22 de spectacole la FNT 2013

22 de spectacole din toată țara, alese în urma unei selecții realizate de criticul de teatru Alice Georgescu, vor veni la București, timp de zece zile, între 25 . Festivalul va mobiliza, practic, toate spaţiile teatrale ale Capitalei (deloc numeroase şi cu dotări situându-se, adesea, sub nivelul obligatoriu pentru o metropolă europeană!), precum şi câteva alte locuri devenite, în ultimii ani, ospitaliere zone parateatrale: centre culturale, librării, ceainării, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

„Spectacolele selecționate sunt produse în stagiunea 2012-2013 de teatre din toată ţara, mari şi mici, subvenţionate şi independente, precum şi patru spectacole „atemporale” grupate în secţiunea Focus (dedicată, anul acesta, Artei actorului, în persoana actriței Mariana Mihuţ), încearcă să contureze, cu aproximaţiile cantitative impuse de veşnica „renumeraţie mică, după buget”, un peisaj cât mai convingător al vieţii teatrale româneşti din sezonul trecut”, conform aceluiași comunicat de presă.

De asemenea, va avea loc o serie întreagă de evenimente conexe: dezbateri, simpozioane, lansări de carte, expoziţii, ateliere, iar Divanele FNT îşi vor primi oaspeţii cu dulciuri, ceaiuri şi cafele, „pentru ca discuţiile serioase despre teatru şi ale lui bucurii şi necazuri să însemne, totodată, şi reconfortantă desfătare levantină”.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.