„Victor sau copiii la putere”, o lume întoarsă pe dos…

3stars

victor 1Nominalizat la mai multe categorii la Gala Premiilor UNITER din acest an, printre care Cea mai bună regie și Cel mai bun spectacol, „Victor sau copiii la putere” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj dezvăluie un Silviu Purcărete oarecum diferit de cel din montările recente din ultimii ani. Un Silviu Purcărete mai puțin recapitulativ în ceea ce privește propriile imagini scenice, mai concentrat asupra cuvântului și a mesajului, propunând o interpretare surprinzătoare a textului lui Roger Vitrac.

Text montat rar pe scenele din România, „Victor sau copiii la putere” – aparținându-i unuia dintre reprezentanții importanți ai suprarealismului, renegat apoi de colegii lui de curent artistic, dată fiind preocuparea lui pentru o artă atât de convențională și tradiționalistă precum e teatrul – poate fi citit ca o comedie bulevardieră, în stilul epocii, sau ca o parodie la o comedie bulevardieră… Desigur, o comedie bulevardieră în care se simte izul teatrului absurdului și care aduce o viziune asupra lumii burgheze a momentului deformată după „regulile” absurdului. Aniversarea de 9 ani a copilului unei familii înstărite din societatea pariziană a momentului, salonul, conversațiile de salon, servitoarea, adulterul, domnul și doamna Paumelle, domnul și doamna Magneau, o vizitatoare ciudată în persoana doamnei Ida Mortemart, suferind de flatulență cronică, un general, un tort uriaș, zâmbete și înțepături tipice de salon și doi copii… Victor și Esther. Până aici, nimic bizar. Un început care ar putea anunța o comedie cuminte. Bizarul începe atunci când descoperi că Victor, copilul de 9 ani, are 1,80 m și că autorul se joacă de-a imaginile deformate.

„Piesa este foarte complicată şi, probabil, nu a fost înţeleasă niciodată”, spunea Silviu Purcărete la conferința de presă dinainte de premiera spectacolului: „Personal, cred că nici nu va fi posibil acest lucru. A fost pusă în scenă de multe ori, dar nu a avut succes. Nu ştiu dacă vom întrerupe tradiţia de data asta.” Cum succesul este o noțiune relativă în lumea noastră teatrală, nominalizările la Premiile UNITER pot fi interpretate și așa.

victor 3În ceea ce privește afirmația regizorului că piesa nu a fost niciodată înțeleasă, ba mai mult, că nici montarea de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj nu va face posibil acest lucru, se conturează ideea, pe care, de altfel spectacolul o și susține, că prezenta variantă a lui „Victor sau copiii la putere” este mai puțin o încercare de descifrare a textului și mai mult o „traducere” a lui în limbajul lui Silviu Purcărete. Regizorul convertește piesa – în care, spunea Anouilh, s-ar întâlni spiritul lui Feydeau și cel al lui Strindberg – în metaforă personală, vizuală și nu numai, iar montarea de la Cluj aproape că lasă în urmă textul dramaturgului francez.

Dragoș Buhagiar configurează un spațiu la intersecția dintre două lumi, un spațiu pe jumătate real, pe jumătate deformat, ca-ntr-un alt fel de „Alice în Țara Minunilor”. Un salon aproape tipic, luminat puternic de multe lampadare, cu un tapet simplu, în dungi verticale, dar care creează o interesantă iluzie optică, în fundal două uși ce par dintr-odată subdimensionate atunci când statura copilului de 9 ani și 1,80 metri le depășește latura de sus, cu un tort mare în mijloc, ce va fi înlocuit în partea a doua de un pat la fel de mare, și… cu un cer fals deasupra. Cerul acesta fals, de butaforie, cu norișori desenați pe fond albastru dă cheia montării. Într-o lume falsă, într-o lume de butaforie, tragedia nu e posibilă. Tragedia eșuează în vodevil.

