Un „Vis…” în stil hippie

După un „Hamlet“ controversat, montat anul trecut la București, după încă un experiment pe tema „Hamlet“ făcut în 2009 la Atena, regizorul Marcel Țop se întâlnește din nou cu dramaturgia shakespeariană. De data aceasta, întâlnirea are loc la Teatrul de Stat din Constanța și e prilejuită de revizitarea cu măsură îndrăzneață a unei comedii canonice, „Visul unei nopți de vară“, veche ispită și capcană pentru regizorii care vor să-și încerce puterile.

Asta face și tânărul regizor care a semnat și montări în teatre de stat, și producții independente, aflat de câțiva ani în căutarea unei identități artistice, a unei voci proprii, a unui loc propriu într-un peisaj teatral colorat adesea în nuanțe terne, un peisaj aflat el însuși în căutarea unui profil. Și exact culorile terne le evită acest „Vis… “ visat cu umor și idealism la malul mării, într-un teatru care are nevoie să se redescopere.

După câteva reprezentații de încălzire, „Visul unei nopți de vară“ își așteaptă spectatorii dornic să se joace cu ei, să-i provoace, să-i facă să râdă. Împreună cu trupa teatrului, regizorul se joacă preț de trei ore, pornind de la bine-cunoscuta comedie lunatică, în care spiritele nopții se dezlănțuie, iubirea se dezvăluie, eros se descătușează. Textul nu e tratat ca pretext, povestea se păstrează, joaca domnește. „Un Vis manifest pe malul mării, având ca sursă de inspirație directă și indirectă marea, fluxul și refluxul ei, iar ca dimensiune metafizică, axa Woodstock-Stufstock, Summer of ’69, Vara iubirii, fenomenul Roșia Montană, Piața Universității 90-91, Piața Universității 2012, Vadu și nu în ultimul rând Vama Veche, așa cum a fost și pe alocuri mai este (…). Visul nostru manifest pledează pentru iubire și pentru puterea râsului, a energiei pozitive și eliberatoare pe care o cultivă teatrul, pentru Teatru, Iubire, Fantezie ca alternative la lumea noastră, frumoasă în esența ei, dar în același timp extrem-fărămițată-măcinată de conflicte mari sau mici, războaie, atentate, poluări, deversări, stres și urâciune“, scrie Marcel Țop în caietul-program al spectactacolului, care se ține de cuvânt.

De la început și până la sfârșit, energiile au timp să se descătușeze și artiștii, să se joace. Toate făpturile ce populează noaptea shakespearină, toate duhurile ce se joacă pervers cu muritorii, toate gândurile ghidușe care prind contur se arată pe ritmuri de AC/DC, Janis Joplin sau Rolling Stones, în scenariu se strecoară câte un monolog din „Hamlet“ sau „Cum vă place“, dar și versuri din eminesciana „Floare albastră“. E loc și pentru ele, povestea o permite, ca și cadrul ideatic trasat de regizor. Grotescul nu sperie, ci mai degrabă amuză, culorile tari sunt o constantă a montării, păstrată de la prima la ultimă scenă, când se dezleagă ițele.

Așezat sub semnul vegetalului, al eternei unduiri a materiei, acest „Vis… “ hippie pune în evidență trupa unui teatru care trebuie să-și redefinească rolul în comunitatea locală. O comunitate eclectică și un public care ar trebui să asocieze turismul și cu oferta culturală a orașului, un public care trebuie să (re)descopere teatrul. De altfel, aceasta este și dorința trupei constănțene, dornică de reafirmare în ani grei pentru instituțiile de spectacol, a căror soartă se decide politic. Indirect, tocmai împotriva acestui mecanism nefiresc protestează și „Visul… “ cel nou și tonic.

Montarea amintește, benefic, de teatrul popular din epoca elisabetană – de semnificațiile travestiului scenic (trupa de actori din piesa shakespearină are momente foarte reușite pe scenă, ironia și jocul parodic sunt nelipsite, spectatorii reacționează), de grosolăniile și obscenitățile din teatrul popular al epocii, dar și de imaginația barocă, de poezia, substanța, naivitatea și kitsch-ul filozofiei hippie. Creaturi de bâlci într-un creuzet în care fierb substanțe iraționale își dau frâu liber imaginației și dragostea nu e nici pe departe ce pare.

Spectacolul are dinamism și o folosire vioaie a spațiului, eclerajul e folosit din belșug, muzica pune în evidență frumusețea revoltaților ce vor să se lase pradă simțurilor, costumele vin în sprijinul ideii regizorale, spectacolul se leagă. Există, desigur, și căderi de ritm, dar ele nu afectează grav coerența întregului. La malul mării, acest protest artistic, pașnic și plin de umor, poate fi un antidot la kitsch-ul generalizat.

Teatrul de Stat Constanța

Visul unei nopți de vară de William Shakespeare

Regia și ilustrația muzicală: Marcel Țop

Distribuția: Dan Cojocaru, Ionuţ Alexandru, Remus Archip, Andu Axente, Nicodim Ungureanu, Cristina Oprean, Iulian Enache, Florentin Roman, Andrei Cantaragiu, Ana Maria Ştefan, Georgiana Baran, Luiza Martinescu, Dana Dumitrescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Alexandru Bibere

Scenografia: Anca Maria Cernea

Coregrafia: Iurie Braiș