Un vis preaplin cu de toate, dar nu pentru toți

3stars

Când ți-e în joc renumele sau debutul, sau nici măcar atât, nu prea mai ai curaj să te joci, să nu mergi la sigur, să riști și să abordezi un text de neabordat. Horia Suru trece peste toate aceste „frici” și își asumă un spectacol care s-ar putea să enerveze pe mulți și să bucure puțini spectatori sau invers. Despre „Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François”, inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais, noua premieră de la Teatrul Excelsior, se poate spune în primul și în primul rând că e un spectacol făcut cu multă bucurie, din care răzbate energia unor tineri actori pe care nici nu-i recunoști dincolo de machiaj și de costume. Nu există ego-uri cât China, nu există replici pentru care să te lupți, nu ai de ce să-ți dorești să ieși în față, ci trebuie să te coordonezi cu ceilalți, să ai atenție distributivă, să-ți dozezi energia și să fii foarte, foarte expresiv. Sună ca o lecție de actorie de care nu prea ai avut parte, nu-i așa? Fericirea de a fi împreună pe scenă, de a crea, fiecare cu bucățica lui indispensabilă – este prima senzație pe care o ai după ce lași acest spectacol să se așeze.

Horia Suru și scenograful Cristian Marin s-au străduit să-i creeze impresia spectatorului că intră într-o altă lume, în care logica visului devine supremă. Dacă nu-ți asumi convenția din primul moment în care pășești prin tunelul din pânză purpurie, atunci nu te mira dacă vei fi „oripilat”, intrigat, nesatisfăcut. Scena devine o lume pe care se visează intens nașterea și viața în cele mai mundane detalii și mai banale nevoi fiziologice. Dar, ce-i drept, secvența defecării ar fi putut fi mai scurtată, devenind excesiv de repetitivă la un moment dat. „Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François” e o ieșire din matcă a imaginației care nu și-a refuzat nici cel mai pudibond gând, pornind de la premisa că în viață există fiecare situație în parte, mai mult, cea mai mare parte a vieții e constituită din lucruri care în discuțiile elevate nici nu sunt menționate. La fel cum Rabelais depășea limite de nedepășit în societatea de la 1500, așa și Horia Suru riscă și lasă mână liberă improvizațiilor, nebuniei, neașteptatului, surprizei. Creează un spectacol nonverbal, cu muzică live, în care personajul principal este un grup de actori irecognoscibili și în care temele filosofice sunt lăsate la alegerea spectatorului – doar monologul Mihaelei Trofimov la rampă e puțin tezist, suscitând un sentiment de revoltă și înfiorare la adresa lumii în care trăim.

Ne naștem, ne jucăm, ne reproducem… Pentru două ore, scena de la Excelsior se transformă într-un experiment ținut sub lupă. „Cobaii” sunt o imagine denaturată a omului, reduși la nevoi primare – mâncare, sex, siguranță – gata să se lupte pentru o agresiune fictivă și să se închine la un pantof gigant, ca o bijuterie, parcă a masonilor. Chiar și actual sexual e desfăcut sub forma unui mecanism, în care atracția sinceră e înlocuită de relații „plasticizate”, fecundarea e sugerată prin costume – spermatozoidul întâlnește păpușa de plastic. Secvențele nu sunt construite pe structura unui conflict dramatic, ci are fiecare un tâlc, monotonia fiind subminată de expresivitatea scenică, de coregrafia extrem de inventivă, realizată de Alin State, și de muzica superbă interpretată live de orchestră, care susține și nuanțează mișcarea și compunerea imaginilor.

Nu aflăm cine este visătorul. Noi, Rabelais sau teatrul e un vis? Finalul nu oferă un deznodământ, ci doar o salată… de legume, care se întinde cât toată scena. Pentru că în vis, orice este posibil și de la o supă într-o oală imensă cu esență de actor, poți ajunge la o salată bogată cu efect de teatru. Dincolo de inconsistențe, de scenele prea lungi, de problema „cui se adresează?”, nefiind nici pentru adolescenți în totalitate, dar nici pentru adulți, „Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François” e un spectacol care pare asumat cu tot cu „imaginile purcăretiene” sau „scabroase”. E un act de curaj, din multe puncte de vedere, un vis preaplin cu de toate, dar nu pentru toți, ceea ce nu e întotdeauna un semn rău, ba dimpotrivă.

Teatrul Excelsior, București

„Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François”
inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais

Visători: Alexandru Petcu, Alexandru Popa, Ana Guran, Ana Udroiu, Andrei Bibire, Dan Pughineanu, Dana Marineci, Loredana Cosovanu, Mara Oprea, Mihaela Trofimov, Mircea Alexandru Băluță, Oana Predescu, Sandra Ducuță, Ștefan Huluba, Vlad Galer

Muzicieni:
Aurel Ciucur – tobe

Axinte-Amza Constantin– zither

Cătălin Gorgon Grigorescu – trompetă

Ionel Păucă – tubă

Regie: Horia Suru

Tălmăcitorul profeției: Doru Mareș

Scenografie: Cristian Marin

Mișcare scenică: Alin State

Muzică originală: Petre Ancuța

Light Design: Cristian Niculescu

Asistent regie: Irina Zlotea

Make-up & Effect Make-up Artist: Mara Rădulescu

Regie tehnică: Elena Ghimpețeanu

Foto: Maria Ștefănescu

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.