Nu ştiu când anume i-a venit ideea lui Emil Boroghină să urzească Festivalul Internaţional Shakespeare la Craiova. Nu ştiu dacă era noapte, nu ştiu dacă era vară, furtună sau vreme bună. Cert e că Visul i s-a împlinit şi dăinuie de douăzeci de ani. Într-o lume smintindu-se pe zi ce trece, în vremuri care-au luat-o razna, credinţa lui în teatru şi în Shakespeare a biruit piedici de orice fel. A fost, pe rând, războinic luptător cu spada scoasă, dar şi diplomat în vorbe, a fost actor, a fost bufon, dar, mai ales, îndrăgostit şi mag. Dileme şi întrebări existenţiale l-au chinuit, istoveala şi-a spus adeseori cuvântul, dar nu s-a lepădat de magie. Prin vrăji personale a transformat coşmaruri financiare şi organizatorice în frumoase vise artistice pe scenă. Peste doi ani, a zecea ediţie a festivalului va începe cu un spectacol marca Yukio Ninagawa şi se va sfârşi în ziua de 23 aprilie, când se vor împlini patru sute de ani de la dispariţia poetului. „Shakespeare pentru eternitate”… Până atunci, însă, ne vom hrăni cu amintirile a ceea ce a fost anul acesta la Craiova, cu însemnările şi consemnările din revistă.
Într-un top strict personal, pe primele locuri am plasat – fără drept de apel – spectacolele prezentate de companiile britanice invitate: Cheek by Jowl cu piesa lui John Ford – „Ce păcat că-i târfă” (în ciclul „Contemporanii lui Shakespeare”), Propeller Theatre Company cu „Visul unei nopţi de vară” şi „Comedia erorilor”, şi Shakespeare’s Globe cu „Mult zgomot pentru nimic”. Experienţa, profesionalismul, disciplina şi, mai ales, umorul special – manifest sau conţinut – al creatorilor au transformat cele patru spectacole în giuvaericale teatrale de pus la colecţie. Colecţia personală, caseta pe care o deschizi în acele momente în care simţi că pierzi încrederea…
Text esenţial al dramaturgiei lui Shakespeare, „Visul unei nopţi de vară” ne-a fost livrat la Craiova în varianta unui spectacol all male, tipic companiei Propeller. Înfiinţată la mijlocul anilor ’90 de către regizorul Edward Hall (fiul celebrului Sir Peter Hall, fondatorul nu mai puţin vestitei Royal Shakespeare Company), trupa purtând nume (şi, automat, însemn grafic) de elice se împrospătează continuu cu noi membri. Specializată în producţii shakespeariene în interpretarea exclusivă a actorilor bărbaţi, Propeller Theatre Company explorează în profunzime relaţia dintre piesă şi spectacol. Abordarea riguroasă a textului se combină cu o estetică modernă, de multe ori bazată pe fizicalitate, influenţată de lucrul cu masca, animaţie, filme clasice şi moderne, muzici din toate timpurile. Spectacolele sunt regizate de Edward Hall, scenografia îi aparţine lui Michael Pavelka, iar designul de lumini lui Ben Ormerod.
Este şi cazul acestei noi versiuni a „Visului” – transpus într-o lume de oriunde, într-un timp de oricând. Îndrăgostiţii se ceartă cu părinţii şi fug (în pădure), apoi între ei (c-aşa-i în dragoste). Conducătorii nu se înţeleg, iar ţara şi supuşii trag ponoasele. Regina zânelor, Titania, îi descrie consortului Oberon schimbările de climat, încurcătura anotimpurilor, bolile, inundaţiile, aproape că prezice încălzirea globală: Zglobia primăvară, / Senina vară, toamna-mbelşugată, / Zgârcita iarnă – îşi schimbară toate / Veşmântul… Lumea-ncearcă-nspăimântată / Să le cunoască, însă nu mai poate / Nici după roadă, nici după culoare. / Şi-acest noian de zăpăceli şi rele / De unde crezi că izvorăşte oare? / Din certurile noastre, da, din ele, / Noi suntem vinovaţi de toate cele… Sună cunoscut? Regizorul Hall descoperă contemporaneitatea acestor mesaje, valorificând sfada casnică, furia domestică şi implicaţiile lor, în paralel cu elementul miraculos al piesei.
