De zeci de ani actor al Naţionalului bucureştean, Costel Constantin joacă în stagiunea actuală în „Sinucigaşul”, spectacolul lui Felix Alexa. Înainte de Revoluţie, după cum povesteşte el însuşi, a jucat în o mulţime de filme, situaţie care s-a schimbat radical după 1989. Iar participarea la serialele de televiziune produse în România în ultimii ani a fost o şansă de revenire şi un exerciţiu de actorie benefic, spune actorul pe care mulţi telespectatori l-au văzut recent în „Aniela” şi „Iubire şi onoare”.
Ce v-a tentat la astfel de seriale de televiziune?
Până în 1989, în România se făceau cam 25-30 de filme pe an. Nouă, actorilor, ne venea rândul destul de des să participăm la realizarea lor. Cinematografia folosea actorii angajaţi în teatru. Pentru noi, era o satisfacţie deosebită şi o completare în activitate. Acelaşi lucru era valabil şi pentru producţiile de televiziune.
După 1989, astfel de producţii au dispărut aproape total şi ani întregi n-am mai reuşit să folosim şi această latură a meseriei. Faptul că anumite televiziuni au început apoi să producă aceste poveşti în serie a fost, pentru noi, o ocazie de a ne face mai departe profesia.
Ce a însemnat pentru dvs., ca artist, participarea în telenovele?
Dacă eşti profesionist şi lucrezi cu seriozitate, nu există roluri mici şi mari. Înainte să credea, de exemplu, că teatrul pentru copii e floare la ureche, dar nu este deloc aşa, copiii fiind mult mai pretenţioşi. Aşa şi cu telenovela, în care anumiţi parametri sunt foarte dificili – rapiditate, promptitudine în reacţie etc. Telenovela îi cere actorului să scormonească anumite zone ale eului personal pe care nu le-a mai folosit de mult. Dacă el ştie şi ţine să-şi facă rolul adevărat, lucrul iese ca atare.
Producătorii de telenovele sunt obligaţi să respecte un anumit program de filmare pe zi, ceea ce este adesea în detrimentul calităţii, din moment ce trebuie neapărat să respecte cantitatea. Dar, dacă echipa e profesionistă, cum e cea de la Pro TV, dacă decorurile şi costumele sunt executate bine, iar actorii se încadrează bine în proiect, produsul rezultat nu poate fi decât profesionist.
Pentru mine personal, a fost important că mi s-au oferit două roluri excepţionale. În „Aniela” l-am jucat pe colonelul Ciuculescu, un personaj inspirat dintr-un cadru militar care a existat în realitate. M-am documentat pentru această poveste minunată. Regimentul IV de roşiori a existat şi a devenit regimentul de gardă „Regina Maria”, creat special pentru cea al cărei nume îl purta şi condus de un colonel extraordinar. În jurul lui s-a născut o mică şi siropoasă poveste de dragoste. Personajul meu a fost minunat şi mi-a făcut cinste profesional.
În al doilea rând, până în 1989 eu am făcut peste 60 de filme. Între 1989 şi 2009, când au început aceste proiecte, n-am mai făcut decât vreo 4-5. Şi apoi în 2 ani am filmat aproape 300 de episoade. Pentru mine, ca actor, este foarte important ca publicul să mă vadă în continuare, nu să apar numai în filme care se difuzează în reluare.
Celălalt rol a fost în telenovela inspirată din povestea cu arabi, „Iubire şi onoare”. Am jucat un personaj minunat, pe care şi l-ar dori orice actor cu ani de experienţă, un personaj complicat, plin de ascunzişuri, de lumini şi umbre, un om care vine dintr-o altă lume decât cea europeană, cu o educaţie specială şi o cultură demnă de tot respectul. Pentru mine, ca actor, a fost bine din toate punctele de vedere.
Telenovela e privită în anumite medii ca gen inferior. Sunteţi de acord cu această percepţie?
Prin anii ’60, când începusem să merg la Radio, toţi spuneau „Hai, repede, că ne cheamă şi sus! Hai să dăm un rasol şi să terminăn, ca să facem şi 2-3 piese pentru copii şi una serioasă pentru oameni mari”. Maestrul Ion Finteşteanu ne-a certat: „Nu mai vorbiţi aşa! Spectacolul pentru copiii e mult mai greu de făcut. Universul copiilor e mult mai bogat decât credeţi voi şi dacă voi sunteţi actori buni e pentru că n-aţi uitat tot din copilărie. Pentru un copil trebui să joci cu o mai mare seriozitate, el simte dacă minţi în rol.”
E adevărat, telenovela e o poveste mult lungită, care s-ar putea spune şi mai repede. Dar producătorii o lungesc pentru a-şi justifica investiţia de milioane de euro. Am filmat în Turcia o lună, am făcut 140 de episoade într-un an. Dar pentru actor e interesant, pentru că trebuie să-şi drămuiască mijloacele şi să-şi facă o diversitate întreagă de mici amănunte, pe care să nu le folosească tot timpul, ci să le schimbe. Cel mai important e să reuşeşti să te adaptezi ritmului absolut infernal al filmărilor. Se fac până la 20 de secvenţe pe zi şi trebuie să te concentrezi mult, să ţii minte, să vezi tot, să te adaptezi. Telenovela este un bun exerciţiu.
Să ştiţi că nu intru în orice fleac numai ca să câştig un ban. Îmi respect profesia şi nivelul la care am ajuns şi cântăresc întotdeauna propunerile. Dar am avut noroc să cunosc oameni care au simţit asta şi au venit cu oferta demnă de pretenţiile mele profesionale.
Print