Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Zeami…
Un actor care a dobândit floarea și se află în posesia celor mai ascunse secrete ale sarugaku va ajunge, la un moment dat, pe ultima dreaptă a desăvârșirii; el își va permite uneori să încerce noi forme de interpretare cu ușurința celui sigur de arta sa. Mulți novici sunt tentați să-i imite pe maeștri, dar în cazul acestui gen de roluri nu este indicat să o facă. Oare de ce cred actorii începători că vor reuși ceva atât de complicat?
Mai întâi, să spunem că arta absolută la care ajunge actorul cu experiență este expresia cea mai înaltă a sufletulu său și are la bază ani și ani de practică, din copilărie și până în pragul bătrâneții, ani de-a lungul cărora ce e bun s-a desăvârșit și ce e rău a fost înlăturat. Câteodată actorul va amesteca printre elementele bune și câteva elemente impure, pe care în mod normal ar trebui să le ocolească. Oare de ce? În primul rând, o interpretare bună este întotdeauna de așteptat din partea unui actor priceput; publicul se obișnuiește, cu timpul, și jocul actorului își pierde din prospețime. De aceea, din când în când, pentru a stârni interesul spectatorilor, el va introduce un element mai neobișnuit, din cele considerate, în general, nepotrivite într-o piesă bună și surpriza va da naștere unei emoții artistice puternice. Astfel, putem spune că, în mâinile unui maestru, chiar și elementele nepotrivite își pot găsi locul, croindu-și apoi drum spre inimile spectatorilor.
Dacă un începător încearcă să facă același lucru însă, gândindu-se că e suficient că imite o metodă interesantă, el va da greș, căci va adăuga un element nepotrivit la jocul său, deja stângace și imperfect: cum spune proverbul, e ca și cum ar pune încă o creangă uscată pe un foc oricum aprins. Aceasta se întâmplă, probabil, deoarece actorul fără experiență nu este conștient de faptul că arta absolută nu ține doar de îndemânarea maestrului, ci mai degrabă de faptul că cel din urmă știe că pentru a încerca forma noi este nevoie de profunzime și maturitate. Iată un aspect asupra căruia trebuie să reflectăm cu atenție.
Maestrul care a atins perfecțiunea va introduce intenționat în arta sa elemente impure. Pe de altă parte, ochiul novicelui nu va putea face diferența între ce e pur și ce nu; el va încerca să imite tehnica maestrului, crezând că e dintre cele potrivite – între cei doi este o distanță ca de la cer la pământ. Lipsit de experiență, tânărul actor nu are cum să atingă arta absolută. Ceea ce este artă absolută în interpretarea unui maestru care stăpânește toate tehnicile Nô nu va fi decât imitație fără viață a unor elemente imperfecte în cazul unui novice.
Cum spune proverbul, a crede că vei obține ceva numai fiindcă îți dorești e ca și cum te-ai urca în copac în căutare de pești. Mencius adaugă următoarea interpretare: cel care se urcă într-un copac să caute pește n-are multă mine și atâta tot, însă cel care crede că va obține ceva fără să urmeze calea cuvenită are numai de pierdut.
(Fragment din volumul „Șapte tratate secrete de teatru Nô“ de Zeami, traducere de Irina Holca, Editura Nemira, 2011)
Print