La sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 6, 7 şi 8 aprilie, Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ organizează cea de-a XVI-a ediţie, a unuia dintre cele mai importante evenimente studenţeşti din ţară, festivalul „Uşi deschise”. Timp de trei zile, de la 10.00 dimineaţa până la 10.00 seara, vor avea loc manifestări în cadrul cărora profesori şi studenți vor dezvălui secrete din etapele construirii unui spectacol. Adresându-se în primul rând celor care vor să devină studenţi la cea mai importantă universitate de artele spectacolului din România, „Uşi deschise” este un prilej pentru a intra în „bucătăria” teatrului. Despre ediţia din acest an şi despre drumul de la „oaspete” în UNATC la student al UNATC am stat de vorbă cu câteva dintre studentele secţiei Teatrologie a Facultăţii de Teatru, organizatoarea evenimentului.
1. De ce consideraţi „Uşi deschise” un eveniment important în viaţa voastră de studenţi? Ce înseamnă pentru voi şi de ce îl consideraţi (sau nu) util şi pentru cine?
2. Cum vedeaţi teatrul şi facultatea de teatru înainte să fiţi studenţi la U.N.A.T.C. şi cum arată acum, din interior? Ce s-a schimbat, în bine sau în rau, în voi, ce-aţi pierdut şi ce-aţi câştigat?
3. Care sunt evenimentele pe care voi le recomandaţi în acest festival şi de ce?
Ruxandra Ştefan, Teatrolgie, anul 2
1.„Uşi deschise” este un eveniment care, deşi este destinat spectatorilor de tot felul, cred că este totuşi mai util nouă decât lor. Pe noi, studenți de la toate secțiile (actorie, regie, păpuşi, coregrafie, scenografie, teatrologie) ne învață ce înseamnă să lucrezi în echipă, să organizezi un număr mare de oameni, să depinzi de fiecare persoană în parte şi să aştepți ca toată lumea să poată… să-i strângi, să-i ții uniți, să depăşeşti conflictele, să vrei să continui chiar dacă există unele obstacole (fără ele nu ai dovedi că vrei cu adevărat), să ai răbdare (tu să înveți, alții să te învețe)… şi atunci nu are cum să nu fie important atât în meseria ta, cât şi ca lecție de viață.
2.Când am început să vin la cursurile de pregătire ale secției de teatrologie, simțeam că lumea teatrului are un cod de cerințe speciale pe care trebuie să le bifezi ca să poți face parte şi tu din ea. Această senzație nu o aveam în cele trei ore propriu-zise de curs, ci în atmosfera de pe coridoare, în scurtele discuții între studenți pe care le surprindeam.
În anul admiterii am venit la „Uşi deschise” şi am văzut câteva ateliere şi spectacole. Câte unul, două de la fiecare secție. Mi-a plăcut foarte mult, mă fascinau, dar încă o dată îmi dădeau impresia de lume impenetrabilă. Însă mă gândesc că această percepție are un grad foarte mare de subiectivitate: era atât de nou totul, veneam cu teamă şi îndoială, nu ştiam dacă aici era un loc şi pentru mine. A trecut mai bine de un an şi jumătate de când sunt studentă. Nu a fost prea greu să mă adaptez, asta datorită deschiderii pe care o au profesorii şi colegii. Nu ştiu cum este la Facultatea de film (deşi ne desparte doar un etaj), dar în Facultatea de Teatru se vorbeşte mult. Despre ce?… despre teatru, în primul rând, despre personaje, despre spectacole, despre actori, despre tine însuți, despre om… de aici o atmosferă caldă.
Normal că sunt şi părți negative. Fiecare dintre noi vine cu mult entuziasm – atât de necesar în a te ajuta să faci un pas mare… trecerea de la liceu (cu tot ce implică acest cuvânt: casă, părinți, siguranță, prieteni) la facultate (incertitudine, alt oraş, noi cunoştințe, cămin – asta e tot o parte bună). Acest entuziasm se consumă însă pe măsură ce te adaptezi şi atunci ai senzația neplăcută că te-ai zbătut în zadar. Că nu este aşa, vei vedea abia mai târziu.
