Teatrul Metropolis și-a dezvoltat în ultima vreme o strategie care pare să aibă la bază ideea de a aduce cât mai mulți oameni în sala de spectacol și a le da în principiu ceea ce-și doresc: comedie. Dacă se poate de calitate, e bine, dacă nu, important e să placă publicului. Cu câteva excepții precum „Îngeri în America” sau „Vocea umană”, toate producțiile de la Metropolis se bazează pe același principiu.
Cea mai recentă premieră, „Țarul Ivan își schimbă meseria”, după piesa lui Mihail Bulgakov, în regia lui Gelu Colceag, este, așadar, tot o comedie – spumoasă, cum o anunță comunicatele de presă ale teatrului, dar care nu durează 2 ore și 15 minute cum scrie pe site, ci aproape 3 ore – și își propune același lucru. Să stârnească hohote de râs, să bine dispună, să caricaturizeze (dar destul de gros, ca să fie pe gustul publicului) lumea noastră de ieri, de azi și dintotdeauna.
După „Inimă de câine” de la TNB, în regia lui Yuryi Kordonskyi, și „Casa Zoikăi” la Comedie, în regia lui Alexandru Tocilescu, după „Roman teatral”, recenta montare a lui Vlad Massaci de la Nottara, acest nou text al lui Bulgakov, mai puțin celebru – e vorba de piesa „Ivan Vasilievici” – este o alegere bună pentru un teatru bucureștean care vrea să facă o comedie de calitate. Povestea are farmec și umor și se petrece într-un apartament din Moscova comunistă, iar protagoniști sunt administratorul imobilului (cu toate calitățile lui de administrator), jucat în varianta văzută de mine de Doru Ana, și un tânăr profesor, chiriaș în blocul cu pricina, care meșterește la o mașinărie de călătorit în timp, interpretat de Marius Gâlea. Plus un hoț simpatic (Radu Gabriel), care ajunge mâna dreaptă a „țarului” Ivan Vasilievici, administratorul care se trezește peste noapte direct pe tronul lui Ivan cel Groaznic.
Povestea e, într-adevăr, spumoasă și ofertantă. Textul este plin de multe dedesubturi interesante și dezvăluie mecanismele a două tipuri de dictatură așezate față în față – cea de la Curtea țarului și cea comunistă –, dar spectacolul exploatează prea puțin aceste sensuri, alegând structura de suprafață, cea cu priză la public.
Cu alte cuvinte, la adăpostul numelui lui Bulgakov, Gelu Colceag alege câțiva actori-vedetă, o figurație bine lucrată, cu câteva intrări simpatice – corul de femei, însoțitoarele țarinei, sau soldații de la Curtea țarului –, cu o mișcare scenică bine coordonată de Vlad Logigan, de altfel el însuși într-un rol care-l pune în valoare, și montează un spectacol să-i zicem fără pretenții. Cioacele nu pot fi considerate cioace pentru că vorbim de Bulgakov, îngroșările rezistă, iar publicul se amuză copios la replici cu bătaie în actualitatea noastră socio-politică. Și actorii au grijă să nu lase neexploatat nimic din ce-ar putea stârni doritele hohote.
Tratat mai degrabă ca o comedie de bulevard, textul lui Bulgakov așezat, în scenografia Ioanei Pashca – realizată cam la prima mână, adică exact așa cum v-ați imagina o mașinărie de călătorit în timp, urâtă și cu beculețe, un apartament comunist de butaforie, o sală de tron pentru o comedie ușoară, un alt apartament al unui funcționar rus, bogat și plin de obiecte așa-zis prețioase, un costum de țar ca pentru un show comic de televiziune – nu-și îndeplinește mai mult decât funcția de a binedispune. Scene jucate gros, așa cum vă imaginați că ar juca un țar rău, cu barbă mare, și mulți timpi morți încă din primele scene. Joc exagerat la Diana Cavaliotti în scenele de început, când vrea să-și părăsească soțul, joc exagerat și la Mariana Dănescu, decupat parcă din sitcomuri de calitate îndoielnică. O doză de finețe însă la Radu Gabriel, care chiar și când îngroașă are firesc, la fel și Vlad Logigan, care joacă într-un stil aproape autoironic, absolut salvator în situația respectivă.
Timp de trei ore, publicul vede o situație tipică pentru comedie, o încurcătură la nivel de timp și spațiu, prin care personajele unei anume epoci pentru câteva ore se trezesc prizoniere într-o alta. Țarul adevărat într-un apartament din Moscova din viitor și administratorul pe tronul lui, unde trebuie să facă față etichetei ca să nu se dea de gol. Cum se descurcă fiecare veți vedea la fața locului, dacă porniți de la ideea că spectacolul de la Metropolis e doar o întâlnire lejeră cu teatrul.
Print
Un Comentariu