„Viața și moartea Marinei Abramović“, povestite de Robert Wilson

Abramovic WilsonLa sfârșitul unui an agitat, cu bune și cu rele, totuși fără prea multe reușite notabile, peisajul teatral newyorkez a găzduit un eveniment cât se poate de important: câteva reprezentații cu LADMA. În primul rând, pentru că protagoniștii lui poartă nume deja incluse în dicționare și enciclopedii, deși sunt în viață (!). Marina Abramović și Robert Wilson sunt doi artiști pe care-i știe orice student interesat de arta contemporană. În al doilea rând, pentru că este vorba despre un performance ce face deliciul amatorilor de experiment, preocupați de spulberarea convențiilor și a canoanelor, de mijloacele de expresie de azi și de poveștile prezentului.

La New York a ajuns la mijlocul lui decembrie, adică surprinzător de târziu,  LADMA („Life and Death of Marina Abramovic“), spectacolul creat de regizorul Robert Wilson și prezentat anul acesta în destule orașe cu viață artistică ofertantă. Cea mai recentă creație a artistului care a semnat multe spectacole de referință în teatrul ultimelor decenii pornește de la o biografie a cunoscutei artiste Marina Abramović și construiește, „puțin cam încet“, cum el însuși a recunoscut, un spectacol de peste două ore și jumătate, pornind de la care esențialiștii ar putea reîncălzi interminabila discuție teoretică despre relația dintre biografie și artă/ ficțiune. „Marina mi-a povestit o mulțime de lucruri despre părinții ei, despre amintiri de familie, despre iubirile și suferințele din viața ei. Eu le-am reconstruit, transpunându-le într-un poem vizual despre viața ei“, a explicat regizorul citat de „Washington Post“.

Biografia teatrală a artistei cu al cărei nume se deschid acum dicționarele de teatru și performance e povestită de Willem Dafoe, într-un rol cu o stridentă componentă vizuală, așa cum, de altfel, Robert Wilson și-a obișnuit publicul. Vocea lui Antony Hegarty se aude în nu mai puțin de nouă cântece, dimensiunea muzicală a spectacolului fiind una dintre liniile de rezistență pe care au mizat creatorii. Trei măști (ele apar de la prima scenă, semnalând încă de la început jocul de și discuția despre identități) albe în sicrie negre decupează imediat zona tematică și simbolică a acestui poem scenic, pornind de la dorința Marinei Abramović de a avea trei sicrie la înmormântare, ceremoniile urmând să aibă loc simultan la New York, Amsterdam și Belgrad, cele trei orașe în care a locuit, urmând ca participanții să ghicească în care se află cadavrul… Vocile delimitează și ele un teritoriu, fac incantații, povestesc coșmaruri din copilărie, iar corpurile se miștcă, se frâng, dansează, sensurile se alcătuiesc, timpii și timpurile se amestecă, povestea prinde contur.

Pantomimă și parodie, lirism și demonstrativism, „Viața și moartea Marinei Abramović“, care a împlinit 67 de ani, se desfășoară acum așa cum o vede Robert Wilson, artistul care a reușit să creeze un construct teatral din elementele unei biografii sinonime cu ura pentru teatru, în sensul lui comun, care e ceva prin natura lui fals, cum susține artista. Și totuși, în ciuda excentricității din care și-a făcut un program, aceeași artistă a cerut de trei ori, în trei momente diferite ale vieții, întâmplător sau nu momente survenind după despărțiri dureroase, ca biografia ei să fie punctul de plecare al unui performance. Prima încercare a fost un film de patru minute, amintește cotidianul „The New York Times“, realizat în 1989 împreună cu Charles Atlas. A doua a fost performance-ul „Biography Remix“, creat pentru ediția din 2005 a Festivalului de la Avignon, în regia lui Michael Laub. Iar a treia este spectacolul lui Robert Wilson, la care artista a apelat după despărțirea de soțul ei Paolo Canevari, un spectacol cu incursiuni în clipe dureroase, în contexte ambigue, într-o viață ce rămâne sub semnul contestației și al căutării, viața unei artiste care spune astfel: „Cred că e foarte important să te întrebi cum știi dacă ești artist sau nu. Arta e ca respirația. Nu poți contesta respirația. Și, dacă nu respiri, mori! Dacă ai o astfel de nevoie de a crea, dacă te trezești dimineața și ești obsedat și ai febră și simți nevoia să faci ceva, ești artist. Artist și atât. Nu un artist bun. Un artist bun este cel care își pune viața secundară în plan secundar. În totalitate.“

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.