Situat în imediata vecinătate a vestitului Palat Schönbrunn, Max Reinhardt Seminar oferă un program intensiv de pregătire în arta actorului și în arta spectacolului de teatru. Printre absolvenții cunoscutei Școli de Dramă a Universității de Muzică și Arte Performative din Viena fondată în 1928 de regizorul Max Reinhardt se numără actori de renume mondial precum Senta Berger, Marlene Dietrich, Hedy Lamarr și Christoph Waltz. În Neue Studiobühne, un spațiu deschis în 1992 în incinta școlii, sunt prezentate în primul rând producțiile de diplomă ale absolvenților. Nu de puține ori printre spectatori se află directorii și secretarii literari ai celor mai mari teatre vieneze care urmăresc descoperirea de noi talente.
Aici am vizionat în noiembrie 2017 „Foxfinder“, spectacolul de absolvire pentru specializarea regie al lui Alexandru Weinberger-Bara. Textul autoarei britanice Dawn King, care i-a adus acesteia în 2011 premiul concursului Papatango New Writing, atrage spectatorul într-o lume distopică terifiantă. Acțiunea piesei este plasată într-o zonă rurală a unei țări dominate de un sistem totalitar de control absolut al vieții oamenilor. În prezentul nostru tensionat, marcat de diverse amenințări la nivel mondial, ar putea fi vorba de Anglia sau de orice altă țară de pe mapamond, în care schimbările climatice au avut deja consecințe dramatice asupra agriculturii, principala sursă de existență a speciei umane.
Vulpea, se pare, este de vină. Iar pentru a pune capăt „contaminării“ țării, guvernul trimite agenți formați de la vârsta foarte fragedă, de numai cinci ani, pentru a depista mamiferele dăunătoare. Astfel, cuplul de fermieri Samuel și Judith Covey este supus unei inspecții oficiale riguroase de către un așa-numit Foxfinder. „Căutatorul de vulpi“ William Bloor are, la cei numai 19 ani ai săi, puterea de a decide soarta familiei Covey, de a le confisca proprietatea și a-i trimite la moarte sigură, la munca în fabrică, unde nimeni nu supraviețuiește mai mult de trei ani. Căci, în viziunea lui Bloor, vulpea este „inamicul mortal al omenirii“ ce are nu numai puterea de a contamina fermele și a influența vremea, ci și de a distruge mintea și a ucide copiii – dezechilibrul cuplului Covey fiind datorat atât recoltelor nereușite, cât și morții fiului lor.
Însă pentru Dawn King șiretenia vulpii este prezentă și în alte ipostaze decât cele economice și sociale. Tot ea este vinovată de sexualitatea suprimată, de care auto-flagelatorul Bloor, instruit să trăiască precum călugării, este foarte conștient. „Vulpea are puterea de a provoca confuzie, de a cauza stări halucinante în cei predispuși la o instabilitatea emoțională și de a otrăvi visele celor slabi. Sub influența sa, cei buni și harnici devin grași și leneși, alcoolici sau suferă de tulburări sexuale“. Bolile, moartea copilului, până și pozițiile preferate în timpul actului sexual – nimic nu este lăsat nechestionat, pentru că totul poate indica existența „vulpilor“. Însă acestea sunt de fapt invizibile, căci nimănui nu i-a fost dat să vadă mamiferele.
Alexandru Weinberger-Bara creează prin elemente minimaliste o lume în care, la un moment dat, până și publicul se simte implicat în căutarea irațională a țapilor ispășitori pentru a justifica răul care bântuie omenirea. Atmosfera încordată este susținută de lumina obscură (Gerhard Fischer) de la începutul și până la sfârșitul spectacolului. Şi fundalul sonor (David Lipp) ușor amenințător se face auzit încă de la intrarea în sală. Cadrul scenografic (Vasilisa Grebenshchikova si Dimitrij Muraschov) prezintă elemente semnificative. Din tavanul sălii atârnă manechine fără capete și fără membre, îmbrăcate toate în trench-uri bărbătești identice și amplasate cu spatele către public. Înșirate pe câteva rânduri, acestea amintesc de agenți secreți. O adevărată „pădure“ de astfel de manechine populează fundalul scenei, în timp ce în prim-plan se află câteva cufere mari din lemn cu multiple folosințe: pe de-o parte ascund documente, iar pe de alta servesc pe post de obiecte de șezut. În plus, imprimă o stare de incertitudine, ca și cum soții Covey ar fi gata de plecare în voiajul către fabrică, în cazul în care inchizitorul Bloor ar reuși să dovedească prezența vulpilor.
Spectacolul lui Weinberger-Bara are tensiune, dinamism și mister. Tânărul, la origine din Oradea, dovedește înzestrări certe pentru profesia de regizor, arătând în mod convingător aptitudini remarcabile pentru selecția distribuției și calități deosebite de conducere a întregului proces de creație. De altfel, unul dintre interesele lui Weinberger-Bara este munca cu actorul, după cum destăinuie într-un interviu acordat lui Neue Wiener. Cei patru actori ridică jocul la un nivel profesionist, oferind publicului patru caractere, pe cât de diferite, pe atât de puternice, bine conturate și perfect asumate. Impresionează în special contrastul puternic dintre aspectul foarte tânăr al lui Julian Waldner, student în anul trei (dintr-un total de patru ani), și comportamentul dictatorial al interpretului lui Bloor. Waldner redă foarte credibil un funcționar deopotrivă conștiincios și îngrozit de propriile emoții reprimate. Şi transformarea lui Samuel dintr-un fermier blazat și depresiv într-unul paranoic, care „vânează“ vulpile împreună cu Bloor, este remarcabilă – Robert Finster, interpretul lui Samuel, este și singurul absolvent (din anul 2011) din cvartetul de actori. În timp ce inchizitorul Bloor, prea preocupat de sentimentele sale pentru Judith Covey, începe să piardă din autoritatea sa, Samuel chiar susține că vede vulpile.
Rolurile par inversate. Regizorul arată în mod strălucit cât de ușor este să controlezi mintea umană și cât de dispuși sunt oamenii să creadă într-un mit. Cu întorsăturile și secretele sale întunecate, această hărțuire, intimidare și persecutare a populației într-un stat orwellian modern este deopotrivă fascinantă și captivantă. „Foxfinder“ este o piesă ideologică despre un sistem care neagă umanitatea, promovând, în schimb, abuzul puterii. Căci într-o astfel de societate, până și cei mai apropiați prieteni ajung să fie colaboratori potențiali ai vulpilor – este cazul lui Sarah Box, vecina cuplului Covey. Pusă în fața acuzării prietenei sale, lui Judith nu-i mai rămâne decât să dea curs avansurilor lui Bloor pentru a reuși să-și salveze familia de la izgonirea de pe terenul fermei și a evita transferul la munca silnică în fabrică. Weinberger-Bara montează cu multă sensibilitate scena agresiunii sexuale. Bloor este însă surprins de Samuel și ucis. Surpriza totală este dezvăluită abia în scena finală, în care descoperim că uciderea lui Bloor a fost, de fapt, pusă la cale cu grijă de către soții Covey.
Spectacolul de diplomă al lui Alexandru Weinberger-Bara este foarte izbutit. Tânărul absolvent dovedește o capacitate de analiză profundă a ființei umane, prezentându-se drept un regizor promițător, a cărui următoare montare o aștept cu mult interes.
Foto Andrea Klem
Print