Vladimir Maiakovski: Aceasta va fi arta viitorului, o artă nouă, liberă

Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului și a artelor spectacolului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Vladimir Maiakovski.

„Marea ruptură pe care am simțit-o în toate domeniile frumosului, în numele artei viitorului, al artei futurismului, nu va rămâne și nici nu poate să rămână dincolo de ușa teatrului.

Urăsc arta zilei de ieri, urăsc neurastenia cultivată de penel, vers, rampă, urăsc manifestările prin nimic justificate, trăirile mărunte ale unor oameni pe cale de dispariție, fapt care îmi impune să demonstrez că este inevitabil să se cunoască ideile noastre și, pentru asta, voi folosi științele exacte și studiul raporturilor dintre artă și viață, nu patosul sau lirismul. (…)

Teatrul care, înainte de a veni noi nu era decât un camuflaj artificial în practica celorlalte domenii ale artei, teatrul are oare dreptul la existență independentă, încununat fiind ca artă de sine stătătoare?

Teatrul modern se bazează pe punerea în scenă, dar această punere în scenă este produsul decorativ al muncii unui pictor, care a uitat însă că trebuie să fie liber și s-a coborât până acolo, încât înțelege arta utilitar.

Prin urmare, văzut așa, teatrul nu poate apărea decât ca un înrobitor agramat al artei.

Cea de-a doua jumătate a teatrului este „cuvântul”.

Dar și în acest domeniu, declanșarea momentului estetic este condiționată de utilizarea lui ca mijloc de vehiculare a unor idei morale sau politice – întâmplătoare pentru artă – și nu de dezvoltarea lăuntrică a cuvântului ca atare. Și în acest domeniu, teatrul de astăzi apare doar ca înrobitor al poetului și al cuvântului.

Cu alte cuvinte, înainte de a veni noi, teatrul nu a existat ca artă de sine stătătoare. Dar se pot găsi oare în istorie măcar unele urme din care să reiasă posibilitatea afirmării lui? Bineînțeles!

În teatrul shakespearian nu există decor. Critica ignorantă explică acest fenomen prin faptul că nu se știa ce e aceea artă decorativă. Oare epoca aceea n-a reprezentat un apogeu al realismului pictural? (…)

Toate aceste fenomene pot fi explicate doar ca presentiment al artei ieșite din comun a unui actor, o artă în care intonația, chiar a unui cuvânt care nu are o valoare determinată ca și mișcările, inventate, dar libere ca ritm, ale corpului uman, exprimă cele mai colosale trăiri sufletești. Aceasta va fi arta viitorului, o artă nouă, liberă.”

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.