La Secțiunea Grup de la Gala Tânărului Actor HOP, revenită în 2013 la Costinești, au concurat cinci spectacole închegate, fără probleme vizibile la capitolul coerență, spectacole ce gravitează în jurul unui idei, fără a se rezuma la o plată, impersonală punere în scenă. Actori cu personalitate, care deja știu să-și dozeze prezența și să-și compună personajele, sunt destui și sunt gata să pornească la drum. Funcționează bine în echipă, fapt cu atât mai demn de menționat cu cât montările din finala ediției 2013 au fost, toate, construcții de nuanță.
De la Cluj a venit un spectacol bazat pe improvizație, în regia lui Csaba Szilagyi-Palko, un colaj de imagini extrase dintr-o existență angoasantă, care trebuie privită cu umor și duioșie. O viață biologică pe care trebuie s-o acceptăm și s-o luăm în râs, ca să cădem la pace cu ea. Căci ea înseamnă și celulită, transpirație, prezervativ etc. etc. etc. Însă dincolo de ea este altceva. Mișcare ironică și autoironică, sugestivitate corporală direcționată ca un atac la clișee, racordată la un umor accesibil tuturor și de interes pentru toți. Iată, în câteva cuvinte, „A șasea săptămână”, creație a unui grup închegat, brodând în jurul unei idei: frumusețea și urâțenie sexului, care se formează în a șasea săptămână din viața uterină. Ridicol și grotesc, înduioșător și emoționant, cald și rece – în toate felurile, și totuși, altfel. Altfel, într-un fel de nespus, cu o logică a lui, din care fac parte ludicul și parodicul este ritmul existențial suprins cu atâta sincerite de Raul-Cristian Ciocan, Nándor Ferencz, Réka László, Rudolf Molnár, Endre Rácz, Timea Udvari și Zsuzsanna Vass, într-o joacă în care calitățile lor expresive se arată firesc.
Ceea ce se poate spune, de altfel, și despre „Pisica verde”, un spectacol după Elise Wink, cunoscut deja publicului bucureștean, în care regizorul Cristi Juncu i-a distribuit pe Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman și Georgiana Vişan. De data asta, un spectacol fără niciun fel de artificiu, o construcție simplă, cu tineri absolvenți care trebuie neapărat să găsească pisica verde – adică evadarea din lumea gri, previzibilă, dominată de o logică mult prea cuminte și mult prea plictisitoare. Într-un spațiu postindustrial sufocant, neclar, niște juni cu idealuri, manii și suferințe se întâlnesc și se arată prin dialoguri și monologuri. Meritul regizorului este vizibil mai ales astfel – actorii comunică realmente pe scenă, povestea fiecărui personaj este o reacție la povestea celuilalt. Un tânăr obligat să întruchipeze iluziile pierdute ale părinților devine un fel de robot sinistru, o adolescentă drăgălașă și suspinând după amor se arată, dincolo de masca de protecție, în adevărata vulnerabilitate etc. etc. etc. Frânturi de viață, frânturi de durere și de bucurie, fragmente dintr-o viață simplă, ambiguă, cu de toate pentru toți. De altfel, aceasta este și marea calitate comună a actorilor, absolvenți la clasa lui Adrian Titieni: polivalența. Partiturile lor funcționează ca piese legate într-un mecanism, sunt împreună, construiesc nuanțe și generează empatie. De altfel, spectacolul a fost recompensat cu Premiul Cornel Todea pentru cea mai bună trupă și, de asemenea, cu premiul oferit, începând cu această ediție, de Ziarul Metropolis, anume integrarea producției în repertoriul Teatrului Metropolis.
Nuanțe au și tinerii din distribuția spectacolului „Aproape” de John Cariani. Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mihai Cojocaru, Octavian Costin, Mădălina Craiu, Lorena Luchian, Anca Markos și Alexandru Mustăţea joacă secvențe de viață, toate condimentate cu un umor bine-venit. Într-un orășel în care nu se întâmplă nimic, și totuși, se întâmplă tot timpul câte ceva, câtă vreme inimile oamenilor își iau zborul, se frâng, se sparg etc., o femeie își vrea înapoi toată dragostea dăruită iubitului, un tânăr ce suferă de o boală care-l face să nu simtă nicio durere trăiește fără să știe iubirea și rezultatul ei este senzația de durere etc. Fragmente dintr-un orășel american închipuit, cu personaje și situații ce le permit tuturor actorilor să-și arate discret calitățile. De altfel, întreaga distribuție funcționează fără stridențe. Tot greul stă pe umerii actorilor, care, după primele câteva minute de încălzire, capătă ritm, încercând să ajungă pe linia aceea subțire, delicată, dintre lacrimă și zâmbet.
„Omul pernă”, după Martin Mc’Donagh, cu Cristian But, Raul-Cristian Ciocan, Flavia Giurgiu, Patrick Negrean și Andrei Sabău, a venit de la Cluj într-un decupaj bun, însă un decupaj care plasa într-o situație-extremă niște personaje-extremă dintr-o piesă arhicunoscută în peisajul contemporan. Demn de apreciat, deci, curajul celor cinci tineri din distribuție, care s-au încumetat să joace într-un fragment extras dintr-un întreg, astfel încât să fie aruncați de-a dreptul într-o situație violentă despre violență, într-un instantaneu al dezumanizării care, pentru a fi exprimat convingător, în orice formă, are nevoie de pregătire. Un joc al tensiunilor și al monstruosului, într-o situație fără ieșire, jucat de actori cu mare potențial.
„O anecdotă provincială” de Alexander Vampilov, cu Vladimir Albu, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Lia Gherman, George Lepădatu și Ionuţ Toader, s-a jucat în ultima seară a Galei, oferindu-i publicului ocazia de a vedea la lucru o trupă închegată, într-o comedie cu partituri consistente, montată curat, simplu, fără stridențe sau extravaganțe. În bună tradiție a comicului bulevardier, o cameră de hotel dintr-o provincie rusească reprezintă spațiul în care se încurcă ițele unor destine și se descurcă ițele unor personaje credibile, interpretate credibil.
Una peste alta, spectacole de ținută, dar al căror nivel nu l-a egalat pe cel al prestațiilor văzute la Secțiunea Individual.
Print