„20 de minute cu îngerul”, la Teatrul de Comedie

@Mihaela Marin

Spectacolul „20 de minute cu îngerul” de Aleksandr Vampilov, în regia lui Felix Alexa, va avea primele reprezentații la Teatrul de Comedie din București, pe 10 și 11 martie, premiera oficială, urmând să aibă loc în data de 14 martie, ora 19.30, la Sala Studio. Din distribuție fac parte actorii Dan Tudor, Alexandru Conovaru, Gabriel Răuță, Mihaela Teleoacă, Bogdan Cotleț, Anghel Damian, Irina Ștefan. Felix Alexa semnează și adaptarea scenică, ilustrația muzicală și lighting design-ul. Traducerea îi aparține Mașei Dinescu, iar scenografia este concepută de Andrada Chiriac.

Textul lui Vampilov și spectacolul montat de Felix Alexa urmăresc – cu un umor care, câteodată, devine amar – reacția pe care o poate stârni astăzi în noi un gest altruist.

„Cât o fi costând dezinteresarea în ziua de azi?”, se întreabă un personaj, arătând astfel că, într-o lume a abrutizării sentimentelor, suspiciunea a devenit atitudinea firească față de generozitatea celuilalt, că nu mai putem privi senin în sufletul semenilor, ajungând uneori să lovim mâna întinsă în ajutor. Există însă speranță, atâta vreme cât înțelegem ce se întâmplă cu noi și ne dăm seama că, tot vorba unui personaj, „s-a întâmplat ceva cu noi; ne-am sălbăticit, ne-am sălbăticit total…”. „Într-o lume în care interesul propriu a ajuns la rang de profesiune de credință, un gest simplu, adevărat, acela de a-ți ajuta semenii, devine suspect și absurd, de neînțeles.

„Piesa lui Vampilov, 20 de minute cu îngerul, reprezintă pentru mine o parabolă despre lumea dezumanizată în care trăim, o comedie cinică despre cum ne-am sălbăticit sufletele, fără să ne dăm seama. Și tocmai acest amestec fascinant de umanitate dezlănțuită, aflată în criză, și o puritate umană ce nu poate părea astăzi normală, ci doar „îngerească”, creează imaginea reală a lumii în care trăim, plină de confuzie și contraste”, declară Felix Alexa, întrebând retoric: „Dar oare „îngerul” aflat în fiecare dintre noi poate fi, totuși, salvat?”

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.