10 motive pentru care să citeşti „Jurnal. 2003-2009”, de Oana Pellea

1. Pentru că e o carte plină de duioşie şi de umanitate, scrisă de o fiinţă care e mai întâi om şi numai după aceea artist.

2. Pentru că Oana Pellea face un strop de literatură din confesiune, căci, deşi se pretinde un glas care povesteşte, comentează sau îşi aminteşte lucruri care de care mai interesante pentru sine însăşi, priveşte cu un ochi spre un cititor ipotetic. Astfel au stat lucrurile în etapa scrierii jurnalului şi evident că odată cu publicarea cititorul a devenit cât se poate de real.

3. Pentru că aceste lucruri care de care mai interesante nu le poţi afla decât de aici: ce sfat le-a dat Strehler actorilor de la „Bulandra”, cum era Gina Patrichi pe scenă, cum fost întâlnirea cu clovnul Dimitri, la Verscio (Elveţia), despre care spune, printre altele: „Aş fi vrut să-l cunoască toţi actorii care susţin că modestia artistului e o cochetărie.”

4. Pentru că autoarei îi plac întunericul care precedă spectacolul de teatru, mâncarea chinezească, lectura, să nu aibă nimic de făcut, umorul, iarna, muzica aceea care e muzică şi bărbaţii care sunt bărbaţi, zacusca, mirosul de hârtie, lectura, podurile caselor, cumpărăturile, independenţa, spălatul vaselor şi atâtea altele. Cartea are pasaje care îţi aduc aminte de „Însemnări de căpătâi”, de Sei Shonagon.

5. Pentru că autorea cunoaşte şi iubeşte (folosesc prezentul fiindcă cei plecaţi dincolo sunt prezenţe foarte reale pentru ea) pe Giorgio Strehler, Peter Brook, Roman Polanski, Alexandru Paleologu, Gina Patrichi, Elena Predescu, George Constantin şi atâţia alţii.

6. Pentru că actriţa a văzut mult teatru, pe toate meridianele şi paralele, ceea ce din nefericire nu li se întâmplă multor actori de la noi.

7. Pentru că e scrisă de o artistă care face şi joacă spectacole în vis.

8. Pentru că reflectă dispreţul neconştientizat faţă de mulţi din breasla jurnaliştilor şi publiciştilor, care o merită din plin.

9. Pentru că e străbătută de revoltă: faţă de popor care-i stârneşte ruşina, mila şi lehamitea, faţă de un prezent haotic, amnezic şi indiferent, faţă de plasticul care sufocă oraşele şi oamenii, faţă de junii aspiranţi la bucuriile Thaliei, care înainte de a accepta un rol, întreabă „cât?”. De exemplu: „Mă revoltă lălăiala şi delăsarea tinerilor faţă în faţă cu eleganţa şi clasa unui Ştefan Iordache.”

10. Pentru că e mărturisirea unei actriţe care nu se teme de patetism, de banal, de ridicol, de cabotinism (în sensul nobil al cuvântului), a unei actriţe autentice, care ne poate face să înţelegem că Stanislavski avea dreptate ca, între un actor în pijama şi un cabotin, să aleagă cabotinul.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.