Victor Ioan Frunză: Artistul confundă amprenta proprie cu originalitatea

FrunzaSăptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Victor Ioan Frunză…

„Originalitatea regisorului (dacă ea există cumva) constă în calitatea expunerii. În rest, el este un compilator al tendințelor divergente care compun spectacolul. De aceea țâfnele auctoriale ale regisorilor nu sunt decât acnee ale începutului de carieră. În stadiul acesta de crisalidă, regisorul încearcă un travesti neizbutit de autor.

Din păcate, originalitatea desemnează o vanitate omenească și nu are substanță artistică. Creatorii Antichității și artizanii Renașterii nu aveau ambiția originalității. Ea este o obsesie modernă. Greșeala în acest caz este că se dorește ca în acest metamoment să domine celelalte momente reale ale spectacolului. Autorul vrea ca esența fictivă (nu ficțională!) – și care nu are de-a face cu creația – să domine etajele reale ale edificiului teatral. Acest metamoment, considerat vital de artist – dar care nu a putut fi realizat vreodată – este piatra filosofală a Teatrului. Ea reprezintă dorința de perfecțiune, dar și ridicolul omenesc ce este implicat în actul creației artistice. E modul prin care orice artist se face de râs la timpul lui. Pentru că acest al patrulea moment este numai o legendă. Pentru că artistul confundă amprenta proprie cu originalitatea și consideră că „nemaifăcutul” este mai important decât ceea ce ai de spus.

În acest caz, Artistul nu consideră Arta una dintre formele comunicării, pentru că atunci și-ar da seama că spusele sale sunt mai vibrante decât „nemaifăcutul”. Creatorul însuși s-a luat după un tipar – l-a creat pe om după chipul și asemănarea lui – și a fost mai importantă Lumea pe care a creat-o decât originalitatea ei.

De fapt preocuparea Artistului pentru originalitate denotă teama de propria sa uitare. Un sentiment omenesc, natural ca și instinctul de conservare. Latura omenească a creatorului de teatru îi induce himera unicității.

Originalitatea absolută, visată și clamată de mulți, nu poate exista din cel puțin două motive:

1.Originalitatea nu are substanță artistică și nu este o categorie estetică;

2.Artistul poate cel mult „să vestească” viitorul, nu să îl impună.

(Fragment din volumul „Elemente ale unei regii simple de Victor Ioan Frunză, Editura Mirton, Timișoara, 2009)

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.