„Visul” lui Ciulei

Anul acesta, în iulie, Liviu Ciulei ar fi împlinit 91 de ani. Născut într-a şaptea zi a celei de-a şaptea luni din calendarul gregorian, artistul şi-a trăit cariera sub un semn sacru. Nu astrologic, ci semnificant. Apolinică prin excelenţă (ceremonialele închinate zeului Apollo se ţineau în cea de-a şaptea zi a lunii), cifra este una a totalităţii în mişcare, a dinamismului total. Sumă a celor trei virtuţi teologale (credinţa, nădejdea, dragostea) şi-a celor patru cardinale (prudenţa, cumpătarea, dreptatea, puterea), numărul şapte reprezintă viaţa morală. Sigur că toată această simbolistică pare a fi doar o simplă „tragere la temă”, dar câţi din cei care l-au cunoscut pe Liviu Ciulei – personal sau prin intermediul creaţiei sale – ar putea spune că n-a fost aşa?…

Nu este însă acum momentul pentru un nou laudatio sau pentru încă o biografie. S-au scris destule în octombrie 2011, când, vorba poetului, s-a dus să moară puţin. (Doar o făcuse şi Shakespeare la vremea lui…) Poate fi, însă, un bun moment pentru un exerciţiu de reamintire. Amintirea unui spectacol de-al său, de la Teatrul Bulandra, din 1991: „Visul unei nopţi de vară”.

Povestea modernă a „Visului” shakespearian a început în anii ’70, odată cu producţia londoneză a lui Peter Brook, la Royal Shakespeare Company. Teoretician al spaţiului gol, regizorul reedita în decorul spectacolului nuditatea scenei italiene: o cutie albă, fără tavan şi fără cel de-al patrulea perete – peretele dinspre public. Tărâmul magic devenea arenă pătrată de circ, unde zânele şi spiriduşii evoluau la trapez. Trecutul şi prezentul, tradiţia şi inovaţia se îmbinau într-un produs teatral de referinţă, ce avea să marcheze arta poetică regizorală din întreaga lume. Prezentat în 1971 la Opera Română din Bucureşti, spectacolul i-a influenţat, deopotrivă, pe regizorii autohtoni.

Liviu Ciulei în rolul Puck / Teatrul Odeon (1946)

După două decenii, Liviu Ciulei montează „Visul unei nopţi de vară” la Teatrul Bulandra. Se mai întâlnise cu piesa de câteva ori în viaţă. Prima dată – ca actor debutant în rolul Puck, într-un spectacol din 1946 al Teatrului Odeon din Bucureşti. Mărturisea că pe atunci nu a înţeles deloc textul… La fel de autocritic, considera că, în anii ’60, a realizat una din cele mai urâte scenografii ale sale pentru o producţie a Naţionalului ieşean… Iniţial „prizonier” al „Visului” lui Brook, iese de sub vraja acestuia în anii ’80, când montează piesa la Guthrie Theatre din Minneapolis. Critica de peste ocean îl compară cu regizorul Giorgio Strehler – pentru fantastica sa magie.

„Visul unei nopţi de vară” / Teatrul Bulandra, regia: Liviu Ciulei (1991)

După 1989, Ciulei revine în ţară şi acceptă funcţia de Director Onorific al Teatrului Bulandra din Bucureşti, devenind, în fapt, animatorul trupei. Recreează un climat pierdut şi construieşte instituţiei o personalitate europeană. În 1991, încearcă să se detaşeze de varianta americană a „Visului”, printr-o producţie mult mai senină şi mai plină de bucurie. Spre deosebire de Brook, unde imaginile se proiectau pe un alb neutral, Ciulei optează pentru un roşu adânc, o culoare puternică, a senzualului şi erotismului, lucrând direct asupra simţurilor. Roşul indica o stare de excitare prenupţială, descoperirea celor mai tainice porniri ale tinerilor în timpul evadării lor în natură. De altfel, cheia întregii sale cariere a reprezentat-o poetica scenică, funcţia dramatică a decorului participant la acţiune. Pe scena Sălii „Toma Caragiu” creează o insulă stranie: la mijloc – o podea pătrată, lucioasă, pe care oamenii şi duhurile păşesc cu tălpile goale, în fundal – o cortină de gratii echidistante, mobile, prin care intră şi ies personajele, în avanscenă – masa albă de nuntă, dar şi loc al disputelor. O platformă suspendată, transparentă, luminată cu becuri de neon urcă şi coboară, devenind, pe rând, patul de flori al crăiesei zânelor, locul de observaţie a priveliştilor terestre sau scena de joc a meşteşugarilor actori amatori. Văluri albe se învolburează sub fulgere, într-o mişcare unduitoare, creând spații izolatoare, cupole sau clopote translucide. Întregul cadru e dominat de discul uriaş al lunii, iar laitmotivul muzical al nopţii se insinuează evanescent şi se recompune la nesfârşit într-un adevărat poem scenic.

 

Dar feeria nu mai este ce a fost odată: decorul e sângeriu, costumele albe ale muritorilor contrastează cu cele negre ale spiritelor. Puck apasă cu brutalitate floarea-eşarfă pe ochii celor vrăjiţi, până şi vinul roşu se varsă ameninţător din pocale. Mai ales scenele dintre îndrăgostiţi sunt crude, aproape violente, într-un du-te vino continuu de ceartă şi împăcare. Ţinuta războinică a reginei amazoanelor este arsă pe o tavă cu jăratic şi înlocuită cu o rochie de voal alb, semn al purităţii. Relaţiile dramatice din cele patru cupluri pun în discuție supremația bărbatului în civilizația actuală, nemulțumirea femeii față de privilegiile masculinității. Feminitatea agresată şi războiul sexelor riscă să compromită echilibrul lumii, iluzia de fericire. Visul şi Erosul în care se refugiază personajele, pentru a scăpa de rigorile opresive ale prezentului, pot fi capcane unde omul e pândit de eroare. Somnul rațiunii naşte monștri pare a spune, la rândul său, regizorul, alungând însă tenebrele prin reprezentaţia teatrală a meșteșugarilor, varianta comică a iubirii tragice dintre Pyram și Thisbe.

