„Zbor deasupra unui cuib de cuci”, la Sf. Gheorghe

Spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, adaptat după romanul cu același titlu scris de Ken Kesey, în dramatizarea regizorului Eugen Gyemant, va avea premiera la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe, pe 14 și 15 aprilie, de la ora 19:00, la sediul Teatrului „Andrei Mureșanu” – Sala Arta. Din distribuție fac parte Sebastian Marina, Alexandrina Ioana Costea, Daniel Rizea, Costi Apostol, Liviu Popa, Marius Popa, Anca Pitaru, Veres-Nagy Attila, Ștefan Forir, Sergiu Aliuș, Ftama Mohamed, Claudia Ardelean, Alexandru Hristachi, András Zoltáni. Regia și scenografia sunt semnate de Eugen Gyemant.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci”, romanul care a lăsat urme de neșters în literatura contemporană, este povestea zguduitoare a pacienților dintr-un ospiciu condus cu mână de fier de sora-șefă Ratched, adepta unor metode de tratament barbare, precum electroșocurile și lobotomia. Singurul care i se opune este scandalagiul Randle Patrick McMurphy, simbolul revoltei împotriva autorității tiranice. Prin ochii altui pacient, șeful Bromden, un indian uriaș, asistăm la încleștarea dintre cei doi, luptă care capătă proporții aproape mitologice. „Zbor deasupra unui cuib de cuci” a dat și titlul unei celebre ecranizări, în regia lui Miloš Forman, avându-i în distribuție pe Jack Nicholson, Michael Berryman, Peter Brocco și Louise Fletcher.

„Îmi doresc ca acest spectacol să aibă forța terapeutică a acelor momente intime aproape miraculoase de înțelegere limpede care ne sunt date uneori și m-ar amuza să le putem ascunde imediat înapoi, ca și când am încerca în felul ăsta să le protejăm”, a declarat regizorul Eugen Gyemant. „Este o poveste atât de dureroasă, încât te face să râzi și e făcută din momente atât de ridicole, încât îți rup inima. Într-un spital de psihiatrie de acum 60 de ani, câțiva oameni au reușit să își găsească propriul lor infern confortabil, apărați de viața adevărată, sub supravegherea unei infirmiere militare care îi chinuie ca pe copiii ei. Dar viața adevărată vine în scurt timp peste ei ca o furtună. Imaginile revoluțiilor americane ale anilor ’60 se suprapun peste spitalul de boli psihice al României părinților noștri, pentru a crea cadrul unui spectacol insuportabil de intim.”

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.