„Dacă n-ai mai fi…” cine ţi-ar simţi lipsa?

În opoziţie cu montările dezinhibate pe care şi le asumă Teatrul Foarte Mic în ultimii ani, institutia de cultură bucureşteană ne propune de această dată un spectacol cuminte: „Dacă n-ai mai fi…”, montat de Carmen Lorand Veştemeanu, pe un text de Florian Zeller.

daca-n-ai-mai-fi3Dacă o televiziune comercială ar propune unei case de producţie adaptarea romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, cu cererea expresă ca rezultatul să fie vandabil din punct de vedere financiar, producţia ar arăta precum acest spectacol: o Vitoria Lipan urbană (cu un soţ dramaturg) care începe un demers detectivist de descoperire a amantlâcurilor soţului ei, mort într-un accident de maşină în drum spre Nisa. Anne (Vitoria Lipan de care vă vorbeam) va merge la Laura, actriţa şi posibila amantă a lui Pierre (Nechifor Lipan dramaturg boem), spectacolul lăsând până la final îndoiala asupra triunghiului amoros.

Desigur că paralela mea cu Baltagul, modestă şi derizorie de altfel, se încadrează în linia fără pretenţii a spectacolului. Totul seamănă cu un roman subţirel de duzină, din acela de citit în metrou cu căştile în urechi. Actorii (Liliana Pană, Mihai Dinvale, Adrian Titieni, Sabrina Iaşchevici) păreau conştienţi de ceea ce iese, încercând doar să fie rezonabili în contextul dat. Atât muzica electronică (Tom Brânduş) şi scenografia (semnată de Adrian Cristea şi reprezentată de cutii, fotolii, toate imprimate cu fotografii ce de la distanţă păreau pixeli de culoare închisă dintr-o imagine digitală) încercau sa sugereze forţat o ambianţă contemporană.

Dar, ca orice spectacol, are şi acesta metafora lui. Cheia ne este dată de scena întâlnirii dintre soţie şi posibila amantă: amanta desenează cu rujul pe oglindă două cercuri care se intersectează şi haşurează zona comună. Ce spuneţi de această metaforă ? Jumătate din public chicotea, cealaltă jumătate ori nu a înţeles, ori studia metafora.

daca-n-ai-mai-fi4Într-un astfel de ansamblu ce se doreşte a fi modern (precum menţionează Carmen Veştemeanu în prezentare), cu o coregrafie prezentă doar pe afiş (nu cred că e vina tânărului coregraf Arcadie Rusu; pur şi simplu nu apare coregrafia în acest spectacol) şi onorat de aplauze modeste la final, spectacolul se încadrează în categoria producţiilor ce pot fi imediat uitate, pentru că, spre deosebire de „Baltagul”, nu va trece vreo probă de Capacitate.

Print

Un Comentariu

  1. rodica 30/04/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.