Marcel Iureş şi Răzvan Vasilescu

Metoda lui Ciulei de lucru cu actorii devenise legendară. Repetiţiile duceau la o familiarizare extremă: regizor-actor, actor-actor, actor-personaj, iar sugestia se transmitea instantaneu publicului. Adesea, starea de repetiţie devenea la fel de importantă precum cea din spectacol. Transfigurarea se petrece cu patimă ludică, ducând la performanţe actoriceşti remarcabile. În rolul ţesătorului Bottom şi apoi în Pyram, Victor Rebengiuc devenea un spectacol în sine. Amesteca esenţele artei transfigurării cu patimă ludică, în hohotele de râs ale audienţei din sală şi de pe scenă. Frust, teluric, vital – a creat un personaj emblematic, atât pentru patosul comic al sextetului de meșteri histrioni de ocazie, cât şi pentru întreaga montare.

Victor Rebengiuc

Cheia comică, ironică şi, mai ales, auto-ironică se păstra şi în figurarea celor două cupluri de îndrăgostiţi. Oana Pellea şi Marcel Iureş, Manuela Ciucur şi Răzvan Vasilescu au lucrat cu nuanţe subtile într-un adevărat laborator de analiză a dragostei, imaginat de savantul Ciulei. Iar spiriduşul Puck era frate bun cu Ariel. Cu faţă şi comportament de copil, cu ochi mari, rotunzi şi gesturi imprevizibile, Anca Sigartău se răzvrătea leneş şi melancolic împotriva stăpânului cel feeric, luându-şi spectatorii drept aliaţi.

Oana Pellea şi Marcel Iureş

Paradoxul: o piesă e clasică atunci când e modernă – enunţat de regizor la aceleaşi repetiţii legendare – îşi găseşte aici împlinirea. După mai bine de douăzeci de ani, spectacolul rămâne un adevărat reper – nu doar pentru teatrul românesc, ci şi pentru arta lui Ciulei. Sinteză a stilului său regizoral şi scenografic, „Visul unei nopţi de vară” a fost conceput arhitectural ca o demonstraţie matematică, în care toate elementele decurg coerent şi armonios: gândul, trăirea, gestul, sunetul, imaginea. Ca şi Puck, purtătorul de cuvânt al autoironiei lui Shakespeare, regizorul Liviu Ciulei denunţa în acel „Vis al unei nopţi de vară” de la începutul anilor ’90 întreaga iluzie a teatrului, explora capacitatea umană de cuprindere a Binelui şi Răului, ca mijloc de cunoaştere şi sentinţă morală. Ca şi Creatorul Shakespeare, Creatorul Ciulei îşi lua răgazul de a specula asupra propriei Creaţii, propunându-şi o judecată despre sine: libertate şi har de a născoci o lume impalpabilă, ireală, creată însă cu o matură responsabilitate.

 

Mihai Gruia Sandu

Teatrul Bulandra

„Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare

(Traducere de Nina Cassian)

Regia şi scenografia: Liviu Ciulei

Costume: Nina Brumuşilă

Muzica: Philip Glass

Mişcare scenică: Ion Tugearu

Distribuţia:           

Tezeu, duce al Atenei – Ion Besoiu

Hipolita, regina Amazoanelor, logodnica lui Tezeu – Micaela Caracaş

Lisandru – Răzvan Vasilescu

Demetrius, tineri curteni, îndrăgostiţi de Hermia – Marcel Iureş

Hermia, îndrăgostită de Lisandru – Manuela Ciucur

Helena, îndrăgostită de Demetrius – Oana Pellea

Egeu, tatăl Hermiei – Ion Cocieru

Filostrat, maestrul de ceremonii al lui Tezeu – Petre Lupu

Titania, regina zânelor – Mariana Buruiană

Oberon, regele zânelor şi al duhurilor – Claudiu Stănescu

Puck, spiriduş în slujba lui Oberon – Anca Sigartău

Prinţişorul indian – Alice Barb

Floare de mazăre – Delia Nartea

Pânză de păianjen – Maria Eremia

Molie – Adrian Ciobanu

Bob de muştar, zâne în slujna Titaniei – George Ivaşcu

Culea Fundulea (Bottom), ţesător – Victor Rebengiuc

Stan Suflete (Flute), cârpaci de foale – Mihai Gruia Sandu

Mitru Chitră (Quince), dulgher – Paul Chiribuţă

Gogu Botgros (Snout), căldărar – Cornel Scripcaru

Lică Ciubărică (Snug), tâmplar – Mihai Constantin

Dudă Flămânzilă (Starveling), croitor – Dan Aştilean

Curteni, soldaţi, croitori, croitorese, zâne – Mircea Gogan Georgescu, Dan Iacob, Amalia Ciolan, Lelia Ciubotaru, Ozana Oancea, Lucian Pavel, Liviu Lucaci, Mihai Călin, Dragoş Stemate, Andrei Duban, Daniela Săuleac, Dana Voicu

Premiera 14 mai 1991