Un spectacol de teoria literaturii

3stars

La zece ani după ce Nora lui Ibsen își părăsea soțul, trântind zgomotos ușa Casei cu păpuși și în același an (1889) în care Strindberg scria una dintre cele mai cunoscute piese ale sale, Domnișoara Iulia, marele romancier rus Lev Nikolaevici Tolstoi publica o superbă povestire intitulată Sonata Kreutzer, al cărei titlu, preluat ad litteram după cel al unei ilustre piese muzicale, trimitea cu gândul la învolburările care confereau și dramatism, și personalitate compoziției beethoveniene.

Povestirea lui Tolstoi, una despre pasiune, despre gelozie, despre ceea ce însemna familia rusă și constrângerile sale, despre triunghiul conjugal (teme recurente în opera marelui prozator, aduse la desăvârșire în Anna Karenina) era bazată pe o amplă confesiune a lui Poznîșev care a ajuns, dintr-o întâmplare, să împartă același compartiment al unui vagon de tren cu naratorul. Și care, după câteva zeci de ore bune de tăcere, se apucă pe neașteptate să-i povestească acestuia “cum și de ce m-am însurat, cum am fost până la căsătorie”, cum a trăit în desfrâu și, cu toate acestea “mă socoteam un băiat de zahăr și un om cât se poate de moral ”. Așa a dus-o până la vârsta de 30 de ani când, în fine, a descoperi-o pe Natalia. În care a văzut “culmea perfecțiunii”. Aceasta până în clipa în care a simțit că “am nimerit-o prost”. Iar viața i-a devenit “un calvar și nu o bucurie”. Poznîșev îi descrie mai departe naratorului, cu lux de amănunte, respectivul calvar, traiul “într-o veșnică goană pentru a ne salva de primejdii reale sau imaginare ‘’.

Cred că tocmai această “veșnică goană”, admirabil surprinsă de condeiul lui Tolstoi, l-a fascinat pe regizorul McRanin care a adaptat povestirea și a transpus-o în spectacol pe scena Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște. Spectacol ce nu s-a mulțumit să se rezume la surprinderea tragediei lui Poznîșev și a Nataliei, discutabilul adulter al acesteia cu Truhacevski, “omul acesta (care) cu muzica lui a stârnit tot ce a urmat”, ci și-a stabilit mai multe obiective.

Sigur, primul obiectiv a fost acela de a întocmi diagrama dramatismului geloziei soțului, felul cum acesta aproape că o aruncă cu bună știință în brațele lui Truhacesvchi pe Natalia, ori își imaginează că a făcut sau că s-a petrecut asta. În al doilea rând, să facă un fel de studiu al relației dintre autor și personaj, al dialecticii aceteia. Obținându-se astfel un fel de amestec al unor studii dintre cele mai docte și la obiect despre relația biunivocă ce se stabilește între scriitor (în cazul acesta ajuns la a opta versiune a povestirii) și eroii săi. Spectacolul aspiră la condiția de eseu de teorie literară în lege, scris cu mijloacele teatrului pe scenă. În primul rând prin vizualizarea repetată a autorului care apare în mai multe rânduri însoțit de o vioară, aflată într-o relație complementară cu un violoncel negru, obiect de bază în configurația scenografiei. Una în formă de V. Violoncelul, arcușul și interpretul vor însemna și sursa uneia dintre cele mai pregnante imagini din spectacol, aceea în care Pozdîșnev își ucide soția.

Montarea lui McRanin, în chip evident marcată de o calofilie asumată, de o supremație voită a formelor, de un deliciu al construirii și savurării imginilor, ridică o suită de obiecții, de rezerve, de întrebări. Mai întâi cred că suferă de un exces de teorie. În al doilea rând, mi-e teamă că Ilie Iordan, în pofida eforturilor sale evidente, nu este chiar interpretul cel mai indicat pentru Pozdîșnev. Cu toate că marchează un moment de virtuozitate în scena în care dansează nud dansul paroxismului ajuns la cote absolute. În al treilea rând, îmi rămâne inexplicabilă decizia regizorului de a nu insera frecvent fragmente din însăși beethoveniana Sonata Kreutzer. Punctele bune ale spectacolului sunt evoluțiile actorilor Mihai Verbițchi (Tolstoi), Iulia Verdeș (Natalia) și Mircea Silaghi (elegant, reținut, enigmatic) în Truhacevski. Și, desigur, coregrafia lui Hugo Wolff.

Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște

SONATA KREUTZER după Lev Tolstoi

Un spectacol de McRanin

Coregrafia: Hugo Wolff

Execuție costume: Raluca Frățiloiu și Georgeta Brânzea

Cu: Mihai Verbițchi (Tolstoi), Iulia Verdeș (Natalia), Ilie Iordan (Poznicev), Mircea Silaghi (Truhacevski)

Data premierei 10 martie 2019

Foto Maria Ștefănescu

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.