Yorick la opt ani

S-au împlinit, la 1 noiembrie, opt ani de când am lansat revista Yorick. Împreună cu Valentin Nicolau, care a crezut la acel moment în necesitatea și în existența ei, și alături de Editura Nemira, am creat în toamna anului 2009 o revistă online dedicată teatrului, într-o lume în care resimțeam lipsa unui astfel de spațiu dedicat. De ce? Ei bine, nu e un secret pentru nimeni că în România critica de teatru trece printr-o criză serioasă. Are probleme de identitate, are probleme de autoritate, are probleme de subzistență, are probleme grave. Iar cea mai gravă dintre ele este că în acest moment în România critica de teatru nu mai este o profesie. Deși există școli de teatrologie în mai multe universități din țară, deși studenți se înscriu în fiecare an, în fond adevărul limpede și spus cu cărțile pe față este că e o profesie care nu mai există.

Și asta în condițiile în care se vorbeşte mult despre redescoperirea, redimensionarea şi reinventarea actului critic. Se vorbeşte despre dispariţia criticii. Se vorbeşte despre criterii clare şi despre obiectivitate în critica de teatru. Se vorbeşte despre scopurile şi sensurile ei, în caz că există mai multe, în caz că există chiar unul singur. Dar, dacă e adevărat că un critic bun (orice ar însemna asta) provine dintr-un spectator bun, atunci principalul atu al unui astfel de spectator profesionist ar trebui să fie disponibilitatea… de a vedea teatru şi disponibilitatea de a-l înţelege. O reală deschidere, care, da, s-ar putea traduce prin „obiectivitate”, dacă obiectivitate înseamnă a fi dispus să vezi, să asculţi, să înţelegi cum şi de ce. O reală deschidere către diverse direcţii şi linii ale teatrului unui anumit moment, o reală lipsă de închistare, nedisimulată în spatele unei forme de conceptualizare căreia, din dorinţa clamată de obiectivitate, îi devii prizonier, transformând-o într-o formă de subiectivitate mai mult sau mai puţin conştientizată (în funcţie de interese). Critica de teatru este, înainte de toate, o formă de creaţie, credem noi. O formă de creaţie care poate şi trebuie să seducă. Şi tocmai pentru că are mijloacele teoretice de a seduce, deci de a impune un spectacol, o direcţie etc., ar trebui să aibă şi responsabilitatea lor. E o datorie faţă de natura efemeră a spectacolului de teatru, care poate depune mărturie despre sine doar o vreme, atâta timp cât există pe scenă.

A fi critic implică o formă de generozitate care să-ţi permită să accepţi pluralitatea ofertei artistice, să o analizezi şi să arăţi, pe cât posibil, impostura. Actul critic nu înseamnă judecată, ci analiză. În rest, orice direcţie impusă este o formă de îngrădire – oricât de subtilă – a libertăţii unui artist. A vorbi despre obiectivitate în artă este o utopie. Ar putea „naşte monştri”. A vorbi despre obiectivitate într-un domeniu în care se lucrează cu gusturi, emoţii şi sentimente ar fi cea mai sigură cale spre a ucide „viul” teatrului. Iar într-o lume a criticii în care cele mai multe voci proclamă nevoia de obiectivitate absolută noi credem că cea mai cinstită formă de „obiectivitate” rămâne subiectivitatea asumată.

Aceasta este linia pe care a mers revista Yorick în acești opt ani de existență și acesta este traseul pe care-și propune să-l urmeze și de-acum încolo. Iar în plus, începând cu acest număr, își deschide paginile virtuale și spre domenii conexe. Pe lângă rubricile cu care v-am obișnuit săptămânal, Yorick vă propune lunar trei rubrici noi: una dedicată filmului, una dedicată cărții, iar cea de-a treia dedicată spectacolului societății. „Book Corner”, „Film Corner” și „Viața bate teatrul” sunt cele trei rubrici pe care le veți descoperi în fiecare lună, pe coloana din dreapta a revistei, toate realizate de profesioniști în domeniu. Dacă „Book Corner” și „Film Corner” înseamnă un stop-cadru pe ceea ce ar putea fi evenimentul lunii pe piața editorială, respectiv în cinematografele din România, „Viața bate teatrul” este o rubrică în care veți descoperi povești adevărate. Oameni, locuri și poveștile lor emoționante, imagini dintr-o Românie aflată în secolul 21, în care de multe ori, de prea multe ori, „viața bate teatrul”.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.