Două spectacole au poposit vara aceasta la Edinburgh Fringe Festival, iar „Ashes Afar”, în regia lui Bobi Pricop, a fost unul dintre ele. Pe site-ul celor de la „The List”, ocupă poziția 92 printre aproape 2000 de spectacole și are cinci stele. Statistic vorbind, „Ashes Afar” este un proiect care a avut succes internațional, și nu oriunde. Acum, a încercat să crească și în România prin reprezentațiile din cadrul festivalului Undercloud și de la Godot. Povestea „Cenușei de departe” s-a vrut să existe cu orice preț. Inițial nu au fost finanțați de AFCN, așa că au pus la cale o campanie de fundraising care a împânzit rețelele de socializare. După contestație, echipa proiectului și-a primit finanțarea și a pornit în lume. Un spectacol înseamnă uneori și mult zbucium, luptă, nervi tocați, speranțe, așteptări, o fugă obositoare după bani și, din fericire, de foarte puține ori se ajunge la renunțare. Acestea sunt detalii din spatele poveștii, utile sau nu, dar care demonstrează îndărătnicia unor oameni.
Din sala de spectacol, „Ashes Afar” nu apare ca o „cenușă de departe” și nu-ți induce o stare de „jelanie”. Oscilează între bucurie și melancolie care se împacă și se aliază doar cu umorul. Da, e cu imigranți, dar nu face din asta o problemă mondială și nici o dramă socială. Nu-ți aruncă în ochi statistici despre câți români sau chinezi au plecat de acasă. „Ashes Afar” nu e un studiu de caz, ci e o poveste de dragoste dintre doi imigranți, Aine și Mihail. Ea e din Irlanda, el din România. S-au întâlnit acum câțiva ani în Londra. El venise să-i repare closetul. Îl recomandase Sandra, o prietenă comună. S-au îndrăgostit repede și au trăit în sărăcie prin diferite apartamente mizerabile, mici, cu vecini gălăgioși. Ea împărțea flyere, adică făcea un fel de marketing, iar el asista la sinucideri de pe zgârie-nori la locul de muncă. În paralel, în relația lor existau și momente dificile, dar aveau grijă să-și facă reciproc viața un calvar. Paradoxal, se iubesc. Povestea lor e spusă invers, în ritmul unui joc menit să reconstruiască trecutul care s-a șters brusc din mintea Ainei. Mihail îi spune disperat că el e singurul care o poate ajuta să se vindece, fiindcă e singurul care o cunoaște. În această replică e concentrată chintesența iubirii lor distructive, dar necesară într-o lume în care ești absolut singur. A pleca de acasă echivalează cu o pustiire a sufletului de afecțiune, căldură, siguranță. Acest gol poate fi umplut chiar și cu o relație disfuncțională, numai să ai pe cineva la care să te întorci „acasă”.
Povestea se construiește regresiv, cu alternări între prezent și trecut, adesea ambigue, dar scoase la liman de actorii Liviu Romanescu și Crissy O’Donovan. Mihail e românul care abia învață engleza, e îndrăgostitul naiv și euforic, e iubitul care muncește pentru a plăti chiria, cel care suportă cu răbdare crizele și nemulțumirile Ainei, singurul care îi poate restitui amintirile și, nu în ultimul rând, Pavel, prietenul polonez, al treilea personaj care prin absența sa scurtcircuitează definitiv relația dintre cei doi. Liviu Romanescu joacă stări, măști, trece rapid de la una la alta, fără să neglijeze substanța personajului sau a firului poveștii. El joacă asumat problemele din trecut pentru a se întoarce în prezent și a demonstra consecințele lor. Crissy O’Donovan, irlandeză de origine, e femeia independentă care exersează supraviețuirea departe de casă, împreună cu un român. Înjură mult și își menține o postură dură menită să stăvilească frustrările și neputințele. Crissy O’Donovan îi insuflă personajului său o sensibilitate care străbate atitudinea vehementă afișată ostentiv și care te face să intuiești frica de pierdere și de singurătate a Ainei.
Bobi Pricop nu construiește artificii regizorale și pune în față actorii înainte de toate. Scaunul elegant, tapițat, adus parcă din altă epocă, funcționează ca un vehicul în timp și spațiu care printr-o rotire reconfigurează cele două coordonate. „Ashes Afar” nu e un spectacol care să cadă în plasa cioacelor, iar actorii reușesc să fie constanți în performanța lor, deși joacă două planuri temporale.
„Go home” spune Aine în final, după ce Mihail vorbește cu mama sa la telefon. „Sunteți bine? Atât vreau să știu. Sunt la spectacol, da, azi parcă nu a ieșit atât de bine. Nu, nu pot să vin acasă. Da, vă iubesc.”
Vanner Collective
„Ashes Afar” de Andreea Borțun
Regie: Bobi Pricop
Distribuție: Crissy O’Donovan, Liviu Romanescu
„Ashes Afar” este primul proiect al companiei Vanner Collective, realizat în parteneriat cu Asociația TETA, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Institutul Cultural Român şi Oxford School of Drama. Echipa de promovare din spatele artiştilor este formată din Andreea Ruscan (manager de proiect), Duncan Molloy (co-producător), Anca Purdel (fundraiser), Silvana Frînculescu (grafică), Cristian Tăbăcitu (web), Claudiu Popescu/Adi Bulboacă/Vlad Bîrdu (foto), Nicolae Constantin Tănase/Cornelia Nicoleasa/Alexandru Matios (video)
Print