Apoi, este multă informație comprimată într-o perioadă scurtă de timp. Uneori oboseşti şi ai fi vrut să fi citit mai mult înainte, să ai mai multă experiență. Dacă vorbim despre „ce-am avut şi ce-am pierdut”… cred că doar pentru un moment ai senzația că pierzi, pentru că toate lucrurile pe care le înveți te fac să vrei să schimbi şi te ajută să schimbi lucruri în tine. Când îți propui să înlături o anumită atitudine, stare sau sentiment cu care te-ai obişnuit… ai pentru o clipă senzația de gol, dar el se umple cu noile lucruri bune învățate.
3.Nu am văzut tot ce va fi prezentat. Depinde de fiecare om în parte… dacă este interesat doar de o anumită secție poate să urmărească numai activitățile ei, dacă vrea o imagine de ansamblu e bine să meargă la câte ceva din fiecare. Totuşi, cuiva care vine fără aşteptări anume, i-aş recomanda să meargă la un curs deschis al oricărei secții (spre exemplu: Atelier de arta actorului, Expresivitate corporală, Tehnici de bază în arta mânuirii marionetei) şi apoi la spectacolele de licență regie sau actorie (După ploaie, California Suite, Artă, Pescăruşul, Yom Kippur), pentru că ele sunt însumarea cunoştințelor acumulate în cei trei ani de studiu şi punctul oficial de pornire spre viitoarele creații.
Ana-Maria Iordache, Teatrologie, anul 1
1.Uşile sunt deja deschise, pentru noi. Noi am tras cu urechea deja, am bătut timid , am aşteptat cu emoţie să se deschidă, iar acum suntem de partea cealaltă. Uşile nu se deschid pentru noi acum, ci pentru cei care sunt acum exact cum eram noi anul trecut: ce-i drept speriaţi de BAC, dar care mai au timp să se gândească şi la admiterea la facultate. Uşile deschise sunt, de fapt, ocazia să vezi şi să înţelegi, mai îndeaproape, cum se desfăsoară cursurile şi pregătirea la această facultate. Nu ştiu dacă pot ele convinge un licean care vrea să dea la Facultatea de Drept sau la oricare alta, brusc, cu două luni înainte de BAC şi admitere (aici are un răgaz de patru luni, deci, dacă reuşim să-l „convingem” că el trebuie să fie regizor, şi nu matematician, poate, dacă e extrem de muncitor să se pregătească şi să devină de-al nostru) să aleagă U.N.A.T.C. Să lăsăm, totuşi, la o parte acest exemplu, care, deşi, nu e imposibil, şansele ca el să se producă sunt mici. Viitori absolvenţi, probabil s-au hotărât deja ce vor să facă… sau aşa ar trebui. Acum însă e ocazia oficială, cu surle şi cu trâmbiţe, să vină şi să vadă, să-şi vâre cât pot capul în culise.
2.Pentru mine a fost mult mai simplu. La spectacolele studenţilor, care au loc în facultate, intrarea este liberă pentru oricine. Eu am bântuit facultatea înainte să intru, cu mult înainte de „Uşi”. Nu cunoşteam aproape pe nimeni, deci nu e nevoie să ştii ce şi cum. Acum, de curând, mă gândeam cum de nu mi-a venit atunci ideea să mă refugiez în biblioteca de la U.N.A.T.C. când învăţam pentru admitere ? Atunci mi se părea amuzant să te plimbi pe holurile facultăţii. U.N.A.T.C.-ul şi Conservatorul mi s-au părut întotdeauna fascinante din punctul ăsta de vedere. Dacă la Conservator mi se pare un spital de nebuni fascinanţi, în stil Clockwork Orange, U.N.A.T.C-ului nu i-am găsit încă un corespondent suficient de bun, dar înspre aceeaşi direcţie duce. Întrebi un actor pe hol de trei ori unde e 214A şi-ţi răspunde în replici din Hamlet, cerându-şi scuze apoi, sub pretextul că e actor; mergi pe hol şi cineva ţipă… Te sperie la început, crezi că s-a întâmplat ceva , dar apoi ştii deja ce se întâmplă. Un pian începe să cânte când tu citeşti pe scări Shakespeare. Aşadar, la început era fascinant. Încet, încet nu mai e la fel. Alergi către bibliotecă la 7 fără 10 să duci cărţile pe care le-ai luat pe sală, nu mai aştepţi răspunsul lui Hamlet, nu mai auzi pianul.
