Undercloud, de la povestea Mariei Tănase la „Blind Hamlet”

maria tanaseAu trecut trei zile din ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Undercloud, iar evenimentul n-a ajuns nici la jumătate.

Seara de 4 septembrie aduce „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase”, în regia lui Carmen Lidia Vidu, cu actriţa Mirela Pană şi pianistul George Călin, de la ora 20.30. Carmen Lidia Vidu s-a impus în spaţiul teatral românesc prin spectacolele sale multimedia, o îmbinare a clasicului cu cele mai noi tehnici vizuale. În cel mai recent spectacol al său, regizoarea propune o abordare specială a personajului Maria Tănase, explorând spaţiul încă ofertant în care această „Edith Piaf” a României şi-a purtat misterele.

Tot bazat pe specificul românesc, dar de această dată ancorat în contemporaneitate şi extrem de critic la adresa stilului de viaţă autohton este spectacolul „Carpathian Garden” (producţie Godot Cafe-Teatru), în regia lui Radu Iacoban, cu Tudor Aaron Istodor şi Radu Iacoban, care poate fi văzut în această seară de la ora 21.30.

Vineri, 5 septembrie, de la ora 18.00, este programat one-woman show-ul Danei Porlogea, „Drama cum laudae”, un spectacol de teatru-dans, în care întâlnim forme variate de expresie, de la dans până la pantomimă şi step. „Drama cum laudae” îşi propune o meditaţie asupra stării de fapt a umanităţii zilelor noastre. „Spectacolul nu are deloc caracter moralizator, doar prezintă adevărata faţă a secolului pe care-l trăim şi-şi propune să trezească întrebări despre cine suntem şi unde duc acţiunile noastre; întrebări la care fiecare spectator îşi răspunde singur”, spune Dana Porlogea.

Sâmbătă seara, de la ora 21.00, la Undercloud va putea fi văzut primul spectacol din selecția internațională, „Blind Hamlet” dupăun text al scriitorului iranian Nassim Soleimanpour, în regia lui Ramin Gray, o producţie Actors Touring Company, Londra. Producția britanică a fost prezentată anul acesta și la Edinburgh Festival Fringe (Assembly Roxy). Prima piesă a lui Soleimanpour, „White Rabbit, Red Rabbit“, a avut succes încă de la premiera din anul 2011, după aceea jucându-se în peste 20 de limbi, în întreaga lume, iar Ramin Gray este directorul artistic al Actors Touring Company, pentru care a regizat/lucrat după texte de Roland Schimmelpfennig, Sarah Kane, Ivan Viripaev, David Greig și Jung Chang. Anterior, a lucrat pentru The Royal Court Theatre, unde a regizat texte de Simon Stephens, Marius von Mayenburg, Mark Ravenhill etc. Spectacolul se va juca în limba engleză şi propune o interacţiune susţinută cu publicul (Pentru prezentarea acestui spectacol, Festivalul Undercloud a încheiat un parteneriat cu British Council România). Șapte persoane din public vor fi invitate pe scenă, pentru câteva jocuri simple. Restul publicului va fi, de asemenea, rugat să participe, în anumite momente ale spectacolului. O abordare ce frizează teatrul absurdului, „Blind Hamlet”, ce păstrează destul de puţine în comun cu piesa shakespeariană, vorbeşte despre slaba capacitate umană de a discerne între adevăr şi minciună, între dreptate şi injustiţie. Povestea o auzim de la un dictafon, în care vocea frântă a scriitorului iranian vorbeşte despre pierderea vederii şi despre cât de mult ne afectează orbirea (concretă şi metaforică) simţul judecăţii.

Spectacolul „A l’ombre de Coré – În umbra lui Coré”, a companiei franceze de dans „BAKHUS”, este programat duminică, 7 septembrie, ora 21.00. Limbajul coregrafic, jocul de umbre şi lumini, dificultatea de a discerne între iluzie şi adevăr… Montarea a participat în secțiunea off a Festivalului de la Avignon (Theater Golovine, 2013 şi 2014) și este o provocare la nivel vizual, oferind exemple de măiestrie coregrafică clasică, îmbinată cu tehnici moderne, de tipul inserţiilor video.

Producția a fost creată în 2011, în urma unei colaborări a coregrafului Mickaël Six cu dansatorul Sami Loviat-Tapie. Proiectul coregrafic explorează dimensiunile câmpului vizual – ceea ce vedem în realitate şi ceea ce ni se pare că vedem.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.