Cum mâine este 1 martie, voiam să scriu – dincolo de orice acces de feminism – despre teatru şi creaţia feminină în teatru. Despre ceea ce a însemnat creaţia unor mari regizoare, despre mari actriţe, despre amprenta pe care structura feminină o lasă sau nu asupra unei opere de teatru…
Dar un drum prin zăpada atât de evident neprimăvăratică şi îmbulzeala din faţa tarabelor nenumărate cu mărţişoare – „pentru toate gusturile” şi buzunarele, suflate-n aur, din argint, din plastic, mai urâte, mai frumoase, după gustul creatorilor şi al cumpărătorilor – m-a făcut să mă răzgândesc. Drumul prin zăpadă, mărţişoarele, festivismul uneori simpatic, alteori agresiv cu care ne aruncăm în sărbătorirea a orice, fie că e Crăciun, Paşte, Sf. Valentin, 1 Martie, Halloween, sau Ziua Naţională plus ştirile săptămânii la televizor, m-au făcut să mă răzgândesc. Că Moni şi Iri divorţează şi se ceartă pe custodia copilului ne interesează şi nu prea (deşi vocea celor mulţi m-ar contrazice, e un spectacol pe cinste). Că uite Regina, nu e Regina, la pachet cu tot spectacolul aferent – mită, corupţie, vămi, reţele mafiote, aventură, adrenalină (orice regizor şi regizoare ar fi invidios pe minunata punere în scenă – scenariu, distribuţie, decor şi tot tacâmul…) şi asta ne interesează şi nu prea. Că dl Claudiu Bleonţ alege să arate lumii, pe viu, adevărul gol-goluţ într-o conferinţă de presă, asta ne mai interesează, dar numai cât ţine evenimentul şi puţin după, cât să avem ce comenta. În general, puţină pâine şi mult circ… dar, dacă ţine, cu atât mai bine. Şi apoi, bomboana de pe tort, printre nămeţii de zăpadă şi parfum de mărţişoare, ştirea că Kelemen Hunor, ministrul Culturii, este noul preşedinte al UDMR. Desigur, printre celelalte ştiri de importanţă naţională, cea din urmă aproape că nici nu importă… Ce-are a face una cu alta? Evident, nimic. Trăim într-o lume care nu mai e de mult „nebună, nebună, nebună”, căci l-am jigni pe Don Quijote dacă am crede altfel. E o lume sănătoasă şi corectă (mai ales „politically” corectă), în care graniţele dintre culturi şi civilizaţii au fost de mult anulate, precum cele din spaţiul Schengen în care ne tot străduim noi să intrăm şi nu ne iese… Dar la nivel de cultură, problema a fost de mult „ca şi” rezolvată, cu „asupra de măsură”, vorba poetului nostru naţional. Căci ce dovadă mai mare în acest sens ar putea exista decât aceea că destinele culturii noastre naţionale sunt în mâinile noului preşedinte al Uniunii Democrate a Maghiarilor. Cine altul ne-ar putea înţelege mai bine limba, teatrul, literatura decât un outsider?!
E simplu. „Alte măşti, aceeaşi piesă”… Asta o vreme. În curând, se va schimba şi piesa.
Print