Stimați cititori, v-ați întrebat oare vreodată ce gândesc despre teatru, artă și artiști acei oameni care lucrează în ceea ce în limbaj birocratic se cheamă „instituție de spectacol”, însă cărora nu le-a fost hărăzit să apară, cum zicea Chaplin, „în luminile rampei”?
Da, știu, au fost dramaturgi, textieri și libretiști care au scris piese, scenarii, skeciuri despre cabiniere sau despre sufleuri și răzbunările acestora, însă nu-mi amintesc ca cineva să fi dat seama pe hârtie, în limbaj literar sau teatral, despre cum se raportează la „produsul” pe care trebuie să îl vândă, să îl treacă în fișe, să îl metamorfozeze în cifre care îi cuantifică profitabilitatea, alta decât cea spirituală, contabilii, managerii de PR, băgătorii de seamă și ajutoarele lor care își iau leafa lunară muncind pe seama muncii creatorilor de teatru. E o formă de viață în artă și asta, așa că normal ar fi fost să fie băgată în seamă.
Iată însă că la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe bulevard, organizat de facto de Teatrul „Nottara” din București, am avut ocazia de a vedea un spectacol, nici nu știu cum să-i spun, de teatru, de teatru dans, de dans contemporan sau, mă rog, de contemporary dance, de teatru în teatru, realizat în mai multe chei și tonuri – ironie, parodie, autoironie, realism – a cărei protagonistă a fost o domnișoară pe care o cheamă chiar așa, Marusia.
Bun, dar cine e Marusia? O domnișoară oarecare care avea un job bun, pare-se nu prea stresant, care îi lăsa și foarte mult timp liber, și care are, la un moment dat, ideea trăsnită de a se duce la o școală de dans. La început încearcă să învețe să danseze contemporary dance, cu toate că nu înțelegea prea mult din el, nu era nici prea dotată fizic pentru o asemenea artă, ba îl lua chiar în derâdere atunci când venea vorba să decodeze sensurile gesturilor dansate. Domnișoara respectivă, ajunge să ocupe postul de PR Manager al școlii care avea și un teatru independent. În sarcinile sale de PR manager stau redactarea comunicatelor de presă, obținerea de fonduri, asigurarea ordinii și liniștii, asigurarea păcii sufletești a artiștilor și spectatorilor, comercializare de băuturi „nebețive” și câte încă și mai câte. Un om bun la toate, ce mai? Și, mai presus de toate, o inimă caldă și o ființă plină de umor. Un coregraf, Vania sau Jenia, are năstrușnica idee de a-i propune să fie unicul protagonist al unui spectacol de dans în care să povestească ceea ce înțelege ea, Marusia, că se petrece pe scenă și simte că se întâmplă în afara scenei.
Interesant este însă altceva. Că dacă Vania și Jenia sunt ficțiuni, iar în spatele numelor lor se ascunde, de fapt, coregraful Aleksandr Andriașkin (a cărui muncă am apreciat-o tot în Fest(in), cu o seară înainte, în spectacolul Molière, producție a Teatrului Nottara), Marusia de pe scenă este chiar Marusia. Adică Marusia Sokolnikova. Care nu este nici actriță, nici dansatoare, ci, pur și simplu, manager PR la Compania Dialog Dance.
Sigur, aș putea face pe inteligentul și să spun că avem de-a face cu un spectacol autoreferențial, cu viață în teatru și teatru în viață, cu nu știu câte tipuri amestecate de discurs parodic, ironic, autoironic, cu distanțări și asumări etc., etc. Spun însă simplu și cinstit. E vorba despre un spectacol la care m-am simțit nespus de bine. Nu era oare idealul clasic plaire et toucher?
Compania Dialog Dance, Kostroma, Rusia
MARUSIA
Un spectacol de Aleksandr Andriașkin
Light design: Ivan Estgneev și Natalia Kuznețova
Cu: Maria Sokolnikova
Data reprezentației: 13 octombrie 2018
Print