2017 începe la Teatrul Bulandra cu „Macbeth”

Premiera spectacolului „Macbeth” de de William Shakespeare, în regia lui Michal Docekal, traducerea Horia Gârbea, va avea loc vineri, 13 şi sâmbătă, 14 ianuarie, ora 19.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra.

Din distributia spectacolului fac parte Marius Chivu (Macbeth), Andreea Bibiri (Lady Macbeth), Cornel Scripcaru (MacDuff) si Vlad Zamfirescu (Banquo), precum si Adrian Ciobanu, Ilinca Harnuț, Irina Ștefan, Flavia Giurgiu, Alin State, Alex Calin, Vlad Benescu, Anca Diana Rosu, Raluca Nicolae, Brian West și copilul Flavius Chivu.

Decorurile sunt realizate de Martin Chocholousek, costumele de Hana Fischerova, iar muzica originală, de compozitorul Ivan Acher. Coregrafia este semnată de Arcadie Rusu.

„Am ales Macbeth fiindcă este o piesă uriașă, o tragedie remarcabilă. Și încă dintr-un motiv: din pricina vrăjitoarelor. Vrăjitoarele și puterea lor sunt extrem de importante în piesă. Vrăjile lor devin o forță în viața socială, schimbând destine, dar și viziunea oamenilor, care nu mai știu ce e adevărat și ce nu. Odată cu apariția calculatoarelor și a internetului, oamenii au crezut că vor deveni mai înțelepți și mai informați, dar au constatat că, de fapt, lucrurile stau tocmai invers: azi suntem invadați de falsuri – știri false, informații false, o mass-media care dezinformează, încărcându-ne cu energii negative – deci e tot un fel de putere vrăjitorească, ce dăinuie și azi, influențându-ne viețile. Exact ca în Macbeth. De aceea m-am oprit la această piesă a lui Shakespeare”, a comentat Michal Docekal.

Michal Docekal a studiat regia (1985-1991) la Facultatea de Teatru si Arte Interpretative din Praga, beneficiind totodată de o rezidență de 6 luni la Londra. În perioada 1991-1994 a fost regizor la Teatrul Kaspar.

Între 1994 și 2002 a fost deopotrivă regizor, dar și director artistic la Teatrul  Divadlo, teatru laureat cu premiul Alfred Radok, fiind considerat cel mai bun teatru al anului 1996. Aici a montat, printre altele, Cehov (Trei surori) si Shakespeare (Regele Lear, Visul unei nopți de vară, Îmblânzirea scorpiei, Neguțătorul din Veneția).

O montare deosebită a Tragicei istorii a doctorului Faust de Marlowe va monta în anul 2001, la castelul Vysehrad din Praga. În 2002 devine director al Teatrului Național din Praga, unde regizează Beckett, Moliere, Bernard Shaw, Kane etc.

Montările lui Michal Docekal au avut un remarcabil impact asupra teatrului din Europa Centrală, producțiile sale fiind prezentate în Slovacia, Ungaria și România. În 2011 a montat Tenessee Williams (Un tramvai numit dorință) la Teatrul Național din Bratislava.

Este laureat al mai multor premii, atât în Cehia, cât și în străinătate. În 2015, este numit președinte al Uniunii Teatrelor din Europa.

Print

Un Comentariu

  1. Ileana C 14/02/2017

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.