Dacă la Paris toamna aceasta aduce noi montări după clasici, semnate de nume mari ca Peter Stein și Thomas Ostermeier, care a lucrat pentru prima dată cu trupa de la Comedia Franceză un spectacol după William Shakespeare, teatrele din capitala Marii Britanii propun o ofertă mai variată pentru noua stagiune.
Spectacole după clasici și contemporani, montări după scenarii care tratează subiecte de actualitate în lumea noastră, one-man show-uri și comedii inedite, spectacole de dans și de balet fac parte din noutățile la care Londra își așteaptă spectatorii toamna aceasta și pe care mizează în noul sezon. Enumerate în ordine aleatorie, câteva dintre evenimentele și producțiile așteptate, prezentate de publicațiile importante, sunt următoarele:
1.„A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare are parte de încă o adaptare la Young Vic, la a cărui conducere a venit recent Kwame Kwei Armah. Spectacolul, unde puteți asculta un cor din Southwark și Lambeth, este la fel de așteptat ca „Măsură pentru Măsură” în regia lui Josie Rourke, care se joacă deja la Donmar Warehouse.
2.„Misty” este un one-man show în care umorul merge bine cu poezia. După ce a testat deja reacția publicului londonez și a avut succes, Arinzé Kene are reprezentații la Trafalgar Studios până pe 20 octombrie. Cine poate fi azi povestitor? Ce fel de povești poate spune? Iată două dintre întrebările pe care și le pune în fața spectatorilor și care, din câte se pare, nu dau greș.
3.„The Malady of Death” este o creație semnată de Alice Birth și Katie Mitchell, care au pornit de la povestirea lui Marguerite Duras despre intimitate și sex. Spectacolul s-a jucat recent și la festivalul de la Edinburgh, unde a fost bine primit, iar între 3 și 6 octombrie poate fi văzut la Barbican Centre.
4.„I’m Not Running” este cea de-a optsprezecea piesă de David Hare care se montează la National Theatre și este regizată de australianul Neil Armfield. Textul urmărește interacțiunea dintre sfera privată și sfera politică în cazul omului contemporan și propune povestea unui medic renumit pentru campaniile de sănătate derulate, căruia i se ivește ocazia de a candida la o funcție importantă.
5.La Soho Theatre sunt programate între 13 noiembrie și 1 decembrie reprezentații cu unul dintre cele mai bune spectacolele din secțiunea fringe a festivalului de la Edinburgh despre care s-a vorbit cel mai mult anul acesta. „Nate”, comedia lui Natalie Palamides despre fertilitate și angoase parentale, a fost inițial testată pe publicul din Los Angeles și ajunge acum în Marea Britanie, realizatorii fiind curioși să descopere reacțiile publicului de la Londra.
6.Dave Chapelle și Jon Stewart, doi dintre cei mai apreciați actori de comedie din lume, care au făcut împreună înconjurul Americii, jucând în numeroase orașe, vin toamna aceasta în capitala Mari Britanii. În 21 și 22 octombrie sunt programate la Albert Hall reprezentații cu show-ul lor, considerat una dintre marile atracții ale stagiunii.
7.Din 12 octombrie, la Bridge Theatre spectatorii vor putea vedea o producție așteptată, semnată de regizorul Matthew Dunster. „A Very Very Very Dark Matter” este punerea în scenă a unei piese noi de Martin McDonagh’s, în care actorul Jim Broadbent îl joacă pe Hans Christian Andersen. Nimic feeric însă în această creație, anunță organizatorii. Dimpotrivă, totul trimite mai degrabă la atmosfera din „Jane Eyre”.
8.„Dance Umbrella” este festival de dans contemporan care are loc în fiecare an la Londra. Ediția din 2018 a început pe 26 septembrie, până în 21 octombrie în diferite săli și spații din oraș urmând să se desfășoare evenimente care poarte amprentele mai multor culturi. Chinezul Wen Hui, de exemplu, va participa cu o creație despre Revoluția Culturală din țara lui, dansatorul irlandez Colin Dunne va dansa pe o muzică „de scripcă”, iar 200 de femei din toată Londra vor performa împreună spre a atrage atenția asupra rolului pe care îl joacă azi mișcarea feministă.
9.Una dintre cele mai promovate producții noi îi are în prim plan pe Ralph Fiennes, care a făcut roluri remarcabile în ultimii ani pe scenă, și Sophie Okonedo. „Antoniu și Cleopatra” de William Shakespeare, în regia lui Tim McMullan Enobarbus, se bucură de succes la National Theatre din 18 septembrie. Reacțiile sunt favorabile, spectacolului preconizându-i-se viață lungă.
10.Pentru a comemora zece ani de la moartea cunoscutului dramaturg Harold Pinter, câștigător al Premiului Nobel pentru literatură, Compania Jamie Lloyd vine cu un proiect consistent. Acesta constă în spectacole după 20 dintre piesele sale într-un an, mai puțin montate. Primele au fost „One for the Road” și „Ashes to Ashes”. Proiectul a început pe 6 septembrie la Harold Pinter Theatre, unde se vor juca și „The Lover”, urmat de „The Collection”, în ambele spectatorii urmând să-l vadă pe actorul David Suchet.