Mărturisesc că nu sunt defel adeptul modificării titlurilor unor piese cunoscute, fiindcă cel mai adesea ele nu au justificări reale, ci, mai curând, reflectă ambiția de originalitate cu orice preț a unor regizori. O originalitate care nu este întotdeauna susținută de ceea ce se întâmplă pe scenă.
Iată însă că mă văd acum în situația de a admite că Gelu Colceag, atât în calitatea lui de adaptator al textului și de regizor al spectacolului, cât și în aceea de director al Teatrului Mic nu a greșit deloc atunci când a decis ca una dintre cele mai celebre piese datorate lui Maksim Gorki – e vorba despre Vassa Jeleznova – să fie reprezentată cu titlul Familia Jeleznov.
În primul rând fiindcă spectacolul nu se concentrează eminamente asupra femeii demonice și dorit puternice care merge până într-acolo încât să facă apel la crimă. Vassa e cea care își ucide soțul, își gonește fiii, face astfel încât cumnatul ei, Prohor, să nu își poate duce la îndeplinire dorința de a-și recunoaște unul dintre nenumărații lui copii, astfel încât acesta să nu poată emite pretenții la masa succesorală, cumpăra tăcerea fiicei sale, Anna, oricum o ființă deja unsă cu toate alifiile. Montarea de la Teatrul Mic urmărește cu maximă atenție câte ravagii face în rândul tuturor membrilor unei familii intens măcinate de ură, dorința de înavuțire, obsesia de a câștiga cât mai mult de pe urma morților așteptate ale lui Prohor și Zahar Jeleznov.
Gelu Colceag merge până într-acolo, încât aproape că șterge diferențele și granițele dintre personajele principale și secundare.
În al doilea rând, modificarea de titlu este una validă fiindcă montarea se individualizează printr-o relativ bine controlată unitate și atent susținută coerență fundamentată pe succesiva focalizare asupra mai multor personaje din piesă. A lui Prohor, căruia Claudiu Istodor îi surprinde duritatea, agresivitatea, imoralitatea, ticăloșia, a Annei, căreia Liliana Pană îi marchează nuanțat șiretenia fals elegantă care o face să devină aliata Vassei, insinuându-se drept un alter-ego ceva mai rafinat al acesteia, al lui Pavel, un dezmoștenit al sorții, cocoșatul plin de complexe pe care Vlad Corbeanu îl desenează cu peniță fină, evitând riscul căderii în îngroșări inutile, a Lipei pe care Gabriela Iacob o surprinde în toată complexitatea tragediei sale care i-a compromis viața, a cuplului tânăr Natalia – Semion, jucat cu un bine cumpănit simț al măsurii de Irina Velcescu și Alexandru Voicu, cuplu care își amplifică apoi cu fiecare nouă zi ce trece asalturile asupra Vassei, a Ludmilei care, în interpretarea delicată a Alinei Rotaru, este singurul simbol al binelui în lumea aceea măcinată de ură. Semnul că acesta încă există. Că răul nu a devenit general și atotputernic într-o vreme în care nu doar familia, ci și întreaga societate rusă cădeau pradă agitației, nemulțumirii, revoltei menite să arunce în aer toate reguile posibile.
Acum, se prea poate ca regizorul să își fi luat astfel o seamă de măsuri de siguranță faute de mieux. Adică a recurs la focalizarea succesivă asupra mai multor personaje din piesă pentru a suplini faptul că, totuși, interpreta Vassei, actrița Dana Dembinski-Medeleanu nu dispune de forța integrală pe care o reclamă rolul. Scena finală, aceea în care Vassa își realizează singurătatea, este însă una de care Dana Dembinski-Medeleanu are toate motivele să se declare mândră.
Mai sus invocatele calități ale montării – coerența și unitatea stilistică – sunt, totuși, puse, la un moment dat, în cumpănă. Atunci când preț de câteva minute, adică în scena certei de după parastasul ratat al lui Zahar Jeleznov, familia dobândește aspectul famigliei mafiote. Costume negre din zilele noastre, ochelari de soare din zilele noastre, contradicția dintre ce haine poartă Pavel și Semion, pe de o parte, și Vassa, pe de alta. Vina cade în primul rând în sarcina creatoarei lor, Ioana Pashca. De anumite incoerențe e grevat și decorul (e semnat de Diana Cupșa) fiindcă piesele de mobilier sunt specifice unor perioade istorice destul de diferite. Dacă light-design-ul datorat lui Daniel Klinger se contabilizează la capitolul reușite, nu prea am înțeles rostul video-design-lui (Ioana Bodale, Ovidiu Cristache), pur și simplu un capriciu al regizorului. Tot acestuia i se pot amputa și anumite căderi de ritm, faptul că, pe alocuri, montarea are o curgere nițeluș prea molcomă.
În fine, ar fi de notat că actorii Oana Pușcatu, Virgil Aioanei și Liviu Ștefan au contribuții meritorii la reușita spectacolului. Unul de care, indubitabil, Teatrul Mic avea nevoie. Poate și pentru a prilejui întâlnirea dintre feluritele lui generații de actori.
Teatrul Mic din București
VASSA JELEZNOVA de Maksim Gorki
Traducerea: Tania Filip
Adaptarea, regia artistică și coloana sonoră: Gelu Colceag
Decor: Diana Cupșa
Costume: Ioana Pashca
Video design: Ioana Bodale, Ovidiu Cristache
Light design: Daniel Klinger
Asistent regie: Teodora Petre
Producător delegat: Arti Stanca
Cu: Dana Dembinski-Medeleanu (Vassa Jeleznova), Liliana Pană (Anna), Irina Velcescu (Natalia), Alina Rotaru (Ludmila), Oana Pușcatu (Dunecika), Gabriela Iacob (Lipa), Claudiu Istodor (Prohor Jeleznov), Vlad Corbeanu (Pavel), Virgil Aioanei (Mihailo Vasiliev), Alexandru Voicu (Semion), Liviu Ștefan (Zahar Jeleznov), Vitalie Bantaș (fotografie Jeleznov tânăr)
Data reprezentației :10 februarie 2019
Print