Nu ştiu dacă e prea dur să zic că nu sunt de-a dreptul împlinită, căci nu ştiu dacă e o vină a facultăţii, şi nu a întregului sistem de învăţământ românesc. Ce ştiu e că nu sunt singura care nu se simte cu totul împlinită, că noi toţi vrem să facem lucruri şi încerc să fiu încrezătoare si să dau vina tot pe noi, că nu suntem suficient de muncitori să facem lucrurile să meargă. Sper ca cei ce vin după noi să fie mai încăpătânaţi decât noi şi mai muncitori şi mai rezistenţi în lupta de a face lucruri, chiar dacă ţi se spune „nu se poate, nu ai cum, nu ai cu cine”.
3.Reţeta cea mai bună îmi pare a fi un amalgam din toate. Eu am început să înţeleg mult mai bine totul abia după ce am trecut – e un cuvânt prea mare, să zicem – văzut, pe toate. Trebuie să mergi la atelierele de actorie dacă vrei să fi actor, trebuie să vezi spectacolele de Regie dacă vrei să fi regizor etc. Dar, oricum, aceste trei zile nu-ţi vor dezvălui nicicum toate lucrurile, aşa că ar fi bine şi acum să treci dincolo de introducerea de bază a fiecărei secţii. E un weekend în care poţi face cunoştiinţă cu facultatea şi într-un mod personal, prin oameni, studenţi, profesori, dar ai să descoperi, poate, multe din acele ghiduşii de care povesteam.
Maria Seiculescu, Teatrologie, anul 1
1.Pentru mine, studentă la teatrologie, anul I, pot spune că „Uşi deschise” este un eveniment important. Faptul că noi, studenții, bineînțeles coordonați de profesorii noştri, îl organizăm de la a la z, este un exercițiu foarte bun, un început care ne deschide orizonturile pentru viitor. Deşi puțin enervant pentru început, te întâlneşti cu probleme reale, pe care le rezolvi şi apoi te simți mândru că le-ai rezolvat. Senzația este şi mai placută atunci când ştii că te vei mai întâlni cu acea problema şi tu vei avea soluția pentru că acum ai o mică experiență. Cel mai important mi se pare faptul că evenimentul pe care-l organizăm are aplicație practică. El este foarte util tuturor celor care vor să urmeze o secție a UNATC-ului şi pot lua contact cu tot ce înseamnă interiorul facultății.
2. Înainte să fiu studentă, teatrul şi facultatea de teatru mi se păreau un vis, care ştiam ca poate deveni realitate. Am participat şi eu la rândul meu la „Uşi deschise”, iar atmosfera din facultate mi-a plăcut foarte mult, mai mult m-a impresionat. Am luptat să ajung la această facultate şi am intrat. Acum sunt studentă şi nu regret deloc nici universitatea, nici secția aleasă. Nu consider că am pierdut ceva, pentru că ştiu: am făcut ce am vrut eu şi asta voi face în continuare. De câştigat am multe, cel mai important mi se pare faptul că am întâlnit oameni extraordinari care ştiu să-ți dea aripi şi să te îndrume, mai ales dacă ştii să-i asculți.
3. Nu voi da nume pentru că ar fi prea multe, dar pot recomanda pentru cei care vor veni la „Uşi deschise”, să vadă un moment de la fiecare secție, pentru a-şi face o idee de ansamblu asupra activității din întreaga universitate. De asemenea, un spectacol integral şi, apoi, dacă interesul se canalizează doar pe una dintre ele, propunerea mea este să meargă la cel puțin un atelier deschis. Par multe, dar având în vedere că acest eveniment se întâmplă o dată pe an, cred că merită!
Print