În pofida lătrăturilor de tot felul, caravana festivalurilor teatrale continuă. Pe de-o parte, atunci când lătratul originar e unul instituţional, devine muşcătură din buget. Deloc mică, precum “renumeraţia”. Pe de altă parte, “dopo festival”, corurile reunite ale “ultra-progresiştilor” şi “liber-schimbiştilor” impută ba c-au fost “foarte…”, ba c-au fost “prea…”, uitând (?) însă că şi progresul are preţul lui. Dar curajul de haită e vechi de când lumea, iar caravana îşi vede de drum. Nu atât de liniştită ca în alţi ani – ceva mai generoşi financiar –, dar suficient de senină, ca să bucure urbea prin care trece.
Nu mai departe de zilele trecute, s-au încheiat atât Festivalul Naţional de Teatru, cât şi Festivalul Naţional de Teatru Independent la Bucureşti, Festivalul Naţional de Teatru “Toma Caragiu” de la Ploieşti, dar au început altele, internaţionale – “EUROTHALIA” la Teatrul German de Stat Timişoara şi “Viaţa e frumoasă”, tot în capitală.
Organizat de Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” a ajuns la cea de-a şasea ediţie. Ca în fiecare an, producţiilor sincretice ale genului, li se adaugă tot felul de concerte, spectacole de dans clasic şi contemporan, workshop-uri şi alte evenimente conexe – filme, expoziţii, lansări de carte, emisiuni radio. Titluri faimoase repuse în scenă în viziuni şi forme teatrale inovative, dar şi titluri noi, prezentate în premieră. Cu toatele desfăşurându-se încă în spaţii-gazdă, până la finalizarea (în sezonul de primăvară/vară 2014) a noului sediu al instituţiei organizatoare, o sală special destinată – ca proiect şi construcţie – spectacolelor muzicale.
Vineri, 8 noiembrie, Opera Naţională Bucureşti a găzduit “coreo-drama” Carmen, o producţie a Teatrului Muzical şi Dramatic de Stat “Vaso Abashidze” din Tbilisi, capitala Georgiei. Spectacolul are la bază Suita Carmen (1967), baletul lui Scedrin, pe teme din opera lui Bizet. Sursă de inspiraţie a compoziţiilor: nuvela de secol XIX a francezului Prosper Mérimée, atras de lumea străină, exotică a Spaniei, cu coride şi toreadori, cu contrabandişti şi ţigani, cu pasiuni şi senzualităţi – străine pe atunci Europei. Frivola, dar fascinanta Carmen îl vrăjeşte pe naivul Don José, dragon al corpului de gardă. Pentru ea, acesta îşi părăseşte iubita şi garnizoana. Urmându-şi adevărata natură, Carmen îl va trăda, pentru toreadorul Escamillo. Înnebunit de remuşcări şi gelozie, José o va ucide.
Povestea – de neuitat – este regândită scenic de tânărul, dar experimentatul coregraf Konstantin (Kote) Purtseladze ca una despre libertate – fără frontiere. Libertatea imaginaţiei, a iubirii, o libertate în numele căreia se poate muri. Dacă Scedrin a rearanjat orchestral, pentru celebra sa soţie, balerina Maia Pliseţkaia, clasica muzică a lui Bizet, istoria se repetă în cazul coregrafului georgian. Într-o altă “întâlnire creativă a spiritelor”, Kote Purtseladze adaptează baletul clasic la o formulă modernă, spre a fi interpretat de o trupă de actori. Rezultatul: o combinaţie uimitoare între forţa dramatică şi limbajul corpului. Drama coregrafică a avut premiera în 2012 la Teatrul Chelsea din Londra, a cutreierat apoi lumea, pentru a ajunge şi la Bucureşti.
Pe scena Operei, spectatori şi actori deopotrivă, într-un spaţiu aproape gol, retrăiesc povestea lui Carmen – în roşu şi negru. Dragoste şi moarte. Siluete negre, vieţuind într-un spaţiu întunecat, luminat de lămpi roşii. Corpuri umane depănând pe muzică iubirea, erotismul, gelozia şi ura. Neagră ca tăciunele este Sevilla, roşu ca focul părul frumoasei Carmen. Roşie îi e şi rochia-cuşcă, pe care o va lepăda în faţa toreadorului. C-un zâmbet îngheţat pe faţă, Escamillo îşi face intrarea triumfală într-un jilţ-scaun cu rotile. De acolo va cuceri dintr-o suflare toată suflarea feminină. Şi pe Carmen. Dar cărţile de joc nu mint. Moartea e aproape. Vălurile negre se insinuează încet, cu perfidie. Don José se răzbună, însă roşii de sânge nu sunt doar mâinile sale. Cu toţii au mâinile mânjite, cu toţii se leapădă de păcat. Rămâne doar gestul final, colectiv, repetitiv: “De ce? De ce?” Nimănui nu-i vine a crede…
Tineri şi expresivi, actorii Teatrului “Vaso Abashidze” susţin un repertoriu eclectic: dramă, operă, musical, teatru-dans, ba chiar şi spectacole literare. I-am văzut în octombrie, la Tbilisi, într-un Showcase Georgian, jucând şi în Visul unei nopţi de vară, dar şi în Chip de foc. Cu acelaşi profesionalism şi dedicare, precum în Carmen. O producţie cu adresabilitate directă simţurilor, un moment de vârf al festivalului “Viaţa e frumoasă”.
Festivalul nu şi-a epuizat însă nici pe departe oferta. Urmează o săptămână plină: Gigi Căciuleanu şi-ai săi paşi miraculoşi – Mozart Steps, dar şi O poveste japoneză în stil kabuki, în două spectacole ale Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu. Opereta Contele de Luxemburg vine din Sankt Petersburg, iar Nunta însângerată – sub formă de teatru-dans – direct din Lituania. La cinematograf, regizorul Robert Wilson este prezent într-un film documentar despre viaţa şi creaţia sa, în timp ce muzicile se adună în concerte de toate genurile: clasic, jazz, religios, folcloric, electro-world sau lounge. În plus, multe alte evenimente care, laolaltă sau separat, ne fac să exclamăm încă o dată, în pofida aparenţelor/evidenţelor sociale sau de anotimp, că “Viaţa e frumoasă”!
Teatrul Muzical şi Dramatic de Stat “Vaso Abashidze” Tbilisi, Georgia /
Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” Bucureşti
Carmen de Bizet-Scedrin, libretul: Prosper Mérimée
Coregrafia: Konstantin Purtseladze
Costume: Anano Mosidze
Light-design: Ia Nadirashvili
Sunet: Renegade Begiashvili
Distribuţie: Ana Aleksishvili (Carmen), Giorgi Toriashvili (José), Archil Sologhashvili (Toreadorul), Ketevan Asatiani, Nutsa Guchashvili, Ekaterina Demetradze, Anna Tsereteli, Anna Javakhishvili, Giorgi Bakhutashvili, Levan Kakheli, Givi Karseladze
Foto: Oana Radu Turcu