La ediția din 2014 a Festivalului Internațional de la Sibiu, Compania de Dans Batsheva din Israel, cucerea publicul cu spectacolul „Deca Dance”, un colaj format din zece fragmente pe care Ohad Naharin le pusese cap la cap, fiecare păstrându-și particularitățile, magia și energia lui. Momentul în care spectatorii erau purtați cu delicatețe pe scenă și invitați să-și elibereze instinctul de a dansa a rămas, cu siguranță, în memoria tuturor. Interacțiunea cu publicul nu este o noutate și e departe de a mai fi considerată originală. Și totuși, nu poți șterge acea frântură de amintire în care spectatorii păreau cuprinși de o vrajă care te umplea de bucurie, de energie, de plăcere și ai fi vrut să fii și tu unul dintre privilegiații de pe scenă. După acea experiență, „Să fii răpus de frumos!”, spectacolul realizat în cadrul aceleiași companii și invitat la ediția festivalului de anul acesta, a dat naștere unor altfel de reacții, întrucât, dacă în „Deca Dance” artiștii și publicul se întâlneau într-o atmosferă de comuniune, aproape de ceremonial, acum întâlnirea a stat sub semnul respingerii, al jignirii și al unui joc permanent de apropiere/îndepărtare.
Inspirat de piesa scrisă de Peter Handke, „Insultă la public”, Ohad Naharin a realizat o creație în care se adresează direct spectatorului, fără să-l menajeze și fără să-i ofere instrumentele decodificării unui mesaj clar și de substanță. E inutil să încerci să faci conexiuni între mișcare, muzică și cuvintele care răsună dintr-un microfon sau cele scrijelite cu creta. Totuși, cuvântul „Plastelina” face trimitere la Palestina, deși Naharin nu se consideră un artist influențat neapărat de zona politică. Sunetele articulate însoțesc mișcarea, dar sub nicio formă nu o definesc și nu o reprezintă. Dacă te lași purtat doar de ceea ce auzi, s-ar putea să simți frustrare, indignare și să ai sentimentul că totul este o demonstrație nefondată și nefinalizată.
Pe tabla imensă, conturul dansatorilor făcut de ei înșiși cu creta se pierde în tabloul mult mai amplu alcătuit din cuvinte scrise în sens invers, de posibile simboluri, în care se remarcă doar o pată de culoare roșie căreia îi putem da cam orice semnificație… Poveștile celor două dansatoare sunt și ele lipsite de o semnificație clară, deși reușesc să aibă un impact asupra ta, mai ales când poți să faci legătura cu modul în care este astăzi percepută divinitatea și cu raportul durere (violență) și plăcere. Însă, în scurt timp îți dai seama că „Să fii răpus de frumos” este o creație în care ori alegi să fii spectatorul cuvintelor, ori spectatorul mișcărilor. Cuvântul îți distrage atenția de la coregrafia unică a lui Ohad Naharin. Șuvoiul de insulte din final se revarsă ca un văl negru deasupra grupului de dansatori care se mișcă într-un spațiu individual redus și care creează acea senzație de ritual, specifică creațiilor coregrafice ale lui Naharin.
Costumele dansatorilor nu îi uniformizează, ci îi transformă în litere, apoi într-un limbaj, apoi în caligrafie. Foarte rar doi performeri sau mai mulți dansează în același fel. Fiecare are propriile mișcări și trăiri prin care se exprimă. În spectacolele lui Naharin nu remarci doar coregrafia, ci pe fiecare dansator în parte, încât pleci cu fizionomia lor în minte. Experiența este una specială, mai ales în ceea ce privește dansul unde totul se abstractizează până la nonsens și vid. Pattern-uri din fragmentele de grup sunt mereu alternate, chiar „sparte”, de intervențiile individuale. Masculinul este într-un proces de osmoză cu femininul, mișcările de forță, precum cele în care dansatorii își lovesc cu picioarele propriul trunchi, se evidențiază și mai mult în contrast cu momentul în care una dintre dansatoare trece dintr-o parte în alta a scenei, ca o balerină fragilă ce parcă imită gestul din „Strigătul” lui Edvard Munch. Mișcarea detaliată, puternică sau vulnerabilă, plină de energie vie precede cuvântul și orice semnificație a lui.
Din spectacolul lui Ohad Naharin transpare într-adevăr posibilitatea existenței unui virus. Este virusul eliberării propriului sine, al acceptării traumelor, complexelor, fricilor și al înțelegerii lor; este virusul datorită căruia durerea nu dispare, dar devine suportabilă la gândul că dincolo de ea, există și plăcere. Virusul lui Naharin înseamnă libertatea totală de a-ți simți corpul, gândurile, mișcările, sentimentele. Gaga, propriul său limbaj, asta și reflectă – legătura dintre mișcare, instinct și plăcere, plăcerea fiind cea care protejează corpul. La una dintre repetițiile sale, Naharin le spunea dansatorilor săi: „Dansați de parcă nu ați avea simțul umorului și viață sexuală. Bineînțeles că le aveți, dar nu le pot simți. Sunteți doar niște dansatori ambițioși, dar eu vreau să simt că vă bucurați de gustul mâncării bune, de lucrurile mici, de spațiul acesta. Nu trebuie să aveți prejudecăți față de nimic…”
„Să fii răpus de frumos” este un spectacol în care, dacă te predai virusului lui Naharin, poți fi copleșit de emoția născută prin dans, acel dans care umple corpul și nu doar îl pune în mișcare, care exprimă senzații, nu doar forme, care îți pune la încercare libertatea de a renunța la convenții și de a te bucura, doar atât.
Compania de Dans Batsheva, Israel
Să fii răpus de frumos (Naharin’s Virus)
Un spectacol de Ohad Naharin
Text după: Peter Handke (exceptând povestirile dansatorilor): Peter Handke (excluding the dancer’s stories)
O adaptare a piesei „Insultă la public” de Peter Handke
Muzica originală şi consilier muzical: Karni Postel
Muzica: Samuel Barber, Carlos D’Alessio, P. Stokes, P. Parsons
Muzică populară arăbească adaptată şi interpretată de: Habib Alla Jamal, Khader Shama
Stagiari: Londiwe Khoza, Shir Levy, Opal Markus, Tomer Pistiner
Interpretat de: Chen Agron, Etay Axelrod, Yotam Baruch, Ido Gidron, Mai Golan, Ben Green, Chiaki Horita, Xanthe van Opstal, Lenny Hassin, Ohad Mazor, Robin Nimanong, Hani Sirkis, Amalia Smith, Evyatar Omesy, Igor Ptashenchuk, Korina Fraiman, Chun Woong Kim
Print