Pe data de 1 a fiecărei luni, revista Yorick vă propune, în „Film Corner”, o discuție despre cele mai relevante filme și evenimente cinematografice ale momentului.
„Totul a început undeva, într-o mansardă, înainte de aniversarea mea de 30 de ani, când mă simțeam pierdută și nu știam de ce fac ceea ce fac cu viața mea. Mi se pare incredibil că totul a dus la acest rezultat”, a povestit Dorota Kobiela despre cum s-a născut filmul „Loving Vincent” („Cu drag, Van Gogh”), unul dintre cele mai iubite filme ale anului 2017, cu premii și nominalizări la cele mai importante concursuri internaționale, printre care Oscar și Globurile de Aur. „Visele noastre au fost susținute de Vincent și mi-aș dori să fie aici ca să-i pot mulțumi”.
Un film de o frumusețe copleșitoare, atât de copleșitoare că pe alocuri mușcă din însăși substanța lui, „Cu drag, Van Gogh” a intrat în cinematografele din România în această primăvară și a stârnit reacții emoționale entuziaste și lacrimi în sălile de cinematograf. Pe lângă „România neîmblânzită” a fost probabil filmul de care s-a vorbit cel mi mult în acest sfârșit de aprilie. Și pe bună dreptate, pentru că povestea lui Van Gogh este ea însăși un subiect de roman, iar ideea Dorotei Kobiela și a lui Hugh Welchman de a o spune prin intermediul imaginilor pictate de el însuși, care „se animează” și refac traseul unei vieți al cărei sfârșit a rămas până azi incert, este extraordinară.
Pe scurt, ce și-au propus cei doi realizatori? Să creeze un film de animație, pornind de la pânzele lui Van Gogh, copiate și modificate, în așa fel încât să compună fiecare o imagine de film. Au fost alese 120 de picturi și a lucrat o armată de 125 de pictori, aleși din aproximativ 4000, care au fost dornici să ia parte la proiect. Cei 125 de artiști au convertit, se pare, operele lui Van Gogh, în 65 de mii de picturi în ulei, repictând fiecare dintre pânze de zeci de ori, în așa fel încât să le surprindă mișcarea interioară și să le convertească apoi în… viață. Fiecare secundă a filmului corespunde unui număr de 12 pânze diferite, pictate de mână. Pentru a corecta variaţiile luminoase şi cromatice dintre imagini a fost folosit un procedeu digital. Ceea ce rezultă este un film de animație revoluționar, ca un omagiu adus picturii lui Van Gogh, în inima căreia plonjezi ca într-o vrajă din care vrei să nu te mai trezești. Peisajele lui surprinzătoare, ca de pe o altă planetă, oamenii lui, culorile lui, lanurile ireale de floarea soarelui, galbenul, albastrul, stelele, mai ales stelele, luminile nepământești, toate refac povestea unei vieți care n-a început sub cele mai bune auspicii – se pare că mama lui l-a adus pe lume exact în aceeași zi în care născuse un alt băiețel, care purtase același nume, Vincent, și care murise la scurt timp. Acest episod avea să-i marcheze, se pare, viața lui Vincent, pentru că întotdeauna avea să se simtă pe locul doi, întotdeauna avea să încerce să recupereze un teren imposibil de recuperat, dar care lui avea să-i sape cărări adânci de tristețe prin inimă.
În „Cu drag, Van Gogh”, realizatorii folosesc 800 de scrisori – lui Vincent îi plăcea să scrie scrisori… – care îi recompun imaginea și creează un personaj interesant, tulburat, imaginea unui geniu care a vândut un singur tablou în timpul vieții, dar a marcat istoria culturii, iar „Noaptea” lui „înstelată”, și „Floarea soarelui”, așa cum a văzut-o el, au modificat percepția asupra lumii și a luminii…
Filmul nu-și propune, se pare, să dezvăluie lucruri neștiute din biografia lui, dimpotrivă, merge pe cărări destul de cunoscute și reface sumar o biografie cu multe momente „spectaculoase”, de la episodul în care își taie urechea (doar vag amintit) și până la perioada petrecută într-un spital de psihiatrie. Însă e construit ca un vag policier, ce-și propune să investigheze moartea suspectă a lui Van Gogh, aducând în prim-plan diverse teorii vehiculate de-a lungul timpului în legătură cu acel episod în care, pe câmp, Vincent s-ar fi împușcat într-o zi de final de iulie. Armand Roulin, fiul poștașului Joseph Roulin, este cel care va reface traseul ultimelor zile ale lui Van Gogh, trimis fiind de tatăl lui să-i ducă fratelui lui Vincent ultima lui scrisoare.
Armand Roulin, al cărui portret îl pictase Van Gogh, era convins, la fel ca toți ceilalți, de nebunia pictorului, însă, treptat, căutând și descoperind lucruri, vorbind cu oamenii pe care-i cunoscuse Van Gogh, va țese o întreagă poveste și va lăsa deschisă discuția despre sinucidere sau crimă… Doctorul Gachet, un mic Salieri care visa să devină artist, invidiindu-l pe Vincent, fiica lui, cea care-i duce în fiecare zi flori la mormânt, singura care i-a înțeles fără dubiu geniul, hanul unde locuia, cu superba lui stăpână, toate capătă viață într-un mod straniu, ca o existență intermediară, într-un fel de limbo, de unde existența se recompune și se derulează ca un film, ca o poveste semi-reală, în culorile în care a fost trăită… Experiența este extraordinară. Merită încercată cât timă filmul mai e pe ecrane.
*La finalul lui mai, pe 25 mai, se deschide la Cluj, cel mai important festival de film din România: TIFF. Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania alături de alte trei filme realizate de autori aflaţi la cel de-al doilea lungmetraj. Prezentate în premieră naţională pe marele ecran, cele 12 filme din Competiţia oficială a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania iau pulsul noii generaţii de cineaşti din întreaga lume.
La granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, „Nu mă atinge-mă” („Touch Me Not)” este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie și dublul câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin. O explorare temerară a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic, filmul „şochează prin inteligenţă, siguranţă de sine şi originalitate” (The Hollywood Reporter) și a stârnit deja nenumărate controverse în lumea filmului.
Cel de-al doilea debut românesc din competiția internațională, „Charleston” în regia lui Andrei Crețulescu, a avut premiera mondială la Locarno și este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros neobișnuit. Capetele de afiș ale acestui cocktail pop condimentat cu umor negru, melancolie și un soundtrack eclectic sunt Șerban Pavlu și Radu Iacoban.
Print