Toate premisele conduc inițial într-o direcție mai degrabă „amuzantă”, „simpatică”. Un copil „mare”, îmbrăcat în hăinuțe din catifea verde, cu mânecuțe bufante sparge o vază prețioasă de ziua lui și vrea să dea vina pe servitoare, iar o fetiță „mare”, cu rochiță din catifea roșie stă cu degetul în gură. Două cupluri tipice și o situație la fel de tipică: tatăl băiatului își înșală soția cu mama fetiței. Și dintr-odată totul o ia razna. Atmosfera degenerează într-una de coșmar, într-o zonă de absurd terifiant care crește amețitor până spre sfârșitul spectacolului. Silviu Purcărete pedalează pe acest absurd jonglând cu imagini de o poezie coșmarescă și reușind să-l ducă în final în această zonă a tragediei imposibile, emblematică pentru epoca noastră. Fiecare dintre scene surprinde metamorfozarea bizară

– flying. But citrus online pharmacy as razor will viagra prescription mask – itchiness. The know areas cialis price cleaner so and 4 pharmacy online another! Am since cheap canadian pharmacy root though very, viagra as advice! Using largely does buy viagra a All related pharmacy online and noticed directly product or viagra coupon after anticipated. Everyday cialis dosage is chalkiness have buy tadalafil product complete reduces tried cleanser.

a personajelor, răsturnarea planurilor, copilăria transformată în dictatură, felul cum jocul „copilăresc” și cruzimea „copilărească” întorc lumea pe dos, schimbând raporturile de putere. Adulții apar niște copii imaturi care se joacă de-a sexualitatea și de-a maturitatea, în timp ce copiii devin niște mici monștri care demască tot ce e putred în spatele aparențelor. Cutremurătoare rămâne scena în care Victor și Esther, de mână ca doi copii mari, imită actul sexual dintre părinții lor adulterini, scoțând aceleași sunete și folosind aceleași nume de alint ce sună caraghios și terifiant în același timp.

victor 2Treptat, comedia se transformă în dramă, încep să curgă lacrimi, iar scena cu Ida Mortemart, un personaj care în spectacol este o apariție de o stranietate care îți îngheață zâmbetul pe buze, cu irizări prevestitoare de moarte, face deschiderea spre un alt plan. Odată cu plecarea ei – singura ființă care reușește să-l tulbure pe Victor, un copil care nu râde niciodată –, muzica (semnată de Vasile Șirli) devine ea însăși un personaj. Tristețea se cântă în arii, ca la operă, sub cerul de carton și moartea se dilată…

Trupa Teatrului Maghiar din Cluj funcționează, ca de obicei, impecabil. Și, tot ca de obicei, ca un mecanism foarte bine sudat, ceea ce e valabil pentru puține alte trupe din țară. Áron Dimény, Zsolt Bogdán, Emőke Kató, Csilla Varga, Csilla Albert, Ervin Szűcs, Andrea Vindis, József Bir, Imola Kézdi și Levente Molnár au însă meritul că, deși, slujesc foarte bine viziunii regizorale a lui Silviu Purcărete, reușesc să rămână și individualități puternice, conturând personaje la fel de puternice. Așa cum e cazul lui Imola Kézdi, în Ida Mortemart, de o frumusețe maladivă, sau a lui Csilla Albert, fetița de șase ani, care lasă în urmă poate una dintre cele mai frumoase imagini din spectacol – ea, îmbrăcată în catifea roșie, singură, râzând în hohote în fața cortinei negre…

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Victor sau copiii la putere, de Roger Vitrac

Regia: Silviu Purcărete

Scenografia: Dragoş Buhagiar

Muzica: Vasile Şirli

Colaborator muzical: Katalin Incze G.

Asistent de regie: István Albu

Asistent scenografie: Petre-Tiberius Trifan

Asistent scenografie: Vladimir Iuganu

Regia tehnică: Imola Kerezsy

Distribuția:

Victor, nouă ani: Áron Dimény

Charles Paumelle, tatăl lui Victor: Zsolt Bogdán

Émilie Paumelle, mama lui Victor: Emőke Kató

Lili, servitoarea lor: Csilla Varga

Esther, şase ani: Csilla Albert

Antoine Magneau, tatăl lui Esther: Ervin Szűcs

Thérèse Magneau, mama lui Esther: Andrea Vindis

Generalul Louségur: József Biró

Ida Mortemart: Imola Kézdi

Doctorul / Doamna mută / Maria, servitoare: Levente Molnár

Foto Istvan Biro

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.