În rubrica „Teatrul în cioburi de memorie” veți descoperi fotografii cu mari actori și mari regizori, împreună cu o scurtă poveste. Astăzi, Valeria Seciu în „Lungul drum al zilei către noapte”
Pe 7 martie 1998 avea loc la Teatrul Nottara din București premiera unuia dintre cele mai importante spectacole din istoria postdecembristă a instituției: „Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill, în regia lui Alexandru Dabija și în scenografia lui Dragoș Buhagiar.
Rolul principal feminin îi revenea, într-un tur de forță de trei ore, actriței Valeria Seciu, pe care după anul 2000 publicul avea s-o vadă pe scenă din ce în ce mai rar. La momentul respectiv nominalizată, grație creației sale hipnotice, la Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță în rol principal, Valeria Seciu oferea spectatorilor o performanță artistică fără egal pe scena bucureșteană.
Un rol de mare încărcătură emoțională, pe care și-l construia cu toată forța fragilității ei, alături de actorul Ștefan Sileanu, căruia îi revenea o partitură de mare dificultate, Mary Cavan-Tyrone a fost pentru Valeria Seciu un minunat prilej de întâlnire cu publicul, după atâtea alte întâlniri reușite. După ce fusese, de-a lungul anilor, Arkadina, Cordelia și multe alte eroine celebre din dramaturgia universală, după ce-și consolidase un destin artistic fericit, actrița se întâlnea iar cu spectatorii, invitați de data aceasta să urmărească piesa, rar montată la noi, a dramaturgului american și să reflecteze la o poveste despre pierderea dureroasă și ireversibila înstrăinare. Între iluzii vechi și dependența de morfină, Mary Cavan-Tyrone se zbătea captivă într-o viață rămasă departe de vis, o viață pe care spectatorii erau invitați s-o descifreze cu delicatețe, o viață pe care Valeria Seciu o juca etalându-și cu măsură rafinamentul.
Foto: Paul Antoniu
Print