Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Yuri Kordonsky…
Așa-numitul „sistem Stanislavski“ (numit astfel deoarece cuvântul sistem implică un set de reguli stricte, ușor de asimilat, o „cheie“, care se află, de fapt, la antipodul esenței mereu schimbătoare, fluide, a metodei sale), a fost transformat într-un fel de Bau Bau pentru artiștii tineri de către două categorii opuse de oameni: pe de o parte, admiratorii fanatici și plini de zel ai lui Konstantin Stanislavski și, pe de altă parte, adversarii înverșunați ai abordării sale. Primii sunt de părere că descoperirile lui sunt cioplite în piatră, pe când ceilalți cred că ele sunt încremenite în timp. Fanaticii sunt convinși că fiecare cuvânt al „marelui maestru“ are valoare universală și trebuie urmat ca atare, adică fără nicio îndoială și fără nicio reflecție. Adversarii lui consideră ideile stanislavskiene reprezintă un set de reguli rigide, relevante numai pentru realismul de modă veche și văd în ele principalul obstacol din calea teatrului contemporan. Însă ambele tabere pierd din vedere un aspect important: scrierile lui Stanislavski sunt orice altceva decât o carte de rețete.
Konstantin Stanislavski însuși n-a folosit niciodată cuvântul „sistem“ altfel decât între ghilimele și cu o anumită autoironie, subliniind caracterul efemer, fluid, ale sfaturilor sale.
Cel mai amuzant este că adesea nici admiratorii zeloși, nici adversarii nu cunosc această metodă în profunzime. Mulți i-au citit cartea demult, pe vremea când erau studenți la artele spectacolului, și continuă să-și susțină ori să renege cu îndârjire propriii demoni, amintirile lor vagi despre metoda lui, și nicidecum ce a scris Stanislavski. Fanaticii au descoperit ceva ce ei consideră că e o cale ușoară spre măiestrie. Adversarii au respins-o furioși, așa cum respingem adesea, mai ales în tinerețe, tot ce s-a descoperit înaintea noastră. Un astfel de nihilism e firesc la un tânăr de douăzeci de ani, dar e nefiresc să ai patruzeci de ani și să nu-ți pui sub semnul întrebări propriile credințe. Ambele tabere au o viziune imatură, binară, ori în alb, ori în negru. Însă a te maturiza înseamnă a învăța să observi diversele nuanțe ale lumii și ale istoriei, în toată complexitatea legăturilor pe care ele le presupun. „Tradiționalismul“ și „avangarda“ nu sunt sinonime cu ignoranța.
(Fragment din Prefața la vol. I „Munca actorului cu sine însuși” de K.S. Stanislavski, Editura Nemira)
Print