Luptă! Cu dinţii cât mai scrâşniţi, concentrat, încrâncentat. Luptă! Cu lumea, cu duşmanul, cu încălzirea globală, cu tine însuţi! Luptă! Fără milă, fără frică, fără să te gândeşti la consecinţe. Luptă! Pur şi simplu. Pentru că astăzi, mai mult decât în timpul oricărui război cu arme convenţionale, există pericolul de a fi înfrânt fără niciun câmp de bătălie, fără nicio salvă de tun, fără nicio încleştare de săbii. Azi poţi pierde pur şi simpu în lupta cu timpul sau cu destinul sau cu tine însuţi. Nu ştii exact de ce şi pentru ce, dar te lupţi cu morile de vânt chiar dacă ai ochii larg deschişi şi vezi clar că ele nu există. E mai precaut să nu pui prea multe întrebări şi să lupţi.
Cam aşa arată viaţa la nivelul de top management. Un micro-univers beligerant etajat în turnuri înalte de sticlă şi aluminiu. Oameni îmbrăcaţi impecabili, cu zâmbet profesional atât cât e nevoie, convenţionali, dar feroce în profesia lor. Indiferent de domeniul de activitate toţi sunt prădători gata de atac. Piesa „Metoda Grönholm” de Jordi Galceran este unul dintre acele texte gândite ca un soi de realitate alternativă a vieţii contemporane; un „ce-ar fi dacă-ar fi” împins puţin dincolo de viaţa aşa cum e ea. Un interviu de angajare atipic pentru o funcţie la nivel înalt într-o corporaţie. Patru oameni într-o cameră şi câteva scenarii la care sunt supuşi pentru a le fi testate abilităţile, reacţiile, inteligenţa emoţională şi gradul de anduranţă la stres. Pentru început li se spune că doar trei dintre ei sunt candidaţi reali şi unul este angajat al serviciului de personal. Scopul este de a-l demasca pe „impostor”. În zece minute. Şi aşa începe lupta. Dar care sunt taberele?
Spectacolul montat de Ádám Horgas la Teatrul Naţional Pécs, Ungaria, invitat la Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad este cât se poate de convenţional pentru tema dată. Fără prea multe artificii tehnice, cu un decor în care griul aproape că devine un Big Brother cu voce metalică ce se aude la răstimpuri pentru a da noi indicaţii de joc participanţilor la probe, spectacolul mizează pe forţa actorilor de a crea relaţii pe scenă. Tensiunea e ajutată doar de câteva accente muzicale grave şi un ecleraj schimbat brusc atunci când ecranele de pe peretele din spate au de făcut un nou anunţ. În rest, actorii sunt cei care trebuie să ducă mai departe acţiunea ofertantă a textului.
Tema piesei a fost preluată şi transformată în scenariu de film. Varianta hollywoodiană din 2009 a multiplicat numărul personajelor şi a transformat premisa într-un veritabil Escape room din aceeaşi familie cu seria „Saw” sau „The Cube”. Cu apetitul cunoscut pe comercial şi spectaculos, jocul de putere e reconfigurat într-un thriller mult mai inteligent decât media, în care aproape că e loc şi pentru crimă. Fără mijloacele filmului, fără posibilitatea de a întinde verosimilitatea ca pe caşcavalul prăjit de care se bucură industria americană de film, constrângerile scenei pot fi transformate în avantaje. Lupa gros-planului poate fi accesată printr-o interpretare asumată şi emoţie netrucată de niciun CGI. Dacă la capitolul muncă de echipă trupa maghiară a construit cu răbdare o reţea de relaţii, nu la fel de apăsat au semnat fiecare în dreptul lor cei patru actori din distribuţie. Cu o tehnică bine stăpânită şi o mână sigură, Józsa Richárd Széll (Ferran), Horváth Lajos (Enric), Györfi Anna (Merce) și Mikola Gergő (Carlos) au creat un parcurs dens şi bine dozat. Dar foarte rece. Monmetele de monolog, deznodământul, răsturnările de situaţie şi micile amănunte care fac diferenţa între correct şi exceptional nu au avut acel plus de empatie. Au rămas la nivel declarativ, expuse didactic, fără strălucirea unei interpretări mai nuanţate. Au existat şi moment de pierdere a ritmului, în care plictisul ameninţa să se instaleze. Scriitura, însă, a făcut ca atenţia să rămână trează şi curiozitatea să fie ţinută la o temperatură constantă.
„Metoda Grönholm” a Teatrului Naţional Pécs nu este un spectacol ca un pumn în stomac. Se luptă cu tine cu mănuşi. Iar pielea tăbăcită a spectatorului venit în sală din mijlocul bătăliei constante cu fel şi fel de adversari e mai rezistentă şi are nevoie de ceva mai mult decât o abordare politicoasă. Puţină adrenalină, puţin curaj şi mai multă inventivite scenică. Gongul a bătut; Fight!
Teatrului Naţional Pécs
„Metoda Grönholm” de Jordi Galceran
Regia: Ádám Horgas
Decorul: Péter Horgas
Costumele: Nóra Bujdosó
Cu: Józsa Richárd Széll (Ferran), Horváth Lajos (Enric), Györfi Anna (Merce) și Mikola Gergő (Carlos)
Print