un spectacol cât se poate de sincer. Livrează exact ceea ce promite şi o face cu profesionalism.

Dincolo de ambalajul politic cu iţe încurcate care se descurcă până la final stă o poveste a doi prieteni. O poveste despre trădare şi dezamăgire. Iar acest conţinut uman este mult mai valoros şi mai bogat decât cadrul general. Ignasi Vidal scrie cu ritm şi urmează o structură foarte precisă a acţiunii. Are simţul replicii şi dozează exact crescendo-ul tensiunii. Îţi câştigă atenţia, apoi o aţâţă şi o satisface. Cu o structură dramatică de manual, piesa „Demnitate” este un material de lucru foarte ofertant în mâinile celor doi actori.

Marius Manole şi Şerban Pavlu nu par să fi avut nevoie decât de câteva jaloane regizorale. Nimic ostentativ. Dimpotrivă. Poate, chiar o sărăcie de creativitate la nivelul mişcării scenice, care, însă, nu deranjează prea mult. Marius Manole este Victor, liderul unui partid care se pregăteşte să candideze la alegerile pentru preşedinţie pe care, se pare, are mari şanse să le câştige. Este exact modelul de candidat pe care îl căutăm şi noi de ceva ani buni – tânăr, onest, curat, inteligent, curajos – schimbare promisă şi mult aşteptată. Şerban Pavlu este Alex, mâna lui dreaptă; omul din umbră, cel care stă în spatele acestei poveşti de succes, care munceşte „în tranşee” pentru a construi drumul spre putere. Două firi diferite, două poziţii diferite, două morale care se dovedesc a fi la fel de diferite. Şi, totuşi, prieteni. Relaţia dintre cei doi începe sec, aproape egal şi obosit. Apoi se dezvoltă şi îi lasă pe cei din sală să vadă cu precizie de rază laser în adâncul sufletelor acestor doi bărbaţi care îşi decid soarta până la finalul spectacolului. Ceea ce începe ca o discuţie banală se termină cu decizii de viaţă şi de moarte.

Reuşita artistică a acestui spectacol are două componente clare: calitatea textului şi a jocului actoricesc. Marius Manole şi Şerban Pavlu mânuiesc cu mult control ustensilele sensibile ale jocului pe două planuri. Aproape că nu se privesc niciodată în ochi şi reuşesc să construiască o tensiune bine strunită în spatele căreia simţi din ce în ce mai clar că există cuvinte care nu se spun. Marius Manole întreabă insinuant, se joacă de-a şoarecele şi pisica; simţi că ştie mai multe decât vrea să spună, are ceva de ascuns şi îl suspectezi de joc dublu. Reţinut, aproape nemişcat, precis şi foarte atent la nuanţele cuvintelor, construieşte cu răbdare parcursul până la un punct culminant în care susţine un adevărat recital al adevărului scenic la temperaturi înalte. Şerban Pavlu parcurge cumva drumul invers şi, de la energia pozitivă de la începutul dialogului, ajunge la o tăcere expresivă care vorbeşte fără cuvinte. Cu un firesc artistic bine cumpănit, lucrează cu reglaje fine şi compune un personaj complex, cu multe straturi de adevăruri paralele pe care le crede pe rând, în funcţie de interesul momentului.

„Demnitate” este un spectacol care îți vorbeşte la persoana I. Mai întâi cu politeţe, ca un politician abil şi convingător. Apoi îşi dă jos haina, îşi scoate cravata, îşi suflecă mânecile şi te ia de guler; aşa, ca de la om la om. Şi îţi spune în faţă, răspicat, un adevăr pe care, poate, îl intuiai. Apoi, ca de rămas-bun, vezi încă o minciună dibace ambalată cu instinct politic. Şi văzându-le aşa, unul lângă altul, adevărul şi minciuna, chiar şi fictive, pe o scenă de teatru, cântăresc greu la ieşirea din sală. Şi dacă ajunge să te coste pe tine, cel din public, e semn cert de calitate artistică.

Teatrul Avangardia

„Demnitate” de Ignasi Vidal

Cu: Marius Manole şi Şerban Pavlu

Costume: Adina Buzatu

Regia: Ignasi Vidal

Print

3 Comentarii

  1. Mihaela 16/11/2017
  2. Luminita 29/11/2017
  3. Dan Popescu 29/11/2017

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.