Bianca Trifan, Teatrologie, Anul I
Silvia Moroșanu, studentă la UNATC, anul I, secţia Actorie Păpuși și Marionete, povestește cum a ajuns şi cum e să studieze aici. Nu este singura pe care am întrebat, dar este singura care ne-a răspuns…
Silvia Moroșanu: “Acum asta cred că e șansa mea de a-i molipsi pe alții”.
UNATC, prima opțiune din pasiune sau iubire imposibilă?
Nu e prima opțiune, pentru că am mai facut o facultate înainte, Relații Internaționale. Nu am artiști în familie, nu am tradiție, ca să spun așa. Pe când eram eu la liceu, nu știam că există o școală de actori, credeam că se nasc așa speciali și asta e. Deci nu m-am gândit ca m-aș putea îndrepta spre asta.
Cum, când, prin ce ai realizat că locul tău e aici și nu altundeva?
Cu timpul și cu vârsta, când am început să mă caut, să mă descopăr am văzut ca am lucruri de oferit, lucruri care nu folosesc, nu sunt exploatate nicăieri altundeva decât într-un mediu artistic. Am făcut un curs de actorie de film, m-am molipsit și apoi am ajuns aici ca să învăț mai multe.
Prin Uși Deschise, liceenii descoperă atmosfera și oamenii din UNATC. Ce părere ai și ce impact au asupra ta aceste două elemente?
Dacă existau Ușile Deschise când eram eu la liceu probabil mă molipseam de atunci. Acum, asta cred că e șansa mea de a-i molipsi pe alții.
Facultatea și ceea ce faci te-au schimbat? Cum?
Da, cu siguranță m-au schimbat. Mediul de aici e foarte frumos prin libertatea pe care ți-o oferă dar și foarte dur pentru că îți aruncă în ochi toate defectele, greșelile și neputințele pe care trebuie să le recunoști, să le depășesti și să le transformi. Dacă ești puternic și te descurci cu asta, e ok.
Regreți că ai venit aici?
Nu, poate doar că nu am venit mai devreme…
Print