Andreea Rîmniceanu şi Cristina Constantin, Teatrologie, Anul I
În prag de Uşi deschise, am stat de vorbă cu Valentina De Piante Niculae este asistent în cadrul secţiei coregrafie, în UNATC Bucureşti. „Conştientizarea corpului ne ajută să descoperim potenţialul creator, şi astfel ne dăm seama că nu ne cunoaştem deloc”, spune ea.
Ştiu că sunteţi de origini din Italia. Cum aţi ajuns în România şi mai apoi profesoară la UNATC?
A fost soarta, pentru că nimic nu este întâmplător. Metodele de creaţie pe care noi le folosim, mizează foarte mult pe un haos iniţial şi pe acest hazard, care creează ordine apoi. Cu siguranţă există un sens în tot ceea ce se întâmplă, iar mie mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc de un român. Planul meu de viitor era să mă îndrept spre Belgia, Olanda, în nici un caz să mai rămân în est, pentru că fusesem deja, şi voiam să schimb viziunea. Însă acest drum, care provoacă întâlniri neobişnuite, aşa cum şi viaţa, creaţia, sunt un drum continuu, un proces de a transforma lucrurile, planurile mele s-au schimbat. Pe lângă faptul că a trebuit să îmi reorganizez viaţa, impactul lui asupra mea a fostul unul puternic, pentru că m-a schimbat complet. După un an de tatonări, când veneam în România să-l vizitez, sau venea el la mine pentru că aveam şi proiecte în altă parte, am hotărât că este necesară o schimbare radicală. Ne-am mutat împreună aici, pentru că era locul cel mai potrivit pentru un tânăr arhitect În timp am descoperit că şi pentru mine a fost o mutare foarte interesantă, deoarece în ciuda situaţiei economice dificile, sunt instituţii care sprijină această zonă artistică, încă. Am făcut facultatea de coregrafie la clasa profesorului Sergiu Anghel, ulterior, invitată de profesoarele Raluca Ianegic şi Liliana Iorgulescu. şi apoi am intrat treptat în acest sistem pedagogic. Am realizat că de fapt pedagogia o faci împreună cu studentul. Îi dai informaţii, şi dacă este abil, disciplinat fizic şi mintal, lucrurile se descoperă împreună. Cred foarte mult în această capacitate a grupului de a dezvolta idei.
Ce îmi puteţi spune despre secţia coregrafie, pentru cei interesaţi să vină aici, şi legătura acesteia cu teatrul?
De exemplu, la ateliere, adoptăm destul de des jocul în care schimbăm rolurile, în sensul în care fiecare poate fi performer, poate fi coregraf, dar poate fi şi dramaturg. De foarte mulţi ani deja, dansatorul nu mai e doar dansator, cum actorul nu mai e doar actor. Putem vorbi de actanţi care au un rol creator şi în aceasta facultate lucrăm cu studenţi pentru a spori capacitaţile lor de creaţie. Limbajul corpului este aproape invizibil la început; l-accesăm treptat prin tehnicile dansului şi prin diferite metode de creaţie care mizează pe disponibilitatea corpului şi a spaţiului de a îmbraca teorii, concepte şi de a manifesta intenţii şi experienţe personale şi colective. În timp, jocul cu corpul, cu spaţiu şi cu toate elementele performative creează o structură.
Tot fenomenul cultural, pentru mine, este o structură în care diferitele forme de cunoaştere sunt legate. Eu iubesc să lucrez cu oameni care vin din arii artistice diferite, sau chiar şi din arii filosofice, pentru că acum filosofia în sine este strâns legată de corp şi de performance. Este minunat cum fiecare vine cu preocupările şi pasiunile proprii şi trebuie descoperit mai apoi, care sunt punctele comune. Asta se întâmplă şi atunci când lucrez cu studentul. Începem, şi nu ştim unde vom ajunge, pentru că asta este şi ideea: să ne ducem către ceva la care nu ne-am aşteptat, şi pe care nu îl putem controla. După un astfel de experiment, invităm de obicei oameni care să observe. Rolul unui coregraf nu este unul simplu, pentru că trebuie să ştie să privească şi să îşi amplifice viziunea prin alte perspective. Timpul este cea mai importantă coordonată: focus în timp, disciplină în timp, asimilarea în timp a unor informaţii care vor crea un limbaj personal.
Anul trecut aţi susţinut ateliere de creaţie în cadrul Uşilor deschise. Cum aţi descrie această experienţă?
Este benefic faptul că ne putem întâlni cu publicul deoarece este un moment de verificare, de a tatona unele direcţii între ceva cunoscut şi ceva necunoscut.
Persoanele care decid să ia parte la acest eveniment sunt persoane avizate, sau vin pur şi simplu din curiozitate?
De multe ori publicul nu este unul avizat, nu ştie ce înseamnă dansul contemporan, şi atunci el are ocazia de a lua parte la procesul de lucru, şi nu doar la vizionarea produselor finale. Sunt şi oameni foarte interesaţi, pot fi viitorii critici, oameni care iubesc în general dansul şi toate formele acestuia. Participanţi nu sunt doar cei din zona dansului contemporan care provin din liceele sau şcolile de balet şi de dans contemporan din ţara, ci pot fi şi gimnaşti, dansatori de street-dance, de hip-hop, de societate.
În încheiere aş vrea să vă întreb dacă aţi schimba ceva la Uşi deschise? Este suficient ceea ce se întâmplă acum?
Ar fi interesant să se deschidă Uşile şi pentru public, în sensul că o perspectivă este corpul văzut, atunci când neuronii intră în funcţiune şi este ca şi cum spectatorul face ceea ce face şi performerul, însă nu aceasta este etapa de jos. Poate că aş adăuga după acest moment, în care corpul este văzut, cel în care corpul este trăit şi simţit. Conştientizarea corpului ne ajută să descoperim potenţialul creator, şi astfel ne dăm seama că nu ne cunoaştem deloc.
Constantin Enache, student la Coregrafie, anul III, câştigător al Premiului juriului pentru „Cea mai bună creaţie coregrafică” la World Ballet Competition: „UNATC-ul m-a luminat, m-a maturizat şi m-a facut să vreau să simt visceral fiecare mişcare, cuvânt, sunet, gest, film”
Ce te-a determinat sa dai la UNATC ?
Devotamentul continuu şi permanent, real, de a crea prin DANS un limbaj viu, direct, sincer şi personal m-au determinat să dau aici. În opinia mea, dansul nu trebuie estetizat, ci esențializat.
Cum, când, prin ce ai realizat că locul tău e aici şi nu altundeva?
Nu am realizat, ci mai degrabă mi s-a confirmat mai pregnant, acum, în ultimul an de studiu acest lucru…
Prin „Uşi Deschise” liceenii descoperă atmosfera şi oamenii din UNATC. Ce părere ai şi ce impact au asupra ta?
E important să-ţi faci prieteni, devenind astfel şi potenţiali colaboratori ai diverselor proiecte şi nu în ultimul rând, ţin să accentuez că e al “naibii” de important să vrei şi să munceşti prin şi numai pentru ARTĂ.
Facultatea şi ceea ce faci te-au schimbat?
O, DA! M-a luminat, m-a maturizat şi m-a facut să vreau să simt visceral fiecare miscare, cuvânt, sunet, gest, film etc.
Regreţi că ai venit aici?
Nu. Nu regret nimic, totul se întâmplă nu tocmai din coincidenţă. Am ales Dansul ca să înfrunt şi să insult viaţa. Rezultatul? Mă îngădui mai uşor şi suport mai uşor viaţa. Nu-i aşa că e comic?