Vara lui 2017 a adus multiple motive de sărbătoare în familia Unteatru. Însă momentul cel mai fierbinte a fost evenimentul intitulat „Zilele Unteatru”, desfășurat între 19 și 23 iulie. Spectacole din stagiunea curentă și premiere, spectacole pentru copii și spectacole invitate ale trupei Auăleu, concerte, expoziție foto, lansare de carte și seară de film – au compus programul destul de condensat, dar ofertant pentru spectatorii bucureșteni. Or fi stagiunile închise, dar la Unteatru nu se vorbește despre vacanță. Poate doar printre picături, cât să supraviețuiești temperaturilor toride din Capitală. În rest, se repetă și se joacă la foc continuu.
Una dintre premierele recente ni-l readuce în atenție pe autorul englez Harold Pinter. După spectacolul „Trădare” în regia Sânzianei Stoican, piesa „Îngrijitorul” a prins contur în viziunea lui Radu Iacoban. Dramaturgul contemporan a cărui operă are accente puternice de postmodernism ne propune de această dată un text aparent banal, dar care construiește în detaliu o lume a deznădejdii. O lume cenușie, în care personajele nu își dezvăluie prea mult identitatea și nici intențiile până la capăt, ci doar coexistă. Nu putem vorbi despre acțiune în textul lui Pinter, ci mai degrabă despre interacțiune. Doi frați îl primesc în strâmtorata lor mansardă londoneză pe un anume Mac Davies și îi propun, pe rând, să fie îngrijitorul locuinței lor. Niciunul nu e prea fericit, niciunul nu are habar despre rostul său în viață, niciunul nu caută nimic. Povestea fraților se țese pe parcursul piesei și îl poartă nu doar pe musafirul lor, ci și pe spectator, într-o cursă cu obstacole. Pentru ca, în final, să realizezi că nu ai nici cea mai vagă idee cât a fost adevăr și cât doar închipuire.
Întâlnirea și coabitarea celor trei personaje bizare este plasată de regizorul Radu Iacoban într-o cameră de copil. Cum s-ar spune, să privim puțin cu alți ochi viața. Poate chiar ca și când ar fi totul doar o joacă. Până la urmă, cine zice că n-ar fi? Propunerea regizorală descoperă o altă latură a textului. Cea a nevoii de comunicare, a nevoii de ceilalți, manifestată prin convenția jocului. O propulsare în perioada copilăriei, când a fi sincer era calitatea cea mai de preț. Ori dacă mințeai sau păcăleai, iertarea se obținea cu mult mai ușor. Iar relația cu străinii devenea rapid prietenie. Spectacolul gândit de Iacoban nu își întreabă nici protagoniștii și nici spectatorii de unde vin, cine sunt și încotro se îndreaptă. E o participare. O invitație de-a intra în joc și de-a accepta un anumit rol. De a vedea și testa cât din instinctul uman mai păstrăm în noi.
Pentru ca ideea regizorală să convingă publicul, vine în ajutor scenografia realizată de actrița Ana Ularu (pe care o găsim într-o nouă ipostază, după ce a cucerit deja industria cinematografică românească și internațională). Desigur, un clar-obscur impus de text predomină pe toată durata spectacolului. Lipsa luminii păstrează poveștile protagoniștilor într-un val de mister și adaugă un plus de dramatism întregului parcurs epic. Singurele surse de lumină sunt niște lanterne, ale căror umbre se proiectează pe cele două pătuțuri de copil. Ca atunci când citești sub pătură noaptea basme înspăimântătoare… doar că în cazul de față, experiențele celor doi frați se dovedesc mai cumplite ca orice povestire. Un cărucior în care fratele cel mare își ascunde amintirile și speranțele unor zile mai bune, un scăunel de copil, un camion, tot felul de jucării triste, umerașe și hăinuțe de bebeluși împrăștiate pe ziduri ori pe un perete despărțitor de lemn improvizat. E imaginea dezolantă a acelei perioade din viața fiecăruia în care ai nevoie ca cineva să se îngrijească să-ți fie bine. O intuiție pe care Radu Iacoban a avut-o în raport cu textul lui Pinter și pe care a materializat-o cu succes în universul copilăriei pierdute și efectele sale. Totuși, o scăpare din punct de vedere scenografic e faptul că nu este lizibil textul scris pe pânza din spatele decorului. Așteptam să se întâmple ceva pentru ca mesajul să fie evidențiat în vreun fel.
„Îngrijitorul” nu este deloc genul de spectacol care produce explozii de trăiri în interiorul spectatorilor. Poate din cauza textului care nu te lasă să te prinzi în poveste, ci te vrea lucid și obiectiv. Ușor ambiguu, el te aruncă direct în intimitatea unor personaje suficient de ciudate cât să devină aproape antipatice. Nu le poți iubi și nu le poți urî; poți doar să le asculți. Și ajungem, astfel, la punctul forte al spectacolului: pledoaria actoricească. Dacă după ce părăsești sala îți e greu să te decizi dacă ți-a plăcut sau nu, de un lucru ești convins în totalitate: Liviu Pintileasa, Andrei Seușan și Ionuț Grama sunt trei actori desăvârșiți. Individual, cu ajutorul versatilității mijloacelor lor de expresie, ei dau nuanțe și expresivitate protagoniștilor banali ai lui Pinter, îi umanizează și îi aduc aproape de noi, cei din sală. Adăugând un gram de umor, ceva poezie lăuntrică și o libertate incredibilă de metamorfoză, cei trei actori sunt savuroși și impecabili. Prin interpretările lor, spectacolul se luminează dintr-odată, devine optimist și începe să se apropie de public. Încet, încet, spectatorii lasă ceea ce văd să le pătrundă în suflet. Datorită lor. Pentru că demonstrează cu simplitate că jocul – fie el al copiilor, al oamenilor mari sau de teatru –, te conduce în direcția potrivită: spre tine.
Ceea ce face spectacolul regizat de Radu Iacoban atât de special e faptul că pornește de la piesa lui Harold Pinter drept pretext și compune o simfonie pe care Liviu Pintilesa, Andrei Seușan și Ionuț Grama o conduc ireproșabil din punct de vedere actoricesc. Apropo de ludic, toată magia teatrală li se datorează. Iar dacă vă întrebați de ce „Îngrijitorul” merită văzut, atunci trebuie să știți că spectacolul dezvăluie cum cineva, undeva, din umbră ne poartă de grijă tuturor pentru că singuri într-o lume atât de mare nu putem fi. Asta se întâmplă la (Un)teatru. Iar atunci noi devenim mai puternici, un fel de… „riders on the storm”!
Teatrul UNTEATRU
„Îngrijitorul” de Harold Pinter
Regia: Radu Iacoban
Scenografia: Ana Ularu
Distribuția: Liviu Pintileasa, Andrei Seușan, Ionuț Grama
Credit foto: Adi Bulboacă
Print