1.782 de reprezentații jucate în 17 țări şi în 79 de teatre. O statistică impresionantă a piesei Teroare (Terror) a autorului german Ferdinand von Schirach, şi asta la numai doi ani şi jumătate de la premiera absolută. Succesul este atât de mare, încât acesteia îi este consacrat şi un site pe internet: http://terror.theater/cont/results_main/en
Teroare tratează o dilemă morală de mare actualitate: avem dreptul, în cazul unui atac terorist, de a sacrifica o viață umană pentru a o salva pe alta? Este şi dificultatea în care este pus maiorul Lars Koch, pilotul unui avion de tip Eurofighter al armatei germane care escortează o aeronavă de pasageri, încercând să îi schimbe cursul. Căci avionul companiei aeriene Lufthansa, cu 164 de persoane la bord, care a decolat de pe un aeroport din Berlin cu destinația München, a fost deturnat de teroriști și ar urma să se prăbușească pe un stadion de fotbal, unde 70.000 de spectatori asistă la meciul Germania – Anglia. Ordinul superiorilor maiorului Koch este clar și precis: se trag focuri de avertizare, însă nu se trage asupra aeronavei, în speranța că în decursul celor 52 de minute rămase până la impact se va reuși o revenire la cursul normal. Timpul se scurge, dar fără niciun rezultat. Prin urmare, Koch lansează o rachetă care doboară avionul. Mulțimea de pe terenul de fotbal este salvată, însă 164 de oameni mor nevinovați. A fost aceasta o crimă? Este pilotul vinovat sau nevinovat? Imediat după producerea incidentului, Lars Koch este arestat. Are loc un proces, în care… spectatorii înșiși alcătuiesc curtea cu jurați care va decide soarta acuzatului.
Piesa de debut a lui Ferdinand von Schirach – deopotrivă un fost avocat al apărării, care a profesat cu succes la München timp de 20 de ani și un scriitor de faimă internațională, tradus în 40 de limbi – pune sub semnul întrebării însăși noțiunea de demnitate umană. În ce împrejurări am fi vreodată forțați să alegem „răul cel mai mic“ pentru a evita o catastrofă? Dar există vreun „rău mai mic“ când mor oameni? Legea interzice sacrificarea vieții unei persoane pentru a o salva pe alta, dar ce spune conștiința noastră? Mai este legea valabilă atunci când inevitabilul urmează să se producă? Ce posibilități există în sistemele noastre democratice pentru a ne proteja de teroriști? „Am dorit să lansez o dezbatere despre modul actual de trai. Terorismul este cea mai mare provocare a timpului nostru, exercită o puternică influență asupra societății, ne modifică viețile și gândirea. Nu este doar o chestiune juridică. Este decizia noastră etico-morală“, spune autorul.
Piesa este inteligent construită. O mare parte dintre idei rămân la stadiul de concept, spectatorii având apoi libertatea de a le dezvolta. Ar fi de exemplu chestiunea absenței ordinului de evacuare a stadionului. Sau cea a pilotului care evită să răspundă la întrebarea procurorului, dacă ar fi acționat la fel în cazul în care în avion s-ar fi aflat membri apropiați ai familiei sale. Şi asta cu toate că acuzatul afirmase că aeronava s-ar fi transformat într-o „armă“, în care fiecare pasager ar fi „devenit un obiect“.
Textul lui Ferdinand von Schirach cuprinde și destule modele de gândire etică, testând zonele personale de conflict și intuițiile morale ale fiecărui spectator. De exemplu, în pledoaria finală, procurorul invocă filosofia kantiană, precum și cursurile de filosofie la care sunt supuși ofițerii americani în perioada formării lor profesionale la Academia Militară din West Point. Este enunțată și Declarația Universală a Drepturilor Omului și, nu în ultimul rând, demnitatea umană ca principiu etic suprem.
În sala de spectacol de la Kammerspiele din Viena (sala mică a Teatrului din Josefstadt) publicul este înainte de toate rugat să se ridice în picioare în momentul în care se anunță intrarea „completului de judecată“. Marea supriză a montării constă în faptul că judecătorul, procurorul, avocatul apărării, acuzatul și cei doi martori sunt cu toții interpretați de femei. Aflat la debutul său teatral, regizorul de film Julian Pölsler a dorit să testeze dacă un ansamblu actoricesc în întregime feminin poate exercita vreo influență asupra verdictului spectatorilor. De altfel, și simbolul Justiției este reprezentat de o statuie feminină uriașă ce tronează în spatele judecătorului, purtând într-o mână o balanța și în cealaltă o sabie (decorul Walter Vogelweider).
„Procesul“ se desfășoară pe înțelesul publicului. Mie personal mi-a amintit de o perioadă, cu ani în urmă, în care eu însămi am facut parte dintr-o curte cu jurați la Tribunalul din Viena. Căci în Austria – la fel ca în Germania – participarea cetățenilor în jurisprudență este o îndatorire civică. La fiecare doi ani, municipalitatea întocmește liste cu toți cetățenii eligibili, care sunt apoi trași la sorți de instanța de judecată. Astfel, cu ocazia spectacolului după piesa Teroare mi-am reevocat această experiență unică, ce mi-a înlesnit o înțelegere mai profundă a legislației austriece, dar mi-a oferit și o viziune cutremurătoare a mizeriei umane.
După o oră și jumătate de deliberări, spectatorii sunt rugați să părăsească sala pentru câteva minute. În pauză au loc discuții înfocate în timp ce se votează prin introducerea unei monezi într-una dintre cele două pușculițe marcate cu „vinovat“ sau „nevinovat“. Nu puțini sunt cei care nu se pot decide. În final, acuzatul este declarat nevinovat. De altfel, în aproape 62% dintre reprezentațiile ce au avut loc pe tot mapamondul, pe continentul american, în Australia, Israel, Turcia, precum și în nenumărate țări europene, decizia publicului este aceeași: nevinovat. Suedia, China și Japonia sunt singurele țări în care pilotul este găsit vinovat pentru omor.
După pronunțarea sentinței, cel de-al patrulea perete – o perdea transparentă ce separă sala de scenă – este lăsat în jos și folosit drept ecran, pe care sunt enumerate numele și datele de naștere fictive ale celor 164 de pasageri, ultimii pe listă fiind doi copii. Un final ușor melodramatic ales de Julian Pölsler. Deosebit de interesantă s-a dovedit a fi discuția cu publicul ce a avut loc după reprezentație, cu atât mai mult cu cât trei dintre cele cinci actrițe au afirmat că ele ar vota vinovat. Argumente în favoarea unei decizii asemănătoare a adus și un avocat care se afla printre spectatori. Acesta a atras și atenția asupra faptului că în piesă este vorba mai presus de toate de noua lege germană a securității aeriene, care include, începând cu anul 2005, posibilitatea distrugerii, ca ultimă soluție, a unui avion deturnat. Astfel, există diferențe față de legislația austriacă.
Cu toate acestea, Teroare scoate în evidență dilema oricărui stat democratic, care trebuie să-și protejeze atât cetățenii din avion, cât și pe cei de pe stadion. Autorul nu oferă soluții, ci pune întrebări despre natura democrației și a sistemului juridic, la care noi toți suntem invitați să reflectăm. Piesa lui Ferdinand von Schirach ne provoacă la o dezbatere de dimensiune etico-socială fără a aluneca în niciun fel de stereotip, nici de stânga sau de dreapta, nici liberal sau conservator, nici didactic sau militant. Căci nu există un adevăr absolut, scopul real al legilor fiind acela de a ne proteja de noi înșine.
Print