Mult-analizatele şi comentatele niveluri pe care e dispusă lumea din „Visul unei nopţi de vară” (oamenii şi spiritele, conducătorii şi supuşii – de varii categorii) se răsfrâng şi asupra publicurilor cărora le sunt adresate diferitele momente ale spectacolului. Ca şi în Anglia elisabetană, spectatorii – de oriunde şi oricând – pot fi analfabeţi sau regi, dar fiecare trebuie să-şi regăsească propriul Shakespeare. Or, aceasta este marea reuşită a producţiei purtând marca Propeller, una clară şi – am putea zice – lucidă, producţia unei companii ce îşi cunoaşte bine auditoriul, aşteptările şi capacităţile sale de înţelegere, verificate în timp şi spaţii diverse. Rezultatul: un amestec bine dozat, perfect echilibrat între poezie şi magie, aducere în contemporaneitate a unor teme shakespeariene şi mult, mult umor (deloc grosier, deloc trivial, în pofida potenţialului din text – adesea speculat de unii regizori sau actori aflaţi în căutarea succesului facil).
În plan scenografic, nivelurile sunt delimitate atât de simplu, dar atât de elegant de un şir de scaune dispuse la jumătatea înălţimii scenei. Pădurea e o reţea albă, pe care se proiectează, din când în când imagini cu verzi arbori şi din care răzbat voci sau picură sunete – uneori suave, alteori ameninţătoare. Spaţiul sonor e completat de muzica zânelor (de fapt a… „zânilor”) – când aducând cu cea a sferelor astrale, când ascuţită, de muzicuţe stridente. Farmecele răsar… ca din cutie (magic box) sau se petrec sub vălurile albe ce se învolburează sub fulgere, în mişcări unduitoare. (Imaginea m-a trimis direct cu gândul la montarea lui Liviu Ciulei, de la Teatrul Bulandra…) Albă ca o mască este şi grima personajelor, albe şi costumele-pijamale ale zânelor-“zâni”. În contrast, elemente negre ca însemne ale nopţii în ţinuta crailor Titania şi Oberon. Hippolyta, regina amazoanelor, îşi poartă cu mândrie, ca pe nişte trofee blănurile animalelor ucise, întru potenţarea (paradoxală) a efectului comic, iar meşteşugarii, la rându-le, – însemnele breslelor din care fac parte. Cu aceeaşi mândrie îşi va purta şi ţesătorul Bottom semnul distinctiv – fusul – în faţa prohabului, ca simbol falic ce îşi schimbă exagerat dimensiunile odată cu transformarea personajului în măgar. Intenţia e evidentă, comicul decurge firesc, fără (din nou paradoxal) nicio urmă de vulgaritate.
Îndrăgostiţii Demetrius şi Lysander sunt extrem de asemănători fizic, probând cunoscuta teorie a lui Jan Kott privind interşanjabilitatea lor. Demetrius are, totuşi, un atu: un ursuleţ de pluş cu care cucereşte fetele, încă o imagine ce m-a dus cu gândul la un alt spectacol din festival, la jucăria Celiei din picturalul „Cum vă place” montat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional din Budapesta. „Fetele”, în schimb, Hermia şi Helena, sunt mult diferite ca statură şi temperament. Singurul ferit de capcanele iubirii este spiriduşul Puck, figurat ca balerină-clovn, androgin poznaş, ager, responsabil cu punerea în practică a şotiilor nocturne ale stăpânului Oberon. Actorii schimbă cu rapiditate rolurile, iar surprizele sunt uriaşe când descoperi care dintre ei se află în spatele personajului. (Atunci când descoperi…) Pe toţi laolaltă îi vedem la aplauzele năvalnice din final, dar şi în pauză, într-un tutti-fruti muzical live, interpretând vocal şi instrumental melodii despre vise, de la The Monkees – Daydream Believer până la The Beautiful South – Dream a Little Dream. O bucurie acest spectacol, în toate componentele sale, un vârf al Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova, ediţia 2014.
Propeller Theatre Company
„Visul unei nopţi de vară” / „A Midsummer Night’s Dream” de William Shakespeare
(în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare Craiova 2014)
Regia: Edward Hall
Scenografia: Michael Pavelka
Design lumini: Ben Ormerod
Design sunet: Propeller
Distribuţie:
Theseu, Ducele Atenei – Dominic Gerrard
Hippolyta, Regina Amazoanelor – Will Featherstone
Egeu – David Acton
Hermia – Matthew McPherson
Demetrius – Arthur Wilson
Lysander – Richard Pepper
Helena – Dan Wheeler
Quince, dulgher – David Acton
Bottom, ţesător – Chris Myles
Flute, cârpaci de foale – Alasdair Craig
Starveling, croitor – Matthew Pearson
Snout, căldărar – Lewis Hart
Snug, tâmplar – Matthew McPherson
Puck – Joseph Chance
Oberon, Regele Zânelor – Darrell Brockis
Titania, Regina Zânelor – James Tucker
Foto: Florin Chirea
Print