Gălăgie mare sâmbătă, 29 septembrie, pe strada Lipscani. Nici nu trecuse bine de ora zece dimineaţa, că o mulţime de pitici, cu părinţii şi bunicii aferenţi sau cu doamnele educatoare, se adunaseră în faţa Sălii Rapsodia. Aveau un motiv cât se poate de serios: Parada Păpuşilor. Costume desprinse din cărţile de colorat, cele care ne învaţă cam cum arată obiectele şi fiinţele din lumea reală sau din alte lumi, prindeau viaţă, vesele, în mişcare, printre copii emoţionaţi, într-un program interactiv, lejer, simplu. De fapt, o introducere luminoasă, feerică, la ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti“.
Un festival care, am tot repetat, este un gest necesar, un gest căruia fiecare părinte sau copil (şi cine nu mai e deloc copil?!) ar trebui să-i dea mai multă atenţie. De fapt, acordându-i festivalului o şansă, le acordăm copiilor o şansă: de a se bucura, de a râde, de a participa la poveste şi de a învăţa. Printre ritmuri, poezii, blitzuri de aparat foto, flori, dulciuri, un Charlie Chaplin în carne şi oase şi ceva animăluţe blânde am intrat în sala în care ne aşteptau Noddy şi camarazii lui din Oraşul Jucăriilor.
Ştiţi cine e Noddy? Dacă nu, veţi descoperi în noul spectacol al Teatrului Ion Creangă, spectacol ce poartă numele acestui băieţel ce descoperă lumea celor mari, un copil mirat şi speriat, care a fascinat cultura populară din Marea Britanie. Noddy a fost întâi personajul poveştilor lui Enid Blyton, scriitoare în care supravieţuia sufletul copilului ce trăise agitat, într-o casă sumbră, aproape fără jocuri şi jucării. După aceea, a fost personaj de desene animate şi a intrat astfel în viaţa milioanelor de copii. Acum, Noddy, păpuşa de lemn care se trezeşte în lumea adulţilor, este protagonistul unui spectacol pus în scenă de Attila Vizauer.
Şi totul începe de la descoperirea numelui, star într-o călătorie la care spectatorii din sală participă din toată inima. Într-un decor plin de obiecte frumos lucrate şi de sugestii uşor de citit pentru public, din care cu siguranţă că fac parte micuţi care ascultă pentru prima dată o poveste spusă pe scenă, Noddy, Urechilă. Furişilă, Şmecherilă şi ceilalţi au parte de tot felul de peripeţii. Fiinţele care populează fantezistul oraş al jucăriilor, însoţite de ritmuri adaptate din piesele Beatles, sunt expresii ale unor comportamente omeneşti.
Bunătatea şi răutatea, sinceritatea şi ipocrizia, dreptatea şi nedreptatea, frumuseţea şi urâţenia devin, în povestea plină de culoare a păpuşii de lemn, realităţi care au nevoie de explicaţii, ca în viaţa de toate zilele. Banii şi maşinile, află Noddy, sunt o răsplată a muncii: „Banul e moneda sunătoare, o primeşti atunci când munceşti/ O păstrezi o vreme şi, când vrei ceva, te duci cu banul şi vei cumpăra“ versurile unui cântecel iniţiatic la auzul căruia părinţii şi bunicii râd, desigur, sau cel puţin zâmbesc în barbă. Ce să le spui micuţilor despre raportul muncă-bani, în spirit educativ?! În fine, răii şi bunii, pungaşii şi miloşii se întâlnesc, se tot ciondănesc şi se războiesc în oraşul frumos colorat, printre păpuşi vorbitoare, ciupercăsuţe şi maşinuţe pitoreşti, iar Noddy deschide ochii şi în universul încâlcit, ameţitor chiar, al adulţilor.
Distribuţia exclusiv feminină, din care le amintim doar pe Camelia Andriţă, Alexandrina Halic şi Mihaela Beţiu, joacă entuziast, se joacă şi comunică cu publicul ce participă sincer şi necenzurat la iniţierea lui Noddy, care trebuie să facă faţă provocărilor. Direct şi onest, spectacolul exprimă crezul lui David Wood, care semnează adaptarea textului: „Nu trebuie să ne dezamăgim, să ne plictisim sau să ne privim cu superioritate spectatorii; trebuie să-i amuzăm, să-i entuziasmăm, să-i facem să simtă şi să gândească“. Şi asta fac, fără îndoială şi celelalte spectacole din festivalul pregătit de Teatrul Ion Creangă, un cadou de început de şcoală pentru toţi micuţii, un cadou care-şi aşteaptă destinatarii până pe 6 octombrie.
Print